Prima pagină » Puterea Gândului » Crăciunul cade într-o joi

Crăciunul cade într-o joi

Publicat: 24/12/2014, 15:35

Pe la Scala, m-am întrebat de ce n-am oprit; de ce n-am coborât; de ce n-am îngenuncheat și nu mi-am apropiat obrazul, îngroșat și îmbătrânit, în 25 de ani de „libertate”, de caldarâmul care trebuie că mai miroase, negreșit, a sânge. Ca atunci…

De rușine că n-am făcut mai mult? De teama că o să-mi piară nesimțirile, care m-au împins să alerg, mereu, „încălțat” de iarnă sau de vară, peste forma trupurilor lor, înveșnicită în asfalt, ca într-un „hall of fame” sui-generis? De frică să nu lăcrimez, „copilărește”, peste mucavaua măștilor mele de ocazie? De groaza de a nu mai vedea, încă o dată, în jocul flăcărilor întinse peste bulevard, privirile criminale ale „ălora” – priviri de animal de pradă?

N-am coborât, n-am țipat, n-am îngenuncheat, n-am urlat, n-am înjurat, n-am cerut nimic. N-am făcut nimic din tot ce-am fost în stare să trăiesc atunci; într-o viață teribilă, de numai șapte ore, ca-n cele șapte vieți, rostogolite una peste alta, pe buza disperării, în care am fost copil apoi bărbat, imediat isteric și arogant, dintr-odată curajos, pe urmă îngrozit, paralizat de iminența morții, dement, agorafob și inutil…

Doar ei, copiii care au murit, au făcut Revoluția. Noi, ceștilalți, i-am însoțit la groapă, ne-am îmbătat la parastas, și i-am uitat. Asta a fost într-o joi…

Acum, doar când bate soarele, ca atunci; ori când ne facem președinți, sau premieri, sau Dumnezeu mai știe ce, ni-i amintim. O oră-două… Apoi, trăim mărunt, la loc.

Tags: craciun glont libertate sange soare

Marian Sultănoiu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase