Creditele în franci elvețieni, de la șampanie la otravă

Toată reputația francului elvețian, dar și a Băncii Centrale a Elveției (SNB- Swiss National Bank) s-a năruit joi, 15 ianuarie, la ora 12, când printr-o decizie șoc, neanticipată deloc de piețe, elvețienii au decis să renunțe la plafonul de apărare contra aprecierii a francului instituit acum 3 ani și jumătate, de 1,2 CHF pentru un euro.

Decizia a fost șocantă, deoarece cu câteva zile în urmă Thomas Jordan, guvernatorul Băncii Centrale a Elveției a dat asigurări că nivelul de 1,2 CHF/euro va fi menținut pentru a proteja economia Elveției, afectată de intrările masive de bani ale marilor investitori, care caută un refugiu sigur.

Într-un comunicat sec de 303 cuvinte, Banca Centrală a Elveției a anunțat și a explicat decizia de a renunța la prag, adică nivelul la care cumpărau  miliarde de euro care intrau în Elveția. Subliminal decizia a fost pusă pe seama celorlalte mișcări din lume, respectiv aprecierea dolarului față de euro, scăderea cotației petrolului și punerea în funcțiune non-stop a tiparniței de bani a Băncii Centrale Europene, așteptată pentru săptămânile următoare.

Imediat piețele valutare au reacționat violent, cursul coborând de la 1,2 CHF/euro la 0,89 CHF/euro, adică o apreciere a monedei elvețiene de 30% și o depreciere a euro de 30%. Așa ceva nu s-a mai văzut pe piețele valutare, ca în decurs de câteva minute să aibă loc o asemenea cădere. Pur și simplu, investitorilor și traderilor nu le venea să creadă, mai ales că acest lucru se întâmpla în Elveția, unde reputația Băncii Centrale era deasupra oricărei îndoieli.

Chiar dacă pe parcursul următoarelor ore cotația a urcat spre 1,05-1,09 euro/franc, decizia  Băncii Centrale a Elveției și ceea ce a urmat este considerat ca fiind un „9/11″ pentru piețele valutare.

Analiștii nu au anticipat această mișcare și, din acest motiv, stupoarea a fost generală. Bursa elvețiană a scăzut instantaneu cu 8-9 procente, pierderea fiind adusă de marile bănci elvețiene și de companiile cu expunere mare pe export. Aprecierea francului elvețian cu 20-30% le topește o bună parte din venituri, întrucât produsele lor devin mult mai scumpe la export. Cele mai lovite sunt ceasurile elvețiene, unul din principalele produse de export a Elveției, care are un PIB de numai 600 de miliarde de euro, aproape cât Polonia.

Românii cu credite în franci elvețieni au fost loviți în plin încă o dată.

La București, lovitura aplicată de francul elvețian este mult mai puternică pentru cei care au credite imobiliare în această valută. Și chiar credite de consum.

Pentru 200.000 de români francul elvețian reprezintă acum coșmarul vieții lor, după ce în urmă cu 8-9  ani a reprezentat împlinirea unui vis de a lua o casă. Valoarea împrumuturilor la zi în sistemul bancar românesc este de aproape 3 miliarde de franci elvețieni (echivalentul a trei miliarde de euro), expunere destul de mică care nu aduce probleme sistemului.

În 2005-2006 francul elvețian era cotat la un curs de 2,3-2,5 lei, iar acum a ajuns la 4,4 lei. BNR cotează francul indirect, luând în considerare cursul leu/euro, pe care îl poate administra și cursul CHF/euro, pe care îl preia direct de afară, fără să aibă posibilitatea de a-l influența.

Cei care au luat credite imobiliare în franci elvețieni, în urmă cu aproape un deceniu, la o ofertă de „nerefuzat” din partea băncilor, au ajuns în situația fie de a-și pierde casa, fie de a plăti cu mult mai mult decât dacă ar fi luat creditul în euro sau chiar în lei.

În prima linie a promovării erau Volskbank, Raiffeisen și OTP, bănci care au rămas și cele mai expuse. Acest produs de creditare a ajuns în România după experimentul reușit în Ungaria de aceste bănci.

Bancherii au venit cu acest produs, întrucât românii se încadrau mult mai ușor în condițiile de acordare a unui credit, având în vedere că euro era mult mai scump, fiind cotat la 3,5-3,6 lei/euro. Iar la împrumuturile ipotecare în lei, dobânzile erau mult mai mari, spre 15% față de 6-8% la euro și 4-6% la francul elvețian. Băncile nu promovau creditele ipotecare în lei, întrucât era mult mai costisitoare pentru clienți și nu exista cerere.

Bancherii împingeau la ghișeu oferta în franci elvețieni, pentru că era cea mai rentabilă pe hârtie pentru clienți la vremea respectivă și ei se încadrau mult mai ușor în ea.

Când oamenii au luat împrumutul, riscul valutar era prezentat ca fiind „zero”, francul elvețian fiind promovat ca fiind cea mai stabilă valută din lume.

