Cum arată calculele reale: cei cu credite în franci au fost cei mai avantajați, iar cei care au pierdut sunt cei cu credite în lei

Analiza a fost împărțită în două, respectiv ce a plătit fiecare până acum din ianuarie 2006 până în septembrie 2016 și ce se va plăti până în final, anul 2035.

BNR a luat în considerare plăți constante.

Pentru comparație, reamintesc evoluția cursurilor valutare: din ianuarie 2006 până la 30 septembrie 2016 cursul francul elvețian față de leu a crescut cu 73% (1 ianuarie 2006 – cursul CHF/leu a fost de 2,3645 lei; cursul la 30 septembrie 2016 a fost de  4,1041 lei/CHF), iar cursul euro față de leu a crescut cu 21% (1 ianuarie 2006 – cursul euro/leu a fost de 3,6771/lei, iar la 30 septembrie a fost de 4,4523 lei/euro).

ACTUALITATE Victor Ponta: „Vreau o șapcă cu ‘Make DÂMBOVIȚA great again’”

17:30

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

Care ar fi concluziile legate de calculele BNR, dar și concluziile mele legate de situația actuală a creditelor în franci elvețieni?

1. Așa cum arată calculele BNR, percepția publică legată de pierderile suferite de cei cu credite în franci elvețieni este total eronată. Cel mai afectați sunt cei care au luat credite în lei și nu cei care au luat credite în franci elvețieni.

Din ianuarie 2006 și până în  30 septembrie 2016, cei care au plătit cel mai mult au fost cei care au luat credite în lei, iar cei care au plătit cel mai puțin au fost cei cu credite în franci elvețieni, chiar și cu această creștere a cursului francului elvețian de 73%.

– Cei cu credite ipotecare în lei (echivalent euro) au plătit până acum 55.415 euro;

– Cei care a luat credite în euro au plătit până acum 47.077 euro;

– Cei care au luat credite în franci (echivalent în euro) au plătit până acum 46.807 euro.

2. În cazul în care Parlamentul va aproba legea de conversie a creditelor în CHF la cursul istoric, cei care vor plăti cel mai mult în final, per total (2006-2035), vor fi cei care au împrumuturi în euro:

– Cei cu credite în euro (echivalent în lei) vor plăti în 30 de ani 500.676 de lei;

– Cei cu credite în lei vor plăti în 30 de ani 478.595 de lei;

– Cei cu credite în CHF (echivalent în lei) vor plăti în 30 de ani 428.589 de lei.

3. În cazul în care nu se va face conversia CHF la cursul istoric, cei care vor plăti cel mai mult în 30 de ani vor fi cei în CHF și cel mai puțin cei care au luat credite în lei.

– Cei care au luat credit în franci pe 30 de ani vor plăti în final 590.888 de lei;

– Cei care au luat credit în euro pe 30 de ani vor plăti în echivalent lei 500.676 de lei:

– Cei care au luat credit în lei vor plăti în 30 de ani 478.595 de lei.

4. Acestea sunt calculele BNR. Dacă cineva are alte calcule, ele sunt binevenite în discuție. După știința mea, la discuțiile din comisiile parlamentare, părțile implicate în dezbateri în legea conversiei,  inițiatorii, deputatul Daniel Zamfir – PNL, avocatul Gheorghe Piperea și Ana Birchall – PSD, pe de o parte și băncile pe de altă parte, nu au venit cu calcule concrete care să arate cât au pierdut cei care au luat credite în franci elvețieni. Iar acest lucru era mai degrabă o obligație a bancherilor, care nu susțin această conversie.

Pentru mine este de neînțeles de ce bancherii, mulți în funcție și când au acordat creditele în franci elvețieni, nu au venit cu aceste analize. Poate parlamentarii le-ar fi respins calculele, dar măcar ar fi fost un subiect de dezbatere pentru opinia publică, mai ales că cei cu credite în franci elvețieni  nu au pierdut până în prezent, ci dimpotrivă. Poate bancherii practică un fel de non-combat, pentru că în final nu plătesc  ei, ci acționarii lor, care vor primi un profit mai mic pe o perioadă de 30 de ani față de cât se așteptau.  Sau va plăti statul român această conversie istorică dacă băncile vor câștiga în fața instanțelor internaționale (Raiffeisen a chemat statul român în judecată pe Legea dării în plată, susținând că este deposedată de 40 de milioane de euro din profitul care i s-ar fi cuvenit dacă nu era această lege).

5. Discuțiile privind conversia istorică sunt bune,  pentru că băncile au creat și au vândut un produs în franci elvețieni special ca persoanele fizice române să se încadreze în criterii pentru a lua acest credit ipotecar, dar care avea atașat în spate un risc valutar foarte mare, care a fost transferat în totalitate clienților. 

Trebuie reamintit că persoanele fizice nu sunt investitori sofisticați și nu sunt conștienți de efectele unei evoluții nefavorabile a cursului valutar. După ce au dat aceste credite atât în franci cât și în euro, băncile s-au protejat de evoluția cursului fără să-și avertizeze clienții de acest lucru în momentul acordării creditului.

Pur și simplu bancherii au vândut un produs toxic, iar apărarea lor, prin care susțin că au trecut în contract acest risc valutar, nu ține, pentru că produsul a fost creat special pentru ca românii să se încadreze în el. În cazul în care băncile ar fi fost responsabile și ar fi luat în considerare o creștere  a cursului valutar la franc nu cu 70%, ci cu 30%, atunci românii nu s-ar mai fi încadrat pentru a lua acest produs și băncile nu ar mai fi avut vânzări și nici profit.

BNR este la fel de responsabilă ca și băncile de aceste credite în franci elvețieni, pentru că le-a aprobat.

6. Pe parcursul celor 10 ani (2006-2016) veniturile românilor au suferit modificări din cauza crizei: fie tăieri substanțiale de salarii, fie o plafonare a acestora. Veniturile rezultate nu au acoperit creșterea cursurilor valutare atât la franc, cât și la euro. Este un fapt obiectiv care trebuie luat în considerare.

7. Căderea pieței imobiliare este o altă realitate care trebuie luată în considerare, ca fiind o situație obiectivă. Față de 2006-2008, prețurile apartamentelor au scăzut cu 30 – 50%, cădere care este puțin probabil  să fie recuperată.  În aceste condiții, debitorii își pun problema dacă mai are sens să plătească un credit ipotecar dublu față de valoarea reală a apartamentului.

8. Dacă se discută conversia istorică, atunci toți cei care au luat credite în franci, euro și lei trebuie aduși la același nivel, astfel încât să nu existe discriminare. Dacă analiza/calculele BNR sunt corecte, ar trebui ca această conversie istorică să fie făcută astfe încât toți să plătească  în final aceeași sumă în lei: 478.595 de lei (reamintesc, calculul este făcut de BNR pentru un credit de 60.000 de euro pe 30 de ani, luat în ianuarie 2006).

Cred că de acum înainte este treaba băncilor să vină cu propriile analize și calcule, astfel încât să se vadă care este cursul de conversie istoric pentru fiecare credit. Sper ca băncile să nu considere și acum aceste calcule complicate, preferând non-combatul!