COMENTARIU | Testele PISA – spectacolul îngrijorării și efectele reducerii competențelor

Țara noastră se clasează pe locul 47 din 79 de țări, cu un mare grad de analfabetism funcțional: 44% dintre elevi nu înțeleg ce citesc. Cea mai mare scădere este înregistrată la matematică, unde elevii rooomâni au obținut 430 de puncte, față de 444 în 2015.

Rezultatele au fost la fel de îngrijorătoare și în 2010, și în 2013, și în 2016, și acum. În toată această perioadă au apărut voci care să critice sistemul, care să reproșeze politicului și care să propună tot felul de soluții.

Măcar anul acesta oficialii din Ministerul Educației n-au mai gafat, cum au făcut-o în urmă cu trei ani, când au lansat un comunicat de presă cu nuanțe triumfaliste, ba că performanța elevilor români s-a îmbunătățit semnificativ în zona de știință, ba că ne putem compara cu unii și cu alții.

POLITICĂ Calendarul alegerilor prezidențiale. Guvernul ar putea lua o decizie pe 8 ianuarie/ Surse liberale: primul tur, la finalul lunii martie

13:09

VIDEO George Simion refuză consultările de la Cotroceni: „Cum să ne întâlnim cu un personaj care uzurpează calități oficiale”

13:00

Pentru cine nu este familiarizat, studiul PISA (Programme for International Student Assessment) este realizat de OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) și evaluează în ce măsură elevii aflați aproape de finalul perioadei de educație obligatorie, la vârsta de 15 ani, dețin competențele-cheie, cunoștințele și deprinderile de bază necesare pentru continuarea studiilor, cât și pentru participarea la viața socială sau pentru integrarea pe piața muncii.

Faptul că alături de elevii români se află în clasament și elevi din țări mai bogate sau cu PIB mai mare nu are nicio relevanță, pentru că eșecul este al sistemului social. Iar soluții se puteau găsi și poate ne puteam inspira din experiența Estoniei, care punctează foarte bine, alături de sisteme de învățământ recunoscute.

Poate că este vorba de subfinanțare, de pregătirea slabă a profesorilor, de curicula învechită sau de decalajele dintre rural și urban.

Darr cred că fondul problemei transcede aceste neajunsuri. Sistemele de educație care au succes aparțin națiilor unde valorile educaționale se situează peste credințe induse de sistem și de liderii sociali. Trebuie ambiție și dorința de a învăța, de a dobândi acele abilități care să te califice în strungărie, administrarea unei companii sau conducerea unui minister sau a unui oraș. Un corp profesoral, fie el și de elită, nu valorează nimic într-un mediu corupt sau birocratic și nu va obține niciodată rezultate bune.

Aven nevoie de o uniformizare a excelenței și de o egalizare a șanselor, care să aducă profesorii cei mai capabili în clasele cu cele mai mari probleme.

Poate că marile probleme ale României nu sunt acum durata ciclului gimnazial sau banii alocați învățământului, ci dorința familiei de a-și instrui odrasla, modul în care aceasta percepe importanța educației pentru viitorul său, mândria profesorului de a preda și calitatea mediului în care ajunge tânărul odată „instruit”.

Trebuie o masă critică mult mai mare pentru ca România să se schimbe cu adevărat, să se transforme așa cum ne-o dorim, să dispară dinozaurii, să duduie economia pe baze reale, să guverneze unii care au în cap și altceva decât propriul interes sau bunul plac.

Primul îndemn ar fi „să aducem politicul acolo unde îi este locul”. Suntem tentați să credităm politicul ca fiind mult mai puternic decât este în realitate; este adevărat că în România politicul te poate pisa cu taxe, controale, idei absurde sau legi aiurite, dar, eliminând bombardamentul media și adoptând o postură mai zen perspectiva se poate schimba radical, în bine.

Doi, să nu uităm niciodată diferența dintre scepticism și cinism. Scepticul pune întrebări, are îndoieli și îngrijorări, dar rămâne mereu deschis, în timp ce cinicul are deja răspunsurile și nu are nicio îndoială în legătură cu ele. Primul spune că nu este adevărat, dar că o să verifice, al doilea știe că nu este adevărat și îi este de ajuns. Gândiți-vă de căte ori întâlniți oameni care ȘTIU, fără să aibă nici un dubiu, fără să fie tentați să încerce. Gândiți-vă cât de distrugătoare este o asemenea abordare.

Trei, să fim conștienți că pentru a determina schimbarea, nu este nevoie de acțiuni radicale, ci de perseverență în aplicarea unor fapte mici; fiecare să își facă bine treaba, să ceară dar să și furnizeze competență și corectitudine.

România suferă în mod cronic din cauza reducerii competențelor, iar clasa de mijloc înregistrează, indiferent de rezultatele economice favorabile, o pierdere importantă de materie cenușie. Trăim efectele limitării competențelor pe bază de criterii politice, în care insul este judecat pe baza carnetului de partid și nu a pregătirii, a rezultatelor sau ideilor. Mai mult, s-a format o categorie de inși cărora pur și simplu nu le pasă de efectele acțiunilor lor asupra celorlalți, indiferent de poziția publică pe care o ocupă.

Din toate acestea apar inși burzuluiți în funcții publice, de aici gafe și încurcături, de aici nesfârșite gâlceve prin curți constituționale sau nu, de aici un sistem social nesigur și un sistem economic fără inițiative.

Psihologul Earl Hunt crede că este vorba de ceea ce se cheamă „inteligență națională”. Într-o comunicare ținută la un moment dat, Hunt aprecia că inteligența nu este ceea ce măsoară testele IQ, fiind în fapt abilitatea de a rezolva probleme sociale folosint artefacte sociale, adică calculatoarele, cărțile, aplicații științifice sau legi.

Zestrea genetică a omenirii este aceeași, dar potențialul fiecărei națiuni este influențat de o seamă de factori ce țin de alimentație, sănătate sau poluare, alături de mediul social și sistemul de învățământ. Mai este nevoie de o elită cognitivă, de oameni care să creeze și să asigure funcționarea artefactelor sociale.

Iar nația, în ansamblul ei, trebuie să dovedească ceea ce Hunt numește „dorința de a asculta”, adică abilitatea de a identifica și de a-și însuși elementele care aduc progres. Inteligența unei nații se leagă în mod direct de prosperitate, de calitatea sistemului legislativ, de eficiența birocrației sau de distribuția veniturilor, de acel altruism financiar cu care asociam capitalismul în urmă cu trei decenii. Dar acum există domenii în care până la 70% din personalul calificat a plecat. Cinci milioane de români din populația activă a României lucrează peste hotare, cei mai mulți dintre ei fiind oameni inteligenți, în putere, cei pricepuți la toate.

Luați de schimbați asta!