Cum i-ar fi răspuns Gherghina lui Băsescu

„Mie mi-ar fi convenit mai mult dacă venea cu Gherghina (secretar de stat la Finanțe – n.red), decât cu doamna ministru”, a mărturisit președintele Traian Băsescu la B1, după „scandalul MTO” de la Cotroceni, avându-i în rolurile principale pe premierul Victor Ponta și ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu.

Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, supranumit și „tatăl” bugetului României din 1990 încoace, ar fi mers la Cotroceni cu temele făcute, este convins șeful țării. Cu toate datele în minte, calculate și recalculate, omul cifrelor din Finanțe ar fi încercat să prezinte soluțiile de compensare a impactului negativ creat de reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale.

Cu calmul caracteristic, Gherghina ar fi scos creionul chimic și ar fi calculat că pentru anul acesta nu sunt probleme, pentru că Guvernul are în buget o sumă  mai mare cu un miliard de lei, față de cea prevăzută, din colectarea „taxei pe stâlp”.

ACTUALITATE Mașina unei publicații, VANDALIZATĂ în parcare, în ziua de Crăciun. „Dacă cineva crede că ne intimidează, se înșală”

15:00

MESAJ Elena Udrea, MESAJ dur pentru cei care au închis-o: ”Le doresc să aibă nu “un Crăciun ca al lui Ceaușescu”, ci un Crăciun ca al meu”

14:45

Situația pentru 2015 nu mai pare atât de simplă. Nici măcar pentru „tatăl” bugetului nu pare la fel de clar modul de compensare, în 2015, a găurii la buget create din reducerea CAS.

În fața președintelui Băsescu, făcătorul tuturor bugetelor României ar fi explicat, așa cum a făcut-o recent și în fața jurnaliștilor, că, pe lângă „taxa pe stâlp”, care va fi menținută, „dacă se vor implementa măsurile prevăzute pe linia colectării, nu va fi o problemă să acoperim acea diferență”. Fără însă să poată oferi niște cifre exacte, pe „o foaie A4″, un miliard de lei de colo, un miliard de lei de dincolo.

De altfel, nici nota de fundamentare a actului normativ, votat de parlamentari cu ochii închiși, în unanimitate, nu prezintă cifre în dreptul așa-ziselor măsuri de compensare a impactului negativ, enumerate: creșterea veniturilor bugetare, recuperarea arieratelor înregistrate de contribuabilii mijlocii, sau prevenirea și combaterea muncii la negru.

În schimb, impactul negativ net a fost calculat cu mare precizie: 850 milioane de lei în 2014, 4.860 milioane lei în 2015, 5.206 milioane lei în 2016 și 5564 milioane lei în 2017 și în 2018.

Dacă pentru acest an Finanțele au calculat că impactul negativ va fi compensat din veniturile încasate suplimentar din „taxa pe stâlp” – despre care însă Consiliul Fiscal spune că deja au fost deja epuizate, având în vedere slaba colectare a veniturilor din primul trimestru  – pentru 2015 lucrurile se complică.

Pe scurt, pentru acoperirea deficitului din 2015 din cauza reducerii CAS, Finanțele mizează pe reducerea evaziunii fiscale. Cu alte cuvinte, Guvernul spune că va face ce nu a reușit să facă de 25 de ani. Toate guvernele României s-au angajat să reducă evaziunea fiscală, însă evaziunea a crescut, ajungând în prezent la un record de 16% din PIB.

Este ca și cum Guvernul spune că de mâine va fi băiat bun. Nu a fost băiat bun până acum, atunci care este susținerea în argumentație? Ar fi total imprudent să ne prefacem că de mâine lucrurile se schimbă radical.

Întrebat la B1 dacă, în calitate de prim ministru, ar adopta acum reducerea CAS, președintele Traian Băsescu a răspuns pozitiv, fără nici o ezitare. Cum ar compensa găurile la buget? Președintele a răspuns că el ar ști ce să facă. Adică ar ști să taie din cheltuieli – reducerea aparatului bugetar, reducerea cheltuielilor curente -, pe când Ponta vrea să mărească impozitele.

Luate separat, nici una dintre variante nu este bună, spun analiștii. Nici să tai cheltuieli – într-un moment în care PIB-ul are nevoie de cheltuieli – nici să crești impozitele nu e bine.

Și președintele, și premierul, și toată societatea românească  recunosc că măsura reducerii CAS este una bună. Marea provocare este cum va fi compensată pierderea la buget, începând din 2015.

Decizia reducerii CAS va trebui să fie una de tip Pareto, adică să ducă la creșterea bunăstării unei categorii – în speță a patronilor, a căror prosperitate s-ar reflecta și în locuri de muncă – fără ca acest lucru să conducă la înrăutățirea situației altora, adică a celor care ar trebui să suporte această măsură prin creșteri de impozite.

Rămâne de văzut cine va reuși să își asume o astfel de decizie. Până atunci, capul la contribuție și picioarele în apă rece!