Cine șade la Bruxelles, îl vede pe Daddy altfel

Cătălin Ivan, europarlamentar PSD, a dovedit, încă de la plecarea lui Ponta, că are, pe lângă dintele crescut împotriva lui Dragnea, apetența de a se exprima împotriva liderului de la Kiseleff.

Spre deosebire de alte personaje cu clonț conjunctural – Chirica, de la Iași, Ponta, de la Petroșani/București, Grindeanu, de la Timiș (pentru o perioadă) -, care au fost excluși din funcții sau din partid cu țambal și lăutari, Ivan a beneficiat de un ignor interesant (nici azi nu se știe exat care e statutul lui PSD), aplicat de conducere, probabil din dorința de a se evita un nou scandal, și, încă, unul cu oarecare rezonanțe bruxelleze. Astfel, Ivan a devenit emițătorul predictibil al unui zgomot, tolerat, de fond, avatarul îngăduinței și al practicii democratice a Kiseleff-ului, în PE.

De ce să-ți aprinzi paie-n cap (și-o fi spus Dragnea&comp.), generând agitație, în loc să-l lași în plata Domnului.

Mai „mișcător” pentru partid se pare că a fost scandalul produs de demisia lui Sorin Moisă, europarlamentar PSD, cunoscut în PE, chiar dacă unii membri ai partidului susțin, aici acasă, că n-au auzit de el.

„Prozelit” al stilului incisiv al lui Ivan, Moisă îl acuză, direct, pe Dragnea, și îi cere demisia: „Chiar dacă la finalul procesului nu i s-ar dovedi vinovăția, poziția lui Liviu Dragnea în fruntea partidului și a Parlamentului României a devenit nesustenabilă oriunde în lumea civilizată. Pe 13 noiembrie, frecventabilitatea europeană și internațională a PSD, atât cât a fost ea construită în ultimii 20 de ani, a fost spulberată. (…) Chiar dacă în sufletul lui s-ar ști nevinovat, singurul act cu adevărat patriotic pe care îl poate face acum Liviu Dragnea, dacă într-adevăr iubește România, este să se retragă”, spune Sorin Moisă.

Acuzele târzii și vehemente pe care i le aduce, astăzi, partidul – Olguța Vasilescu: „Dacă eu nu vă cunosc, electoratul pe care pretindeți că îl respectați, nici atât! Am pierdut prea mult timp azi cu un securist mititel și neînsemnat ca Dvs… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!” (acesta candidând, totuși, la europarlamentare, pe listele PSD, partidul acceptându-l ca atare) -, dovedesc o îngrijorare crescândă în Kiseleff.

Pe fondul nervozității produsă de demisia menționată, Ivan se turează iar și atacă, țintit, conducerea social-democrată: „Liviu Dragnea și cei din jurul său sunt tot mai rupți de realitate. PSD este deturnat cu bună știință de la scopul sau real, de partid de stânga, și este târât într-o luptă cu un dușman imaginar, un rău general care vine de undeva, din afară dar și din țară, de la servicii, de la multinaționale, de la bănci, de la ambasade, de oriunde mai puțin de la conducerea partidului. (…) Da, există statul paralel. Numai că statul paralel este însuși Liviu Dragnea, un om putred de bogat, cu o avere pe care nu va putea niciodată s-o justifice, și care mimează, cu destul talent, grija pentru săraci”.

Întrebările care se pot pune ar fi: ce urmează? Vor apărea și alte voci critice? E mai ușor să spui adevărul de la distanță? Vor fi încurajate/„contaminate” personaje de la București? Există, aici, acasă, receptori ai mesajelor dure transmise de europarlamentari PSD? Vor folosi ei, mai devreme sau mai târziu, aceste semnale pentru a declanșa o acțiune anti-Dragnea? Sunt întreținute sau doar tolerate aceste pulsații critice, de București? Au ele vreo valoare, sunt considerate semnale de alarmă pentru partid sau sunt percepute ca simple defecțiuni generate de personaje dubioase, duplicitare, dușmănoase?

Sau, în antiteză cu vechiul slogan „Cine-a stat cinci ani la ruși, nu poate gândi ca Bush”, ne-ar putea răspunde întrebărilor unul mai nou: „Cine șade la Bruxelles, îl vede pe Daddy altfel…”?