Din 2009 încoace, riscul valutar „zero” a sărit în aer, francul elvețian câștigând teren pas cu pas în fața tuturor valutelor, întrucât toată lumea vroia să-și parcheze banii în Elveția de frica crizei, care începuse să cuprindă lumea .

La București, de la 2,6745 lei la începutul lui 2009, cotația francului a urcat până la 4,0898 lei la mijlocul lui 2011, pentru a coborî ulterior spre 3,7 lei după ce Banca Centrală a Elveției a introdus pragul de 1,2 CHF/euro.

În toată această perioadă creșterea valorii francului a mărit costul ratelor cu o treime pentru clienții români, care mulți dintre ei fuseseră deja loviți și de scăderea salariilor,  în sectorul privat sau la stat.

Creditele imobiliare în franci au sărit în aer, rata de default a început să crească, iar procesele s-au înmulțit, mulți clienți aducându-și aminte de ofertele de promovare de „nerefuzat” ale băncilor din 2005-2006 pentru acest produs.

Puțini dintre ei și-au restructurat creditele în sensul că și-au schimbat împrumutul din franci în euro sau chiar lei. Nici băncile nu au  venit cu o ofertă atractivă, ci, dimpotrivă, au cerut garanții suplimentare la schimbarea valutei, ceea ce clienții nu puteau să le onoreze, fiind deja îndatorați prea mult.

Deși au fost multe discuții pe această temă, atât între bănci, clienți, asociațiile de protecție constituite pe această temă, avocați, Asociația de Protecție a Consumatorului și chiar și BNR, rezultatul a fost aproape zero.

În toamna anului trecut, sub presiunea proceselor pierdute în fața clienților și a imaginii proaste, Volskbank a avut pe masa internă de lucru varianta de a converti, la un curs istoric de dinainte de criză, creditele în franci elvețieni în euro sau chiar lei. Leul a devenit o monedă bună pentru credit, întrucât dobânzile au scăzut foarte mult, până la un nivel aproape identic cu cele de la euro.

Anunțul de preluare a Volskbank de către Banca Transilvania din decembrie, a oprit implementarea acestei variante. Nu toată băncile cu expunere pe franci elvețieni au susținut această idee, unul din motive fiind acela de a nu crea un precedent și pentru conversia creditelor din alte valute. În jur de 60% din împrumuturile acordate în România sunt în euro.

Din păcate, 200.000 de clienți au rămas agățați de acest credit în franci elvețieni, iar mișcarea de joi,15 ianuarie, a Băncii Centrale a Elveției le-a pus capac, pur și simplu „au fost îngropați de vii” .

În continuare, soluțiile reale de rezolvare într-un fel sau altul a problemei creditelor în franci elvețieni lipsesc, ceea ce afectează sistemul bancar nu din perspectiva expunerii, ci al încrederii.

Clienții nu mai știu ce să facă, încotro să se îndrepte și caută „dreptate” în toate părțile.

Premierul Victor Ponta l-a trimis pe ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, la Banca Națională, să discute această problemă și să găsească o soluție. PNL vrea să invite conducerea BNR în Parlament să dea explicații.

Banca Națională a României (BNR) susține că băncile și clienții trebuie să găsească o soluție împreună, de la caz la caz, adică nu trebuie să existe o reglementare generală, întrucât ar fi discriminatorie pentru cei care au credite în alte valute.

Până când se va găsi la București o soluție care să rezolve această problemă a creditelor în franci elvețieni, ceea ce este cert este că un astfel de caz deja începe să aducă neîncredere în bănci, în operațiunea simplă și normală într-o economie de luare a unui credit și în instituțiile de reglementare, protecție și supraveghere al căror rol este de a reduce cât mai mult riscul unor astfel de operațiuni și produse, atât din punct de vedere al celui care dă credit, dar și al celui care ia un împrumut.

Având în vedere gradul redus de bancarizare și de educație financiară din România, recunoscut de toată lumea, modul de acordare a unui credit și mai ales cine îl ia nu trebuie să fie o simplă relație comercială, între bancă și client.

Când un debitor ajunge să nu-și poată plăti ratele și chiar creditul, sunt afectate toate băncile din sistem, chiar și cele care nu au dat credite în franci elevețieni, clienții buni care trebuie să plătească ei costul provizioanelor printr-o dobândă mai mare, instituția de reglementare și supraveghere care nu a luat la timp măsuri pentru a nu se ajunge în această situație și este pusă la îndoială încrederea de care are parte, și în final toată economia.

Este pur și simplu cazul României din acest moment.

Cu cât problema creditelor în franci elvețieni va fi rezolvată mai repede, cu atât oamenii își vor recăpăta încrederea în bănci, în modul cum fac ele afaceri și în final în economie. Companiile și persoanele fizice trebuie să aibă încredere că sistemul poate rezolva rapid problemele, atunci când ele apar.

Degeaba au scăzut dobânzile, mai ales la lei, dacă România fuge de bănci. Nicio economie nu poate funcționa fără sistem bancar.