Cum am învățat, la Școala lui Dirigu, să nu-mi bat joc de această zi

Domnul Constantinescu mi-a povestit pentru prima dată despre închisorile comuniste, despre chinurile prin care au trecut preoții închiși în anii ’50. Atunci am aflat că tatăl lui, preotul Aurel Constantinescu, din satul Sârbeni, Teleorman, a făcut temniță grea pentru că nu voia să le doneze pământul. Refuzul de a face pactul cu diavolul l-a costat libertatea.

Aurel Constantinescu a fost judecător și preot, dar comunisții l-au considerat chiabur și l-au închis mai întâi la Giurgiu și apoi l-au trimis la Canal. Pe soția lui, învățătoarea din sat, au dat-o afară din școală.

Fiul lui Aurel Constantinescu, Dirigu’, a fost exmatriculat din școală. De la el am aflat despre Corneliu Coposu și despre politicienii închiși de comuniști, de la el am aflat despre abdicarea Regelui Mihai.

Totul a început la o oră de dirigenție. Era în primăvara lui 1990, înainte de alegeri, când profesorul ne-a întrebat dacă noi știm ce înseamnă prescurtarea de la denumirea partidelor politice. Atunci eu m-am trezit vorbind și i-am spus că PNȚCD înseamnă „partidul național țărănesc cretin și demodat”, o formulă pe care o auzisem sau o citisem, nu îmi aduc aminte de unde intrase în mintea mea de 12 ani formula asta stupidă. Dirigu’ s-a înroșit și ne-a zis cam așa: „asta se întâmplă când copiii nu înțeleg ce citesc și au părinții crescuți în comunism”.

După întâmplarea aceea, pentru mine, ora de dirigenție a devenit una dintre cele mai interesante ore, știam că de acolo aflu lucruri pe care nimeni nu mi le spusese. Acolo am aflat despre vot, despre ce înseamnă democrația, dar și despre viețile sfinților, despre Traian Lalescu, despre Gheorghe Țițeica sau Dan Barbilian. Fiecare oră avea o altă temă.

De domnul Constantinescu m-am despărțit în 1992, când am intrat la liceu. Însă, învățăturile lui m-au însoțit și la liceu. În 1995, pe 11 noiembrie, când a murit Corneliu Coposu, știam deja cu cine o să votez prima dată în viața mea.

Dragă alegătorule, eu când merg la vot îmi aduc aminte de ce am învățat în școala generală. Știu că te-ai plictisit de promisiunile de dinainte de alegeri, știu că ți se spune că vei trăi bine sau că vei avea o Românie cum n-ai mai văzut.

Nu trebuie să crezi toate promisiunile. Știi, din experiență, că toate sunt deșarte. Știu că ți se pare că toți sunt la fel, și, într-adevăr, mulți sunt la fel. Dar trebuie să mergi la vot măcar pentru faptul că ești liber să votezi și că democrația pe asta se bazează: pe votul liber al cetățenilor unei țări.

Gândește-te ce ar însemna să trăiești din nou într-un stat totalitar și să nu poți vorbi deloc. Gândește-te la oamenii nevinovați care au murit în închisorile comuniste. Gândește-te la victimele nevinovate din 1989. Votul e dreptul și responsabilitatea ta, e avantajul tău care poate face diferența. Prin vot alegi să nu devii victima lor.