Copiii de nota 8 și oamenii de nota 3

Au încercat să își dea seama dacă elevii „au făcut” sau „n-au făcut” la testele naționale, iar acum stau cu sufletul la gură pentru a primi răspunsul la următoarea întrebare: „de ce notă este copilul meu?” Îi va deschide aceasta raiul succesului sau îl va arunca în condiția de slujbaș mărunt, condamnat la muncă silnică pe viață? În unele familii va fi bucurie mare, în altele – lacrimi, îngrijorări și reproșuri. Lumea se va împărți, din nou, pentru a câta oară, în învingători și în învinși. „Victorioșii” vor intra la liceele cele bune, „loserii” vor sfârși în cele proaste, de la periferia mediilor și a orașelor. Dar cine poate vedea mai departe de zilele afișării rezultatelor și de cele ale repartizării computerizate? Cine poate calcula cât din ceea ce reprezintă un copil, în toată complexitatea lui de om în devenire, poate fi reflectat de media dintre nota la proba de limba română și cea la proba de matematică?

Anul trecut, scrisoarea trimisă de câțiva profesori britanici elevilor lor de clasa a șasea înaintea examenelor SAT a devenit virală pe internet, dar ar fi trebuit să ajungă în fiecare clasă și în fiecare casă în care trăiesc copii de școală. Este un model de simț pedagogic, de umanitate, de înțelepciune care, împreună, pot ajuta un om să prindă aripi. „Este un lucru foarte important pe care trebuie să îl știți. Examenele SAT nu evaluează tot ceea ce vă face speciali și unici. Oamenii care creează aceste teste și care fac baremele nu vă cunosc pe fiecare în parte așa cum vă cunoaștem noi și, în niciun caz, în felul în care vă cunosc familiile voastre. Ei nu știu că unii dintre voi vorbesc două limbi sau că vă place să cântați sau să desenați (…) Ei nu știu că prietenii voștri pot conta pe voi, că râsul vostru poate să lumineze cea mai întunecată zi sau că fața vi se înroșește atunci când vă rușinați (…) Notele pe care le veți primi la test vă vor spune ceva, dar nu vă vor spune totul. Există multe feluri de a fi inteligent. Voi sunteți inteligenți”, le-au scris profesorii elevilor lor.

Am văzut în câteva rânduri cum în unele familii se petrece fenomenul invers celui descris de dascălii care au redactat mesajul cald de mai sus. Iar în loc să realizeze că lucrările, tezele și testele nu spun, în fond, mare lucru despre copiii lor, unii părinți ajung să-i măsoare în funcție de rezultatele pe care aceștia le aduc acasă. Este de înțeles îngrijorarea unui adult care a simțit pe pielea lui cum e să trăiești într-o lume atât de competitivă când vede că, prin notele pe care le ia, copilul devine vulnerabil în fața concurenței. Însă este de neiertat să reducă un copil la această vulnerabilitate.

Fiecare părinte are privilegiul și datoria să își vadă copilul așa cum nimeni nu îl mai poate vedea, să sesizeze acele subtilități ale personalității lui așa cum nimeni nu o mai poate face pe această lume. Să îi descopere calitățile așa cum nu mai este nimeni în stare, să îi știe slăbiciunile ascunse de ochii multora. Doar în acest fel îl poate ajuta să învețe cum să nu se lase zdrobit de eșecuri și să nu se lase îmbătat de victorii.

Vineri, când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională, iar mai apoi când se va face repartizarea computerizată lucrurile nu vor arăta pentru unii copii așa cum au visat și au sperat. Vor fi dezamăgiți și triști, se vor simți, poate, rușinați că nu s-au ridicat la așteptările părinților lor. Poate că au luat niște note mici, însă nu sunt niște oameni mici. Este un moment dificil, însă nu unul lipsit de speranță. Au doar 14 ani, o viață înainte, resurse și calități pe care le vor putea folosi pe termen lung pentru a transforma această înfrângere în câștig. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, au nevoie ca adulții care contează în viața lor să le stea alături și să înlocuiască reproșurile că nu au putut cu încrederea că, folosind tot ce au ei mai bun, vor putea. Nu este ușor, dar miza merită toate eforturile din lume.

Pe alții însă, rezultatele de vineri îi vor face fericiți. Va fi un moment frumos de care au tot dreptul să se bucure împreună cu familiile lor, însă nici despre ei notele nu vor spune totul. Nu vor vorbi neapărat despre pasiunile lor, despre drumul spre care intuiesc că ar trebui să se îndrepte în viață, despre felul în care vor putea gestiona eventuale situații mai puțin plăcute în viitor. Și ei merită ca atenția oamenilor care le sunt alături să se îndrepte asupra lor și nu asupra notelor pe care le-au obținut. 

Avem în limba română o expresie destul de des folosită: „este un elev de nota …” Însă trebuie să avem grijă ca atunci când lipim o etichetă și spunem că avem în față un copil de nota 10, unul de nota 6 sau altul de nota 4 să nu ne transformăm în niște oameni de nota 3.