Prima pagină » Puterea Gândului » Cine-l „lucrează” pe Dragnea

Cine-l „lucrează” pe Dragnea

Cine-l „lucrează
Una din două: fie Dragnea și guvernul Tudose au dreptate, și economia de piață conspiră împotriva lor, fie executivul, așa performant cum e el, a scăpat hățurile din mâini.

Ultimele declarații ale liderului PSD, susținute de luările de poziție ale premierului Tudose, compun un tablou bizar, la prima vedere, care nu poate fi, însă, complet ignorat. Logic, de vreme ce câțiva dintre cei mai importanți politicieni aflați la conducerea statului se declară convinși că entități economice și organisme de supraveghere din România se arată a fi nefiresc de permisive.

BNR, ANRE, energia electrică, gazele, benzinăriile, roborul, prețurile la raft, taximetria, tarifele la frizer, au fost luate pe sus, vorba premierului Tudose, de uraganul scumpirilor.

Deși în urmă cu puțin timp, toate acestea li se păreau șefilor guvernului simple speculații de presă, odată convins de contrariu, Dragnea a făcut câteva remarci la adresa situației, încă, în evoluție.

„Cresc întruna prețurile și multă lume spune că au crescut și cresc în continuare nejustificat. Trebuie să vedem exact de ce. România este țara din Europa care are cel mai mare procent de acceptare al pierderilor nejustificate în preț, 17%. Să vedem de ce. Cei care distribuie energia electrică, câte pierderi au și dacă au pierderile astea, cât de mari. Noi toți trebuie să suportăm pierderile astea la factură. Cei de la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – are ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel național necesare funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor – n.a.) văd că sunt foarte români, între ghilimele. Adică acceptă lucrurile astea foarte ușor și nu știu dacă sunt foarte bine justificate. Comisia de anchetă va face lumină în acest caz. Este o vină, normal„, a afirmat liderul PSD.

După care, a făcut referire la benzinari, acuzându-i de „lăcomie și huzur”.

„Prețul la carburant l-au scumpit companiile, care nu cred că au scumpit din cauza accizei. Atunci când a dat-o jos Guvernul Cioloș, că nu nu am avut șansa să intrăm în decembrie la guvernare, prețurile nu au scăzut. Deci, se pare că nu asta influențează. Se pare că influențează alte interese și anume profitul, cu orice preț”, a spus Dragnea.

Nu în ultimul rând, șeful de drept al guvernului s-a referit și la explozia ROBOR, cerând, în context, o întâlnire cu Isărescu.

„Trebuie să aibă loc o discuție, la care să participăm și noi, cu conducerea BNR, pentru că este un subiect important. Trebuie să aibă loc această discuție și cu reprezentanții celorlalte bănci. Eu cred că o relație corectă – și subliniez asta – este benefică, dar trebuie să fie din ambele sensuri”.

Prin urmare, cei pe care Dragnea vrea să-i bage în anchetă (parlamentară) sunt supervizorii pe diverse domenii, care au lăsat viitura prețurilor să treacă pe lângă ei, fără să-i pună stavilă – la gaze, la energie electrică, la carburant, la credite, la case -, ceea ce a condus la scumpiri în lanț, la toate nivelurile.

Sigur, întotdeauna când vrei să îngropi o „chestie”, organizezi o comisie de anchetă (mai ales parlamentară).

Dacă și aceste anchete vor avea rezultatul celei invitate în sufrageria lui Oprea, e minunat. Peste vreo șase luni, la final, vom afla, cu încântare, că nu s-a aflat nimic-nimic.

Și, apropo, guvernul merge și el la anchetă?! Măcar așa, în calitate de martor…