Cum de nu s-a calificat România în finală

Ce departe e America, ce mult înseamnă 20 de ani. Acolo am fost în drum spre Everest. Acolo am simțit, pentru o clipă, că se poate. Am povestit frumos, cinic și trist, visând semifinala cu Brazilia, așa cum presimțise Nea Vanea, într-un vis, finala, cu „Carioca” lui Pele…

Atunci începeam să ne pregătim. Să știm să fim pregătiți. Să adulmecăm mirosul de sânge al marilor finale, ca felinele.

Apoi am căzut. Ne-am rostogolit până în urna… până în lumea a treia a fotbalului. Ne-a îngropat indolența și lipsa de perspectivă a „șefilor” din fenomen. Aroganța lor ne-a terfelit costumele de gală pregătite pentru prima noastră semifinală, pentru prima noastră finală, pentru primul nostru super festin…

N-am mai rămas cu nimic, pentru că fotbalul, în România, s-a transformat într-o afacere de „famiglia”, ca orice afacere mănoasă din meleag. Au pus gheara pe ea indivizi rapace, lipsiți de scrupule. Au luat cluburi-simbol pe care le-au distrus, au desființat fotbalul de copii și juniori pentru că n-au avut răbdare; pentru că n-au venit ca să construiască, ci ca să prăduiască. Au crezut că „afacerea fotbal” e tot una cu „afacerea plăcinta”, „butelia” sau „brutăria”. Li s-a părut că poate fi amestecat între afacerile lor oneroase și evazioniste, în care, meru, faci una și spui alta, crezând că nu se vede.

Au prăpădit copii de talent pentru că, deși și-au plimbat aerele penibile de mafioți dâmbovițeni prin marile cârciumi ale lumii, negociind comisioane impresionante, fie n-au înțeles nimic din „politica” mare a școlilor europene de fotbal, care investesc în copii și tineri, fie i-a durut profund în golul minții lor.

Pentru că, în loc să investească în copiii români de mare perspectivă, pe măsură ce fotbalul românesc dădea dovada talentului său, la mijlocul anilor 90, indivizii ăștia au umplut Liga cu „stranieri” mediocri – rar câte unul peste medie -, spre a-și încasa comisioanele de milioane. Lăsând, în consecință, Naționala fără vână, fără sânge tânăr, fără talent, plină, după model, de îngânfare și obrăznicie.

Că unii dintre prăduitorii fotbalului românesc au dat socoteală de faptele lor, în fața Justiției, este adevărat. Că o duzină, dintre ei, a mers la „brutărie” e știut. Și?! Îmi mai poate aduce, asta, înapoi, fracul de gală în care să asist la prima mea semifinală? La prima mea finală?! La primul meu super festin?

Vedeți? Așa că hai, mai bine, să ne luăm alunele, berica și glumele spumoase, să ne fixăm un loc în stal și, „pregătiți”, să urmărim finala lor de azi: Germania-Argentina.

Hai (noroc) băieții!