Clinchetul și zdrăngănitul

N-a găsit „listuța”. Trăznea a Cocoșanel și avea o culoare purpuriu vineție, de parcă în ultima lună a recitat mantre pentru Prajnaparamita: „O, Înțelepciune care s-a dus, s-a dus/ S-a dus dincolo și dincolo de dincolo”.

Pempărși, biberoane, sânul familiei? Aș! „Eu caut acum, mi-am luat toate calculatoarele să văd dacă nu am în calculatoare documente secrete să le șterg…”.

Parcă-l văd, aplecat peste tastaturi, absorbit, ștergând de zor documente secrete. Îmi vine să-i curm chinul și să-i strig: Călcați leptoapele cu mașina, altfel nu se șterge nimic! Totul se recuperează, nu ca în memoria colectivă.

Pentru a doua oară în ultimul deceniu, mi-e milă de el. Clinchetul de clopoței, care l-a însoțit azi ca o muzică de fond, se poate transforma în zdrăgănit de cătușe.