Cum riscă președintele Americii să cadă de pe cămila saudită

Un comunicat al Casei Albe subliniază (până și stilistica oficială s-a contaminat de limbajul excesiv al președintelui Trump) că Arabia Saudită va rămâne un consultant important al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu, în chestiuni economice și de securitate, dar și în ce privește pacea israeliano-palestiniană și Iranul. Ideea de continuitate nu prea are ce căuta. Relațiile saudiților cu SUA s-au răcit din vremea Primăverii Arabe, din clipa când americanii l-au lăsat din brațe pe președintele egiptean Mubarak (e celebru telefonul furios al regelui saudit către Obama) și s-au apropiat de îngheț după semnarea Pactului nuclear cu Iranul.

Declarațiile candidatului Donald Trump, în campania electorală, referitoare la Arabia Saudită, n-au fost deloc încurajatoare – de la scandalul banilor saudiți încasați de Fundația doamnei Clinton, la corecta întrebarea retorică din interviul de la Fox News, din ultimele săptămâni înainte de alegeri: „Cine a aruncat în aer World Trade Center? N-au fost irakienii, ci saudiții”.

În august 2015, în cunoscuta emisiune „Meet the Press” a NBC, realizatorul i-a reamintit lui Trump ceea ce scrisese în 2011 despre Arabia Saudită: „Este cel mai mare sponsor al terorismului din lume. Arabia Saudită absoarbe petrodolarii noștri, banii noștri, pentru a finanța teroriștii care caută să distrugă poporul nostru, în timp ce saudiții se bazează pe noi să-i protejăm”. În urma acestei neașteptat de realiste judecăți, a venit întrebarea: „Cum vor decurge relațiile americano-saudite într-o administrație Trump?”. Răspunsul: „Ei bine, cum vor decurge… înainte de toate, mă înțeleg foarte bine cu ei. Îmi plătesc milioane de dolari pentru apartamente, ok? Îmi place asta.  Știți, așa face și China. La fel și Mexicul. La fel, o mulțime de alți oameni. E bine? Fac o imensă mulțime de bani vânzându-le celor foarte bogați din alte părți ale lumii și din Statele Unite apartamente și alte chestii. Au închiriat de la mine spații de birouri extraordinare. La fel China. Cea mai mare bancă se află în clădirea mea, într-una dintre clădirile mele. Așa că nu se pune problema să nu mă înțeleg cu toți – mă înțeleg cu ei. Dar liderii lor sunt mult mai inteligenți decât liderii noștri, ca și când ar fi de pe altă planetă. Arabia Saudită face un milliard de dolari pe zi, ok? Ei fac un milliard de dolari pe zi! Arabia Saudită, dacă n-ar fi pentru noi, n-ar fi acolo. N-ar exista. Trebuie să ne plătească!”.

Între timp, din cauza prețului petrolului, Arabia Saudită a mai scăpătat. E motivul pentru care, tată și fiu, regale și prințul moștenitor (coordonatorul proiectelor economice ale Regatului și ministru al Apărării) au pornit-o prin lume. Regele – șubred, dar proptit de un anturaj de 1500 de persoane, într-un lux orbitor (în tradiția orientală, cu cât te apropii de faliment, cu atât te prezinți mai plin de strălucire în fața celor cu care speri să închei afaceri), fiul – crud încă și pripit, dar investit în ultimii ani cu o putere uriașă, complimentându-și abundent șiretul interlocutor de la Casa Albă.

Între Trump și Muhammed bin Salman s-au conturat deja proiecte economice de 200 de miliarde.

Saudiții sunt, deocamdată, încurajați de retorica agresivă a noii administrații față de Iran și de faptul că, printre cele 7 state musulmane pentru care președintele Statelor Unite, în lupta sa cu terorismul, a închis granițele, nu s-a numărat și țara lor (chiar dacă, între cei 19 atentatori din 11 septembrie 2001 – episod cu care Trump a argumentat măsura – 15 erau de origine saudită).

Propria lor țară e sub un sever program de austeritate, cu muncitori străini (10 milioane, dintr-o populație de aproximativ 31 de milioane) tot mai prost și nu totdeauna la timp plătiți, cu restrângerea drastică a programelor sociale pentru propriii cetățeni, cu șomaj galopant în rândul tinerilor, cu stipendii ceva mai mici pentru cei vreo 12.000 de prințișori (în cazul în care nu vor fi ținuți ocupați, în continuare, cu shoppingul de lux și cu distracțiile, pot crea probleme mari Curții). Dacă nemulțumirile ar răbufni sub regimul ultra-autoritar (care, în urmă cu câțiva ani a înecat în sânge revolta din Bahrein), iar în Arabia Saudită ar înflori o „Primăvară Arabă”, prăbușirea Casei Saud ar inaugural, poate, o eră a păcii în regiune.  

Probabil că socoteala de la Riyadh e următoarea: câtă vreme producătorii americani de armament trebuie să-și vândă marfa (saudiții n-au investit doar în mișcările extremiste, de la Al Qaeda la Daesh, dar poartă și un război cu cea mai săracă țară din zonă, Yemen), regele și prințul moștenitor pot sta liniștiți – pacea nu va fi niciodată o opțiune.

Punându-și majoritatea jetoanelor pe saudiți în ruleta Orientului Mijlociu, pe termen mediu președintele Trump s-ar putea să piardă.

O vorbă veche din deșertul saudit, leagănul familiei domnitoare, avertizează: „Cămila se așează din două mișcări” (întâi pe picoarele din față, apoi pe picioarele din spate). Cine uită asta, riscă să cadă din șa.