Cine se teme de Romexit?

„Pentru a lua țara în arendă, PSD și ALDE sunt în stare de orice. Inclusiv să ceară ieșirea României din UE. Să nu ne mire dacă acest lucru va deveni realitate curând! Motiv pentru care avem obligația noi, dreapta românească, să îi oprim”, a opinat Gorghiu.

Sigur că, la disperarea lui Ponta și a camarazilor săi din cele două partide, în teorie, totul pare posibil, inclusiv formularea unei astfel de cereri.

În practică, însă, mă întreb în ce fundătură politică să fi ajuns „dreapta românească” – așa cum o numește liderul PNL -, și câtă dezamăgire să fi indus aceasta în masa electorală, ca românul să răspundă „DA”, la un caz de referendum, cu o întrebare de genul: „Mai vreți în Europa, sau doriți să vă întoarceți, de bună voie și nesiliți, pe tăpșanul sovietic?”.

Sigură că, la o adică, mai există masă de manipulat, supraviețuitoare a diviziei „Omul nou desăvârșit”, nostalgic și bine fezandat de comunism. Căreia i s-ar putea atașa divizia „Urmașii omului nou desăvârșit”, relativ numeroasă, tineri care s-au imaginat, ei înșiși, personaje „prospere” în poveștile luminoase ale înaintașilor lor, generații post-decembriste cărora „dreapta românească” nu a avut timpul și atenția necesare să le „reconstruiască” imaginea despre principii, despre democrație și stat de drept.

Personal, am experiența multor întâmplări – reportaje, interviuri -, care m-au făcut să înțeleg gradul de incultură și indiferența „agresivă”, manifestată fie vizavi de actul politic, fie, la scară mai mare, față de contextul istoric contemporan. Viziuni deformate, părtinitoare și superficiale, în rândul elevilor de liceu și ale studenților, nu mai puțin, chiar în cel al personajelor de la dreapta eșichierului politic.

Adolescenți care și l-au recompus, în imaginație, pozitiv, până la eroic, pe Nicolae Ceaușescu, din povestirile deformate de vechile nostalgii, ale părinților. În aceeași măsură în care socialismul, în drumul lui neabătut spre comunism, a căpătat, la rându-i, în contextul neîmplinirilor actuale, valențele și principiile unei orânduiri „echilibrate”, „sociale”, „ocrotitoare”.

Aici, și începând de mult timp, ar fi trebuit să lucreze dreapta, în ansamblul său. Dar nu a avut vreme și voință, aflată în goană nebună după beneficii.

Apoi, aș vrea să-i amintesc Alinei Gorghiu și despre sacrificarea, cu bună știință, a principiilor și a simbolurilor acestei „drepte românești”, despre care vorbește astăzi.

Poate că unii, mulți, puțini, au uitat sau n-au știut în ce sală a Palatului Parlamentului a fost semnat documentul care a consfințit nașterea alianței contra naturii – PSD (ACD)-PNL. Adică, a USL. În sala I.I.C. Brătianu!

I-am spus, a doua zi, lui Crin Antonescu, liderul liberal, că înaintașul său pe linie politică s-o fi răsucit în mormânt, „martor” al unei atare sfidări. Mi-a replicat că e posibil să fiu eu prea sensibil…

De atunci s-au întâmplat multe, dar până să se fi scurs toate, actualul lider al PNL, cel care abia astăzi spune: „avem obligația noi, dreapta românească, să-i oprim” – adică pe ALDE și pe PSD, urmașele USL – să declanșeze Romexit-ul, declara, în iunie 2013, într-un interviu acordat Ziare.com: „Am acordat, prin votul meu, încredere Cabinetului Ponta și sunt solidară, alături de toți colegii mei liberali, cu acțiunile acestui Guvern. Răspundem împreună în fața electoratului”.

În consecință, dacă PSD și ALDE ar cere ieșirea României din UE și ar mai și reuși – posibilitate luată serios în calcul de vreme ce șefa liberalilor pare oarecum panicată, cerând imperativ dreptei să oprească imediat stânga din posibilul său demers -, răspunderea o va purta, cu prisosință, și dreapta condusă astăzi de Alina Gorghiu. Tocmai cei care au acordat încredere și sprijin PSD și guvernului Ponta, prin înființarea USL.

Personal, nu cred, însă, că poate exista Romexit.

Cu toată masa de manevră, încă activă, a nostalgicilor și susținătorilor liderilor stângii, pe care s-ar putea construi un eventual astfel de demers.

Iar dacă, prin Brexit, Marea Britanie urmărește să se întoarcă la valorile și principiile sale tradiționale, în cazul nostru la ce ne-am putea întoarce? La „valorile cultural-istorice” prezentate, recent, printr-un film de propagandă, de Ambasada Rusă la București?!

Doar n-am înnebunit cu toții…