Comandantul Forțelor Armate Române n-a nimerit Deveselul
Programul președintelui s-a încheiat în jurul orei 11, având ca singur punct pe agendă activitățile legate de primirea Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.
Din declarația de presă și din postarea de pe facebook („Este un moment care marchează atât aprofundarea relațiilor dintre România și SUA, cât și consolidarea profilului țării noastre în NATO”) reiese că președintele României e, totuși, conștient de importanța politico-strategică și de imensa încărcătură simbolică a ceremoniei oficiale legate de operaționalizarea scutului american antirachetă, la care au participat înalte oficialități ale Statelor Unite și ale Alianței Nord-Atlantice.
Nici luni n-am putut să înțeleg de ce comandantul Forțelor Armate Române n-a fost prezent la repatrierea trupurilor neînsuflețite ale militarilor români căzuți la datorie în Afganistan. E drept, aeronava a sosit în jurul orei 20.30, iar programul președintelui se încheiase, conform agendei, în jurul orei 16.00.
În alte împrejurări m-aș fi dezlănțuit găsind explicațiile pentru care Klaus Iohannis n-a nimerit Deveselul – nu e, din păcate, lângă Insulele Madeira, ci lângă Caracal – dar (cum se întâmplă fatalmente tot mai des) mi-a înghețat zâmbetul.
Rămân cu imaginea fostului președinte Traian Băsescu, la inaugurarea lucrărilor, în octombrie 2013…