Cum protejează Statele Unite arsenalul nuclear al Israelului

Ar trebui, probabil, să încep așa: la șase saptamâni după ce președintele Donald J. Trump a scos Statele Unite din Acordul nuclear cu Iranul… Dar am câteva argumente să n-o fac.

Toate publicațiile din Israel, citând un articol semnat de Adam Entous și publicat ieri în The New Yorker, discută astăzi despre faptul că președintele Americii ar fi semnat documentul secret prin care se angajează să nu acopere guvernul de la Ierusalim în legătură cu arsenalul său nuclear. Care, oficial (conform așa-numitei politici a ambiguității nucleare profesate de aproape șase decenii de responsabilii israelini) nici nu există.

Că a semnat și Trump – cum au făcut-o trei președinți înaintea sa, începând cu Bill Clinton – nu e nici măcar o știre. Întrebarea poate fi de ce a făcut-o atât de târziu, ținându-și în șah partenerii strategici. Se poate presupune că demersul de acum coincide cu turneul Riyadh-Cairo-Israel pe care îl întreprind săptămâna aceasta Jared Kushner și Jason Greenblatt cu ciorna planului de pace israeliano-palestinian în mână.

De altfel, Clinton, cel care a avut primul inițiativa unei astfel de „scrisori” (urmat de George W. Bush și Barack Obama) a făcut-o, în urmă cu douăzeci de ani, pentru a-i aduce pe israelieni la masa tratativelor cu palestinenii. A pus atunci pe hârtie ceea ce fusese o înțelegere verbală între președintele Richard Nixon și premierul Golda Meir (doamnei Meir îi aparține celebra formulă „Israelul nu va fi prima țară din Orientul Mijlociu care va fabrica bomba atomică, dar nici a doua”).

La mai puțin de o lună după instalarea lui Donald J. Trump la Casa Albă, relatează New Yorker, ambasadorul israelian la Washington s-a prezentat să își primească documentul de asigurare. Pentru că era în mijlocul scandalului Michael Flynn, (consilierul pe probleme de Securitate Națională bănuit de relații neprincipiale cu Rusia) semnarea scrisorii a fost amânată. Punându-și abia acum semnătură, președintele Statelor Unite se prea poate să dorească să-l convingă pe prim ministrul Benjamin Netanyahu să renunțe la încredințarea profundă că nu e nevoie de nici un stat palestinian în coasta Israelului.

În ce ar consta documentul? Israelul se angajează să nu declare, să nu testeze și să nu amenințe cu armele nucleare, iar Statele Unite ale Americii se angajează să nu exercite presiuni asupra Israelului în privința arsenalului său de aproximativ 300 de ogive nucleare si bombe și să nu insiste ca Ierusalimul să intre în Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear (în afara căruia se mai situează Pakistanul și India), câtă vreme Israelul va fi amenințat cu distrugerea de către vecinii săi.

Istoria bombei atomice israeliene e lungă și pasionantă, iar părintele proiectului e fostul președinte Shimon Peres, pe vremea când ocupa funcția de director general în ministerul Apărării. El a semnat, în decembrie 1956, cu francezii, contractual de construire a reactorului nuclear de la Dimona, din mijlocul deșertului Negev, devenit operațional în decembrie 1963. De atunci a început un spectacol internațional al ipocriziei a cărui primadonă a fost Israelul.