Crin, Viorel, Rovana și Gigel se bat pe muzee

Publicat: 18 12. 2013, 17:38
Actualizat: 05 07. 2016, 23:46

Ca să fiu sincer, nu cunosc foarte multe din viața și opera noului ministru al Culturii, Gigel Sorinel Știrbu. Întâmplarea face ca debutul său pe funcție să coincidă cu necesitatea luării unei decizii extrem de importante, din multe puncte de vedere – cultural, moral, logic, de bun simț: comasarea, sau nu, a două muzee, a două istorii, a două monumente de cultură românească, așa cum a fost ea cerută de premierul Victor Ponta via Rovana Plumb.

Pentru că, interpretate prin prisma „subțire” a culturalizării de ocazie, cuvintele „sat” și „țăran” nu fac, decât împreună, casă bună, vreo câteva capete s-au gândit că e de la sine înțeles ca Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” să ocupe, ca la naționalizare, același „imobil”.

În aceeași logică, un alt muzeu național, „Grigore Antipa”, care acoperă întreaga istorie naturală, infinit mai lungă decât aceea cu oameni, pur și simplu, ar trebui să aibă la dispoziție, dacă nu o șosea, dacă nu un șir de imobile, măcar clădirile-monument istoric, din vecini. Așa i-a trăsnit prin cap, deunăzi, ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, care i-a propus asta șefului său, Victor Ponta, pe care l-a convins.

În aceste condiții, rocada cu muzee a devenit o afacere politică. Ponta i-a cerut noului ministru liberal comasarea, Băsescu i-a cerut să nu comaseze, iar Știrbu a spus că nu semnează actul. 

Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă Rovanei i-ar fi venit ideea pe timpul în care Antonescu nu fugea din pozele cu Ponta. Vi-i închipuiți, probabil, pe cei trei surprinși de fotoreporteri cum ar fi ținut ei în mâini, ca ctitorii ctitoriile lor, cele două muzee într-unul singur.

Așa, în vreme de război, Gigel a spus: „M-am interesat și eu. E o inițiativă a Ministerului Mediului care dorește să preia Muzeul Antipa și Muzeul Țăranului Român, pentru dezvoltare. Eu nu-mi voi pune semnătura pe un asemenea act”.

Și dacă nu era scandal?! Și dacă Viorel și Crin s-ar fi iubit ca-n prima zi? Care ar mai fi fost argumentul lui Sorinel? Dar dacă se vor împăca… Vor comasa, poate, noul Antipa cu Grădina Botanică, pe care o vor include între „acareturile” Palatului Cotroceni, așa cum îi trăsnise lui Nicolae Ceaușescu prin căpuț?!

N-ar fi exclus, de vreme ce, iată, socialiștii își revendică, sub diferite motive, fostele „lor” imobile, rechiziționate de la proprietarii de drept.

Pentru cine nu cunoaște, amintesc că Muzeul Țăranului Român a fost înființat în anul 1906, sub patronajul Regelui Carol I – al cărui nume l-a purtat între 1915 – 1948 -, și a avut sediul în clădirea în care se află astăzi.În 1953 a fost evacuat de comuniști și înlocuit cu Muzeul Lenin – Stalin, care, mai târziu, a devenit Muzeul de Istorie al PCR, și a „funcționat” aici până în 1989.

Ca o paranteză, îmi amintesc că singurul „eveniment” dintre cele găzduite aici, în acea perioadă, la care am fost „rugați fierbinte” să aplaudăm, a fost o întâlnire a lui Nicu Ceaușescu cu o delegație de tineri comuniști chinezi…

În anul 1978, printr-o decizie a întâiului culturnic al țării, MȚR a fost desființat prin, ce credeți, unificarea lui cu Muzeul Satului. Obiecte extrem de valoroase au fost înghesuite și deteriorate – așa cum e posibil să se întâmple iar – în spații nepregătite pentru a fi găzda unor astfel de valori.

Dacă Gigel Sorinel ar fi refuzat să semneze comasarea, oferind, măcar, un astfel de argument, aș fi fost mult mai liniștit sufletește.

Altfel, după împăcarea șefilor săi politici, ori poate în urma unui troc legislativ reușit în Parlament, e posibil orice. Inclusiv ca MȚR și MS să fie transportate la Sibiu, cu TIR-ul, în Muzeul ASTRA, al Civilizației Tradiționale Populare, întrucât acesta are cam puține case și cam multe hectare. Iar Herăstrăul e la șosea și n-are vile!

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK MARIAN SULTĂNOIU