Convorbirea cu Taiwan n-a fost gafă, ci gogomănie elaborată

Nonagenarul fost senator, fost candidat la președinție Bob Dole a recunoscut vioi că face, contra cost, de cel puțin șase luni, lobby pentru Taiwan pe lângă echipa de campanie a candidatului Trump, iar acum pe lângă echipa președintelui ales. Un alt nonagenar, Kissinger, a trebuit să se deplaseze la Beijing – în amintirea vremurilor bune – ca să încerce să dreagă crizantema. Lucru nu tocmai ușor, când Donald Trump twitterește agresiv și refuză să rostească formula-miraculoasă a lui Bush Jr. de câte ori gafa: „… dar poziția Statelor Unite față de China nu s-a schimbat”.

Taiwanul – Ilha Formosa, așa cum apărea, cu sute de ani în urmă, pe hărțile navigatorilor portughezi – este, în termeni militari, o bază strategică în Pacificul de Vest pe care chinezii vor aștepta momentul potrivit s-o reîncorporeze. Chiar dacă, în timpul acesta, taiwanezii plătesc gras lobby-uri occidentale și încearcă să se înarmeze până în dinți cu tehnologie de ultimă oră.

Cum era de așteptat, chinezii au reacționat cu reținere la demersul jignitor al președintelui ales. Au sugerat întâi că taiwanezii l-au păcălit pe Trump, apoi însă, văzând că lucrurile nu stau tocmai așa, au lăsat să se înțeleagă că, nefiind încă instalat în funcție, poate declara orice.
 
Punctul de vedere al Chinei a fost mereu clar: ori noi, ori Taiwanul. De aproape 40 de ani, americanii au ales. E drept că unul dintre argumentele de atunci a fost împiedicarea unei alianțe ruso-chineze.

Nu e deloc momentul ca Statele Unite să ofere legitimitate Taiwanului (până și Fondul Monetar Internațional vede micul dar înverșunatul stat insular ca pe o provincie chineză), tulburând statu-quo-ul de „respect tensionat” (Robert D. Kaplan) existent astăzi în relațiile sino-americane.