Concediul pe litoralul românesc: servicii de proastă calitate, mizerie și clădiri abandonate, prețuri exagerate

Urmează trei runde de alegeri, printre subiecte – turismul chiar merită discutat! Altfel, în 2-3 ani o să ajungem să ne plimbăm pe plajă sau prin stațiuni și o să ne pice hotelurile în cap. Asta dacă ne vom mai duce.

Am fost pe litoralul și regret!

Chiar dacă hotelierii de pe litoralul românesc sunt încântați în ultimii ani de numărul mare de turiști, în special români (poate și datorită programului de vouchere de vacanță), la nivel de investiții în ceea ce înseamnă oferirea de servicii hoteliere și conexe, ne sunt datori. Și nu mă refer neapărat la investitorii privați (cu toate că și printre ei sunt unii care își bat joc de ce înseamnă a face turism) ci despre hotelurile aflate în administrarea statului, unde managementul numit politic de după anii ’90 este atât de prost încât, în curând, aceștia nu o să mai aibă ce administra.

VIDEO George Simion refuză consultările de la Cotroceni: „Cum să ne întâlnim cu un personaj care uzurpează calități oficiale”

13:00

EXTERNE Ministrul german al Apărării, despre AMENINȚĂRILE hibride ale Rusiei: „Putin știe cum să ne deranjeze”

12:40

De ce regret: șansa sau ghinionul îți pot fi alături încă de la alegerea hotelului și a stațiunii. Norocul, ar fi să alegi serviciile private, cu prețuri peste medie, dar măcar în cazul acesta scad șansele de a nu te trezi într-un hotel pierdut în timp, la nivel de aspect, camere și restaurant, distrus an de an de foștii clienți și poate cu un maxim de 3% investiții în fiecare sezon din partea administratorului.

Din păcate am mers neavizat, considerând că doar cele câteva poze de pe o platformă online cunoscută pot fi suficiente. Ghinion, la sfârșit de sezon în Venus, de exemplu, una din stațiunile cu renume în anii ’80, atmosfera a fost una ce m-a făcut să-mi doresc să mă întorc cât mai rapid acasă. Cu atât mai mult cu cât și locurile din stațiune și plaja mi-au adâncit acest sentiment. Așa că, timp de 6 zile, am umblat prin alte stațiuni în căutarea măcar a unei plaje și locuri de mâncare decente.

Pe scurt, imaginea litoralului românesc:

Hoteluri preponderent de două și trei stele degradate, cu camere al căror mobilier se descompune și în ale căror restaurante ai noroc dacă nu faci toxiinfecție după, drumuri pline de gropi și slab spre deloc iluminate, manele pe terase și jucării chinezești la tarabe, plaje înguste unde ți se cer 50 lei pentru două șezlonguri murdare, un nisip presărat de chiștoace de țigări și semințe, o mare la mal plină de alge, resturi de recipiente și pietre, terase cu prețuri ce depășesc lejer Centrul Vechi al capitalei și slabe calitativ și, nu în ultimul rând, lucruri ce țin de administrația locală – spații verzi neamenajate, mizerie pe stradă și o degringoladă în ceea ce ar presupune implementarea și respectarea unui plan urbanistic (dacă îl au) ce ar trebui să atragă investitori, pe de o parte, și clienți – turiști mulțumiți de ceea ce văd, pe de altă parte.  

Chiar și în aceste condiții, turiștii care vin plătesc cât pentru un sejur de 4-5 stele în Turcia, Grecia sau Cipru. Nu știu câți dintre ei și-ar dori ca la anul să se întoarcă. La fel ca și cei care pleacă afară să muncească și să trăiască fără a-și mai dori să revină, la fel poate ar fi și pentru turiștii români dacă ar avea posibilitatea să cunoască ce înseamnă serviciile unui hotel de patru stele din afară. Dar majoritatea, din păcate, nu au curajul și poate nici banii necesari unui concediu ce ar presupune vizitarea unei alte țări.

Așa că banii românilor ajung în bugetul unei primării precum cea din Mangalia (prin taxele colectate de la turiști, hotelieri și mici afaceriști) fără să dezvolte nimic în stațiuni, în acționariatul unor societăți de stat sau în buzunarele unor afaceriști – mici, mari – ce vor să scoată la sfârșit de sezon maxim din punct de vedere financiar, poate cu zero investiții, și fără calitate.

Cele câteva plusuri sunt puține:

Poate doar acele hoteluri ce au reușit să fie vândute de către stat unor investitori privați sau construite de la zero, de 3-4-5 stele și care oferă servicii hoteliere în regulă pentru așteptările românilor, dar și cu prețuri pe măsură. Dar problema încă se menține pentru că, chiar dacă plătești în plus 50-75% din buget în aceste locații, în timpul petrecut prin stațiune sau pe plajă, tot te întâlnești cu neajunsurile de mai sus. 

Plusurile și minusurile compun imaginea de ansamblu, a litoralului românesc în 2019 – acele așa numite stațiuni „de interes național” (!?!): Jupiter – Venus – Cap Aurora – Neptun – Olimp – Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești și Mamaia. E poate doar o excepție zona din Mamaia Nord, spre Năvodari, cu ceea ce s-a construit recent de către mediul privat.

Iar pentru cine își propune să meargă pe litoral pentru a încerca să rememoreze amintirile plăcute din urmă cu mai bine de 30 – 40 de ani – este o mare păcăleală. Vacanțele din Jupiter și Neptun (de exemplu) din perioada anilor ’90, când numărul turiștilor străini îl depășea în anumite hoteluri pe cei români, când restaurantele hotelurilor erau pline, când plajele erau curățate de utilaje la asfințitul soarelui – au apus de mult. 

Timpul a trecut, și ceea ce a însemnat o ‘afacere’ de succes pentru stat până la Revoluție, s-a transformat treptat într-o devalizare masivă ce continuă și astăzi. Hoteluri cu renume au trecut în mâna unor instituții de stat – anumite ministere sau chiar instituții precum SRI (apropo, de ce încă deține această instituție trei mari hoteluri în stațiunea Olimp, de ce sunt închise și lăsate în degradare… greu de înțeles), a unor persoane cu interese locale, numite politic și care nu au fost niciodată deranjate de cineva, cu ceva, un control – de exemplu.

A se vedea SIF Transilvania, principalul acționar de la Societatea Turism Hoteluri Restaurante, ce deține peste 20 de hoteluri pe litoral – majoritatea de categoria de două și trei stele, inclusiv hotelul în care am stat; Societatea MAMAIA S.A (în care peste 90% din acțiuni aparțin Ministerului Turismului) are în proprietate vile și terenuri în stațiunea Mamaia; S.C Neptun-Olimp S.A (cu acționariat de 52% Ministerul Turismului și 41% SIF Transilvania) deține vile, restaurante și chiar și crame de vinuri. 

Așadar, poate ar trebui să ne preocupe mai mult și să-i întrebăm pe cei care au fost, sunt și își doresc să conducă politic România, de ce statul român lasă în paragină de atâta timp toate aceste structuri hoteliere și bazele de agrement de pe litoral sau din țară, de ce nu reușesc să le vândă sau de ce nu se numesc în administrarea lor persoane competente, pe bază de concurs și indicatori de performanță.

Pentru că, atâta timp cât acestea sunt an de an pline de turiști dar oferă servicii de cea mai proastă calitate la prețuri ce intră în competiție cu cei din privat, înseamnă că produc și bani. Iar dacă banii nu se întorc și în programe de investiții atunci ar trebui să se facă lumină spre buzunarele unor persoane. Poate cei de la Curtea de Conturi sau DNA ar putea ajuta.