Cum a apus, de urgență, steaua lui Tudorel

Păi, de vreme ce a venit pe post, la minister, din postura de rector al Universității din Iași, cu siguranță că omul nu e chiar un impostor pe meserie – ca alții care vorbesc despre lege fără habar -, și că bănuia, implicit, ce-ar fi urmat să i se-ntâmple.

Tudorel este, însă, un oportunist, un combinator de interese, un jongler de manevre și promisiuni – până la urmă, un personaj fără scrupule.

Eu știu așa: indiferent în ce echipă accepți să joci – pentru că ai acceptat, nu-i așa, și pentru că nu te-a luat nimeni, cu forța, de la Iași, ca să te bage la înaintare – respecți regula jocului impusă de „Mister”, c-așa e-n „tenis”!

Dacă ai fost mahmur, când ai semnat/acceptat, și ți s-au risipit aburii beției (de putere) pe-nserat, mergi la vestiar, te lepezi de echipament, îți iei geanta cu desuurile transpirate și te cari acasă, să te bagi la spălat.

În drum spre limuzină, bați la ușa managerului, îi spui că nu ți se potrivește jocul, că ai încercat, că-ți vine mingea, mereu, pe stângul (și tu ești dreptaci sau mai știu eu ce ești), că te concentrezi prea mult la fază și simți contracturi la mușchii capului, mă rog, lași și tu un loc de bună ziua. O-ntinzi, deci, la domiciliu, corect și vertical, sau la biroul notarial pe care ți-l dorești, „peste rând”, unde faci ce vrei, când vrei, și crezi că nu te știe nimeni. (Bine, afară de paralelii-bipezi, dacă situația o cere).

Dacă, în schimb, îți dai seama că ai călcat în…,  mă rog, cu stângul, că nu te integrezi în formulă, că ți se cere prea mult de către antrenor – vorba lui Halep, când i-a cerut nen”su să intre mai tare la joc: „Îmi ceri prea mult!” -, că-ți vine de la stomac, din cauza efortului, iar tu continui, totuși, să te faci că joci, doar ca să-ți iei plata, de la club, ca să ocupi poziții avansate în teren, ca să verticalizezi constant și fără finalizare, vorba unuia care te-a pupat până ieri și pe față și pe dos, și care te scuipă, azi, cu jet: „Asta înseamnă că ăsta-i blat!”.

Și de aici, toată schimbarea ta la față – ba că ești „Tudorel-Calul-Troian”, (de la Dragnea citire): „Eu cred că domnul ministru Toader trebuie să înțeleagă că nu mai poate continua așa. Trebuie să înceteze cu această atitudine. Mulți colegi îmi spun că, de fapt, toată intenția dumnealui a fost, din ianuarie, să ridice aceste subiecte în dezbatere și ca să discutăm trei luni de zile nu despre ce avem de făcut în România reală, și a tot anunțat că va da niște ordonanțe de urgență care de fapt nu s-au dat. Nici nu cred că avea intenția să le dea vreodată”; ba că ești „Un decident impotent, laș, tranzacționist sau iresponsabil” (de la Adrian Severin); ba că ești un „Gargamel, care se vede Lumina Națiunii, dar are o problemă la căputz” (de la Daniel Dragomir).

Până și Varujan Vosganian a binevoit  să-și lase omul din brațe, în numele întregii ALDE, nu mai departe de ieri. Ca să nu mai vorbim de CNA, care, până și ea, îi cere socoteală, într-un târziu, pen” ce motive le-a refuzat reînnoirea acreditărilor pe Justiție, unor jurnaliști.

Ca să vezi, domnule, cum le-a trecut ăstora, care îl divinizau, la minut, efectul vrăjii cu ulcica. Dintr-odată, Tudorel Toader arată așa cum e el: ultima locomotivă cu tender, a Justiției, care a crezut că o să aburească pe toată lumea – de la cei care împart funcțiile statului, până la cei care împart recunoștința lui -, poate în interesul său, poate în interesul familiei.

Iar când a-nțeles că situația e groasă și că toate cele făcute cu fapta sau doar cu gândul, deci nefăcute, va fi obligat să le asume, cât de curând, s-a speriat și a dat-o la-ntors.

Doar că, pentru maestru, jocurile sunt făcute, și compromiterea e gata. Geaba, întoarcerea foii, geaba răspunsuri pe Facebook, geaba replici! E târziu. E prea târziu.

Întrucât, așa cum spuneam, deși i-ai luat pe toți la preț de matineu, până la urmă, e aproape sigur că vei plăti „regește”, și încă de unul singur.