Coșul-cadou, șefi și relații de serviciu
Și bineînțeles, întrebarea Grinch-ului firmei: iar e cozonac d-ăla italienesc nașpa, cu E-uri și poșirca aia de vin pentru mahmureli indubitabile?
La vremea cadourilor din partea companiei, e și momentul ideal să-ți cunoști toți colegii. Are, n-are omul treabă pe culoarul de lângă depozitul de cadouri, hop! își fac apariția, ba un portar, ba femeia de serviciu, ba cutare de la depozit, despre care știai sigur că ieri era în medical. Umblă vorba despre cadouri, mai ceva ca avionul spațial de la Virgin.
Pe unii colegi, care mai apar odată cu coșurile de Sărbători, îi știi din vedere, că vin uneori și în zilele de salariu. Dacă-i întrebi ce mai fac, spun că nu-și mai văd capul de treburi. După care îi auzi povestind cu alții pe la colțuri despre cât de scumpă e piața de Crăciun de la Viena, în comparație cu cea de la Praga. „Și duminică plec la Salzburg, dragă, e atât de obositor!…”
De alții ai auzit, unii mai șefuleți. Sunt cei care sunt plecați mereu în delegații de serviciu, bineînțeles cu bilete bussines class, din partea firmei. Uneori mai vezi și tu secretarele cum cheamă curierul să le trimită câte-un plic, câte-o primă.
Iar de alții n-ai auzit în viața ta. Asta se întâmplă, de obicei, dacă ești boboc în companie sau lucrezi la TVR șu nu cunoști cele mai tari pile. În general, rude de politicieni sau BKM-uri. Că tot vă plac denumirile pompoase în engleză pentru simple slujbe de șefi de birou. BKM e: Back Kiss Manager sau pupătorul oficial dorsal al șefului. Pot fi mai mulți. Back-ul de Manager e încăpător.
De obicei, apar la sindrofia de acordare a cadourilor din parte firmei și barosanii. Nu vin pentru cadou, ce să facă cu mizeriile alea? Să-și murdărească interiorul de piele al limuzinelor de serviciu? Nooo, barosanii trec meteoric, cum trece ciobanul printre oi sau Becali prin vestiarul FCSB. Dar mă repet.
Pentru impresie. Să vadă muritorii de rând cine e Jedi-ul companiei. De la „je dai șefu cadou?”. În rest, are treburi prea importante pentru pământeni. Cum ar fi mic-dejunuri de afaceri, prânzuri de afaceri, cine caritabile. E o aură, așa… a șefului care este ocupat până peste cap cu destinele firmei, cu pacea lumii și rotația Terrei. Aiurea. Cine știe pe unde le soilește barosanul în timpul programului. Că nu vezi unul cu cearcăne și stors de puteri de grijile instituției. Mai ales dacă e de stat. Toți apar la ședințe fresh, în formă de la sală și cu hainele țiplă. Cea ce înseamnă că nu dorm în ele, ci în pijamale, acasă sau pe la amante.
Dar revenind la frumosul obicei al coșurilor cadou, mult mai scumpe anul ăsta la stat decât la privat, mai există o categorie de angajați care prosperă de pe urma gestului de Moș Crăciun. Cei care au sarcina să împartă efectiv cadourile. Dacă nu se coboară șeful din Olimp pentru asta. Aceștia sunt, de obicei, secretare sau manageri adjuncți. Ei îți înmânează coșul cadou privindu-te adânc în ochi, răscolindu-ți eul interior și făcându-te să-ți pui întrebări. Oare merit acest cadou? Știe că m-am dat bolnav de patru ori anul ăsta? Bănuiește că habar n-am ce trebuie eu să fac pe postul meu?
Fiți fără grijă, secretarele știu tot. Oricum v-au sancționat: au scos ciocolata bună din coșul vostru și au pus-o la rude și prieteni. Vinul vostru e acum cel tulbure, iar cozonacul are un colț rupt, să intre aerul.
Dar ce contează? Oricum coșul-cadou o să-l faceți și voi cadou, nu? Cine consumă prostiile alea din el?