Ei bine, dacă se mai întorc și parlamentarii dezertori pe la casele lor din Modrogan, încep să cred că totul a fost o diabolică mizanscenă, închipuită de Băsescu și comp. spre a-i compromite, preț de un semestru, pe cei doi lideri agitați ai USL.
O situație mai penibilă, mai încărcată de grotesc decât aceea de ieri, din Parlamentul României, în care parte dintre aleșii USL s-a comportat ca o turmă de oi abandonate de ciobani, n-am văzut de când am învățat eu, la școală, despre „mimetismul comportamental colectiv la ovine”. Atâta derută, atâta „filosofie browniană”, atâta lipsă de luciditate, sunt greu de închipuit, oricâtă imaginație a absurdului ai dezvolta.
Patru grupuri de bărbați politici – USL, Cameră și Senat -, alergând pe holurile Parlamentului, de la un etaj la altul, de la o sală la alta, de la o idee la alta, în căutarea unei soluții izbăvitoare: o „putere” călcată în picioare de propriile limite, declarații contradictorii, amatorism politico-legislativ și lipsă de argumente, agitându-se ca într-un țarc de bârne, privită de pe margine de noua – vechea, în același timp – majoritate parlamentară, formată din PDL, UDMR, UNPR, Minorități, Independenți, rămasă în expectativă, în plen.
Unii spun că totul a fost, la urma-urmei, un teatru necesar al actualei puteri, atâta timp cât joint-venture-ul USL stă atârnat între cele șapte milioane de votanți antiBăsescu – prea puțini pentru validarea referendumului, dar prea mulți pentru a fi ignorați în perspectiva parlamentarelor din toamnă – și restul lumii democratice. Alții spun că tandemul Ponta-Antonescu a devenit, deja, istorie.
Ca să nu fie complet discerditați, liderii Uniunii au tuns-o-n lume, lăsând trupa răspunzătoare în fața Europei, în caz că le-ar ieși vreo manevră mărunt-anticonstituțională în Parlament, din cele propuse de perechea Ghișe-Nicolăescu, împotriva Curții; iar dacă nu, „vulgul” – cum, atât de frumos este definit electoratul de Mădălin Voicu -, să rămână cu impresia că s-a luptat, și pentru el, cineva.
Până în ultimul moment, trupa liberală a forțat, la limita șantajului, PSD-ul, cerându-i să facă front comun împotriva deciziei CCR; demers absolut eșuat în conjunctura în care mai mulți grei social-democrați au refuzat să facă jocul rizibil și disperat al PNL, denunțând astfel situația în care atârnă social-democrația, de câteva luni, la remorca intereselor antieuropene ale lui Antonescu și ale grupului său de susținere.
Odată produsă breșa în USL, a apărut, ca să dreagă busuiocul, știrea că Antonescu și Ponta cer parlamentarilor lor, prin SMS, o „conduită europeană comună”, renunțarea la boicot și îndeplinirea cvorumului de ședință. Încă o găselniță puerilă.
Infantilismul politicii generale a celor doi, dusă de câteva luni încoace, l-a întors pe Băsescu la Cotroceni cu o majorare procentuală de vot pro PDL – după cum susține IRES – de 25 la sută.
De azi, ca să rămână în trend, „Băsescu reloaded” ar trebui să învețe coabitarea, nu atât cu USL, ci cu cele șapte milioane de români dezamăgiți, care l-au aruncat peste bord.