Prima pagină » Puterea Gândului » Consilierii lui Iohannis l-au trecut în neființă pe Shimon Peres

Consilierii lui Iohannis l-au trecut în neființă pe Shimon Peres

Consilierii lui Iohannis l-au trecut în neființă pe Shimon Peres
Citesc pe site-ul Președintiei "Mesaj de condoleanțe transmis Președintelui Statului Israel, domnul Reuven Rivlin, în urma trecerii în neființă a Președintelui Shimon Peres".

Despre formula prețios-ignorantă „trecere în neființă” am mai vorbit cu referire la creștini.

Nici iudeii nu trec în neființă, ci se mută la viața veșnică. Trec la Ființă, la viața cea adevărată lângă Dumnezeu, pentru care călătoria pe pământ e doar o scurtă etapă: „Această lume este ca un vestibul care duce în lumea ce va să vină. Pregătește-te în vestibul, pentru a intra în sala ospățului” (Mishna, Tratatul Avot, „Părinții”, 4, 16).    

În primele douăsprezece luni după moarte, sufletul face naveta între Olam Hazeh (Lumea de aici) și Olam Haba (Lumea ce va să vină). Apoi, sufletele celor drepți intră în Gan Eden, Grădina Paradisului, unde vor sta lângă Dumzezeu, ascultându-L cum tălmăcește Tora.

Trupul neînsuflețit al lui Shimon Peres va fi de mâine depus în Knesset și înmormântat vineri, la Ierusalim, în Cimitirul Național de pe Muntele Herzl, lângă Yitzhak Rabin.

Se așteaptă ca la funeraliile marelui om de stat să participe  cel puțin la fel mulți lideri ai lumii („când moare un înțelept, toți sunt rudele lui”, spune Talmudul) ca la ceremonialul pentru Nelson Mandela, de la Johannesburg, din decembrie 2013.  

Un text tulburător al rabinului Bahya ben Asher din Saragossa (secolul XIV) este dat spre reflecție fiilor celui trecut în veșnicie, care timp de un an de zile vor rosti în sinagogă kaddishul (rugăciunea) orfanilor:

„Și iarăși am văzut sub soare că izbânda în alergare nu este a celor iuți și biruința a celor bravi, nici pâinea a celor înțelepți, nici bogăția a celor iscusiți, nici faima a celor învățați, căci timpul și întâmplarea îi întâmpină pe toți…”.    
 

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?