Clubul „trădătorilor” – o afacere politică periculoasă

Și, pentru că, de la Cezar (via Plutarh), ne-a rămas celebra șfichiuire moralizatoare „Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători”, noi, românii, am băgat-o-n genă și ne comportăm pe cale de consecință.

Așa încât, iubim toate trădările și-i urâm pe următorii trădători, în ordine alfabetică: Dăncilă Viorica, Dragnea Liviu – cărora liderul PNL Orban Ludovic le-a făcut plângere penală pentru înaltă trădare – și Iohannis Klaus, pentru că, nu-i așa, în replică, i s-a întocmit și lui „document”, la PSD, pentru aceeași vină: trădare cu detentă.

„Există un document, la care știu că au au lucrat niște colegi. Este gata, doar că încă nu s-a luat o decizie. Nici cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, încă nu s-a discutat pentru a lua o decizie. (…) Sunt multe acțiuni ale lui Iohannis care pot îmbrăca forma trădării. Nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu e imposibil. Sunt acțiuni care au adus deservicii României”, a declarat liderul PSD la A3.

Păi, cum așa?!

În cazul primilor doi, Orban a scris în plângere ce-a avut el în cap, a precizat ce i s-a părut pe dos, a povestit tot, cum i s-a arătat lui, ca să fie nația și instanța la curent.

Așa că, dacă Dragnea știe „multele acțiuni ale lui Iohannis care pot îmbrăca forma trădării”, atunci să ni le dezbrace și nouă în față, ca să știm adevărul gol-goluț.

Așa, fără obiectul muncii și în „stare dubitativă”, gen „să mai stăm, să mai vedem”, anunțul sună mai mult a șantaj, decât a realitate.

Păi, cum vine asta – șeful Camerei Deputaților știe despre trădările/acțiunile care au adus deservicii României, comise de președintele țării și e nehotărât, dacă să le spună sau nu poporului alegător?!

Doamne ferește! Asta s-ar putea numi tăinuire, complicitate sau Tudorel Toader mai știe cum…

Aici nu merge cu „Bre, nea Iohannis, dacă ești băiat de comitet te iert/te mai las la Cotroceni. Dacă nu… pac! La Răsboiul!”.

Păi, ori suntem înalt-trădători, ori nu mai suntem!

Și, dacă tot suntem cu toții, sau ne bănuim a fi înalt-trădători de țară, de la președintele țării, la președintele Camerei, trecând pe la șeful guvernului și ajungând, mai știu eu până unde, înseamnă că suntem un stat fără moral și fără prințipuri, pe care, va să zică, nu se poate conta, împreună cu care nu pleci la drum, alături de care n-ai înalte/largi perspective.

Și, dacă nu se poate conta, ce încredere ar mai putea avea partenerii europeni și transatlantici în acțiunile noastre; în documentele și tratatele semnate de noi; într-un stat a cărui conducere politică, la cel mai înalt nivel, e trădătoare, oriunde pui degetul?

Vai nouă! Cu toții ne vor urî, pentru că și ei iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători, la fel ca noi, care l-am citit, nu-i așa, pe Plutarh și am înțeles sensurile.

Ce să mai stăm în dubiu?… Eu vă spun așa, ca între noi, trădătorii, de la mic la mare: ca să nu ne mai înjure lumea pe unde ne ducem, pe unde ne vede, să vorbească în șoaptă, să țină mâna/mingea la gură, ca la meciurile de tenis, să stea cu spatele când au secrete de transmis, de la vreo rețetă de gulaș, la traiectoria rachetelor balistice, zic c-ar fi mai bine să le lăsăm altora șefi Consiliului UE; să ne cerem afară din NATO; să facem și noi un Romexit civilizat; să lăsăm ONU în legea lui; să ne cărăm din FIFA și UEFA; să ne luăm catrafusele și să plecăm de pe hartă, unde vedem cu ochii, ca să ne putem trăda, unii pe alții, în liniște, până la sfârșitul lumii, fără să mai producem panică în cancelarii.

Pentru că nici eu și nici altcineva n-a mai auzit de un stat civilizat, de drept, democrat, în care conducătorii să se acuze, unii pe alții, de înaltă trădare, până la ultimul.

Și cu noi, totuși, ce aveți de gând?!