Cum a picat genialul Fellini în plasa de Spider-Man a miraculosului Stan Lee?
Atunci, geniul consacrat al celei de-a șaptea arte l-a întâlnit pe „supereroul” în devenire al entertainment-ului din industria filmului. Iar dincolo de miturile urbane care zboară deasupra imaginarului colectiv, din Manhattan până-n Milano, cu o scurtă escală onirică pe strada Mântuleasa, amfitrionul de atunci al marelui regizor și-a amintit toată viața de acel moment incredibil.
„Tot ce a vrut și a făcut atunci Fellini a fost să discute cu mine exclusiv despre un singur subiect: Spider-Man!” Aceste vorbe îi aparțin lui Stan Lee, geniul creativ din spatele imperiului Marvel, care a plăsmuit o galaxie magică și nebunească de „super-eroi”, pornind de la personaje de benzi desenate care fascinează în egală măsură copiii și părinții, generații după generații! Așa cum numai Fellini știa să creeze universuri de vis – atât la propriu, cât și la figurat – care explorează deopotrivă abisurile și piscurile naturii umane în întreaga ei splendoare înfricoșătoare! Din 12 noiembrie, Stan Lee s-a regăsit cu prietenul lui, Federico Fellini. Iar noi am (re)găsit un uriaș creator de magie care a ridicat entertainmentul cinematografic la rang de artă. Părintele lui Spider-Man, Iron Man și Hulk a avut părinți de origine română!
Dacă Fellini își are propriul său termen de referință artistică în multe dicționare de cinematografie și de estetică – „felliniesque” descriind o stare deopotrivă neliniștitoare și încântătoare care frizează, în egală măsură, sublimul și grotescul și care pendulează perpetuu între vis și realitate, între senzualitate flamboiantă și nebunie suprarealistă – atunci Stan Lee are și el câteva „mărci înregistrate”! Care nu numai că poartă semnătura concretă a talentului său de creator de personaje atemporale de benzi desenate, ci și amprenta carismei de fin și unic psiholog în acest domeniu. Astfel, nu e deloc de mirare că părinții și copiii de azi, aidoma celor din 1965 și asemeni celor care vor fi în 2065, sunt, au fost și vor fi vrăjiți de personajele închipuite acum mai bine de jumătate de veac de către Stan-The-Man! Cu „S” de la Spider-Man! Și de la Stark! Tony Stark! Rolul care l-a transformat pe uluitorul Robert Downey jr în cel mai bine plătit actor al planetei!
O planetă care a devenit infinit mai bogată, creativă și autentică de când acest om, mereu cu un zâmbet de super-bunic-erou zugrăvit pe față, a început să-și lase imaginația să zburde în primul lui birouaș din Manhattan, unde în anul de grație 1965, avut privilegiul și bucuria să fie vizitat de însuși Fellini! Potrivit site-urilor americane de profil cinematografic, întâlnirea dintre alter-ego-ul artistic și biografic al lui Marcello Mastroiani și „tatăl” lui Peter Parker alias Spider-Man a fost, în sine, un film!
Răpus de o gripă în timpul sejurului său new-yorkez, italianului de Oscar i-au picat în mână, pe patul de hotel, mai multe reviste de benzi desenate, devorând pur și simplu episoadele cu Spider-Man, care se pare că au avut un efect terapeutic asupra sa. Astfel, însănătoșit și revigorat creativ, Fellini avea să-l întâlnească pe cel care avea să-i devină prieten pe viață, Stan Lee! Ani și ani mai târziu, creatorul al probabil celui mai puternic brand magic din lume – MARVEL – și-a amintit, extrem de bucuros, într-un interviu cum a decurs prima sa întâlnire cu Fellini.
„Vine recepționerul și-mi zice: ‘Stan, un tip, Fred Felony, vrea să te vadă!” Am crezut că e o glumă. Și apoi l-am văzut pe Federico Fellini intrând în biroul meu”, povestea Stan Lee în interviu. Restul e istorie. Cele două genii creative au stat la povești cinematografice câteva ore, cu Lee devoalându-i lui Fellini detalii inspiraționale din procesul creativ al artei de a realiza „comics”-uri! După acel prim contact din 1965, între cei doi creatori de povești cinematografice s-a legat o afinitate deopotrivă artistică și emoțională, Lee vizitându-l pe Fellini la vila acestuia din Roma și acesta din urmă revenind de mai multe ori la New York, pentru a asista împreună la spectacole pe Broadway.
Poate deloc întâmplător, în „orașul care nu doarme niciodată”, undeva, lângă același Broadway, fix în Times Square, însuși Stan Lee, într-una dintre aparițiile sale meteorice, dar clasice, a la Hitchcock, îi adresează lui Tobey Maguire astfel de vorbe înțelepte în „Spider-Man 3”. „Știi ceva, eu cred că un singur om poate să facă diferența…„
Iar, cu siguranță, Stan Lee a făcut-o! În cinema-ul de mare consum și infinit entertainment pentru publicul larg și nu numai! Nu doar că a creat „supereroii”, dar i-a făcut într-atât de autentici, încât par la fel de „umani” ca vecinii noștri de bloc, de scară sau de apartament. Stan Lee a arătat că-n fiecare Peter Parker stă pitit un Spider-Man, care abia așteaptă să se dezlănțuie pentru a-și împlini misiunea înaltă și înălțătoare. Și da, și el, asemeni nouă, are probleme cu mătreața sau cu încrederea în sine, când urmează s-o scoată în oraș pe fata visurilor sale. Că doar supereroii sunt și ei oameni! Și uneori, și oamenii pot deveni supereroi!
Această lecție ne-a dăruit-o Stan Lee cu infinită imaginație și bucurie! Acest miraculos, MARVELous Stan Lee, pe care l-am redescoperit român, la origini, acum 95 de ani și ceva! Și, ca printr-o magie (ușor) ciudată, vom mai redescoperi în următoarele săptămâni că acolo unde visele și visurile devin realitate în cel mai spectaculos mod, de la Hollywood până la Times Square, am avut, avem și vom avea și alți oameni și artiști minunați cu aură de „super-eroi” din părinți, bunici și străbunici români, precum Lauren Bacall, Dustin Hofmann sau Harvey Keitel! Dar, deocamdată, să ne bucurăm de faptul că, dând filmul înapoi pe arborele genealogic, „Spider-Man” se trage, cu adevărat, din strămoșul său, „Omul Păianjen”! Creat de „nea Stan” aka „Stan-The-Man”!
Asemeni lui Fellini, Stan Lee ne-a făcut, ne face și ne va face să visăm cu ochii deschiși și la câteva minute, ore, decenii și generații după ce ieșim din sala de cinema. Iar asta nu e deloc puțin! Ar trebui să fie cu adevărat lucrul din care sunt plăsmuite visele noastre! The stuff our dreams are made of!
„Excelsior! (…) ‘nuff said!”