Cooperativa meșteșugărească de cagule și alibiuri
Urmăriți-mă cu atenție, întrebați unde nu înțelegeți.
A început sesiunea Parlamentului. Borfașii ăștia nu mai poa să umble descoperiți, că-i ia lumea la omor. Vindeți cagule la intrare! Cinci sute optzeci și opt de înmulțit cu minim două sute (dacă le dai ieftin, nu cumpără) egal o sută șapteșpe de mii șase sute lei noi. Mai puneți și niște mănuși de spărgător, la o sută de lei perechea – cincizeci și opt de mii opt sute. Total: o sută șaptejșase de mii patru sute.
Stați ușor, n-am terminat. Grosu banilor vine din alibiuri pentru la toamnă. Aici îmi faceți parte, că nu vă descurcați fără mine.
Cum vine treaba? Toți cinci sute optzeci și opt au nevoie, la parlamentarele din toamnă, de alibiuri în fața electoratului. Adică: domne, n-am fost eu ăla care mi-am votat mărirea pensiei, sau mărirea indemnizației sau mărirea sumei forfetare. Și bagă imediat alibiul: eu eram în colegiu, ajutam electoratul să treacă iarna. Sau: eu eram la mall, cumpăram Zombie Launcher 2 pentru bătrânii din azile. Sau: eu eram pe facebook, împărțeam likeuri la orfani.
Atenție! La alibiuri, prețul e variabil, în funcție de complexitate. Ce v-am dat exemplu sunt simple. Am în cap mai sofisticate, mai poetice, mai date-n metafizică, pentru electoratul elevat.
Hai, la muncă, vorba tehnocraților, să vă scoateți xanaxul.