Cine ești, domnule Ponta?

O criză profundă străbate PSD de sus până jos, o undă de șoc se resimte încontinuu. Iar cauzele trebuie privite la vârful partidului, unde Victor Ponta se află într-o criză de identitate și personalitate. Votul masiv din 16 noiembrie a fost ca o lovitură de tren pentru Ponta. O spune fostul său partener, Crin Antonescu. Lovitura primită de Ponta a fost una morală, un vot de blam la adresa tiparului său de om politic.

PSD nu a pierdut doar alegerile prezidențiale, ci și-a pierdut identitatea. Prima întrebare pentru pesediști ar fi: cine este PSD? De ce liderul său a pierdut o bătălie la peste un milion de voturi, deși partidul a dat totul pentru el? Cine a greșit, partidul sau liderul?

Principala problemă a lui Ponta nu a fost că a pierdut alegerile, ci că nimeni nu știe în ce crede, ce vrea să facă în viitor. Nici măcar baza partidului nu poate răspunde la acest lucru. Care sunt valorile și principiile care stau la baza construcției sale ca om și ca politician. Ponta este un tânăr care a crezut că poate fi de stânga și de dreapta, că exacerbarea anti-băsimului dincolo de orice limită este calea spre succes, un politician dependent de sondaje și consilierii care îl ghidează, un lider urcat pe umerii unei mașini de propagandă care a împroșcat cu atacuri mizere adversarii.

A crezut că dualismul – duplicitatea sa țin loc de esență, că lipsa sa de credință în ceva cu adevărat nu va deveni vizibilă. Că aroganța te scutește de răspunsuri, că mișto-ul și ironia pot ascunde lipsa unei viziuni, că servilismul interesat al multora îl ajută. A găsit dușmani acolo unde nu erau, a inventat „manipulări de presă”, a ajuns să simtă că oricine îl contrazice îi este automat dușman, că oricine nu îl susține este doar un băsist. Sindromul șefului care începe să se creadă atotștiutor și vede în jurul său numai conspirații.

Ponta este imaginea dualității, a falsului, a neasumării responsabilității. Tânăr rebel după Revoluție participă la mineriadă alături de mama sa, dar se înscrie în partidul lui Iliescu după anii 2000. Recunoaște că o face din oportunism pentru carieră. În tinerețea politică vorbește despre corupție și reformarea partidului, dar ajunge ca după cinci ani de mandat să promită tot reformarea partidului. A plagiat lucrarea de doctorat, a negat totul cu vehemență pentru ca apoi să renunțe teatral la titlul de doctor chiar pe Facebook. A fost prins mințind și nu a recunoscut vreodată acest lucru.

La finalul campaniei electorale i-am transmis premierului că este mult prea tânăr pentru a participa la emisiuni în care i se aduc ode. Nu a răspuns niciodată. Apropiații săi vorbesc despre comunistul Iliescu. În vestuța sa de candidat la prezidențiale, Ponta a părut uneori mai bătrân decât Ion Iliescu. Fostul președinte credea în ceva, Ponta a fost doar o imagine construită.

Victor Ponta a devenit dependent de puterea pe care o deține, nu poate renunța la ea pentru că s-ar sinucide politic. A încercat să-și cumpere respectul, iar acolo unde nu a reușit să cumpere a încercat să intimideze.

Când se va uita în oglindă, Ponta va trebui să răspundă la întrebarea cine este. Ce îl definește. Nu poți să-ți ghidezi întreaga viață politică după ce crezi tu că vor cetățenii. Tu, în interiorul tău, trebuie să crezi în ceva, să ai propriile valori. Să spui cinstit dacă ai lucrat sau nu pentru SIE.

Când într-un sondaj IRES 69% dintre respondenți apreciază alegerile prezidențiale drept „evenimentul pozitiv al anului 2014”, rămâne ca premierul să se gândească foarte bine ce îl recomandă să stea în fruntea Palatului Victoria. Cele 5,3 milioane de voturi sunt ale partidului, nu ale candidatului care a obținut cea mai rușinoasă înfrângere din istoria PSD.

Întrebarea fundamentală rămâne: în ce crezi, domnule Victor Ponta, în afara de necesitatea menținerii puterii? Cine ești cu adevărat și ce vrei?