Nu denaturează vulgar adevărul, îl reconstruiește adăugându-i adâncimi metafizice, îl împachetează emoțional, îl umflă ca pe un balon cu propria-i carismă. Și e în stare să creadă în adevărul lui până la lacrimi.
Mai nou s-a decis că trebuie să facă vinovată Biserica Ortodoxă Română în chestiunea gingașă a plănuitei moschei de la București. A ciugulit, deci, din adevăr, așchiile care îi foloseau, le-a lipit și a construit cu ele un edificiu al mistificării, adăugându-i și câteva frumoase irizări patriotice.
„Trebuie să fim foarte corecți: tot timpul am spus da, cu condiția ca și României să i se acorde un teren la Istanbul, pe care să construiască un lăcaș ortodox de cult echivalent. Întotdeauna noi am fi fost pregătiți – sigur, niciodată nu s-a discutat de o mare moschee, ci despre o moschee, iar noi vorbeam de o biserică la Istanbul”.
Discuțiile au început în 2005, pe vremea Patriarhului Teoctist, și s-au purtat prin ministerul român de Externe. Fostul Patriarh nu s-a opus construirii unui lăcaș de cult musulman, doar că nu în Parcul Tineretului (prima variantă de amplasament), subliniind, de asemenea, că numărul de musulmani nu reclamă o moschee, ci o geamie (moschee mai mică, pe înțelesul lui Băse). Numai că opinia Bisericii Ortodoxe Române echivalează cu un aviz consultativ, fiindcă un astfel de proiect se negociază la nivel de state.
„De ce mi s-a părut mie extrem de important? Pentru că, într-o perioadă a mandatului meu, patriarhul ortodox de la Constantinopole era extrem de izolat de autoritățile turce și am simțit nevoia să fiu extrem de tranșant legat de acordarea unui teren pentru o moschee la București contra unui teren pentru o biserică ortodoxă la Istanbul”.
Nu doar în perioada mandatelor Băsescu, ci în perioada propriei slujiri, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost și este izolat de autoritățile turce. Însă construcția de biserici, în Istanbul, ține jurisdicțional de Patriarhia Ecumenică. În fostul Constantinopol, Ortodoxia nu duce lipsă de sfinte lăcașuri, ci de credincioși și de preoți. Sunt destule biserici cărora prea puțini le trec pragul. Când au propus construcția unui cămin pentru pelerini – aceștia sunt numeroși – și a unei capele, ierarhii BOR știau bine ce spun.
„Aici nu discutăm despre capelă, discutăm despre simbolistica fundamentală a celor două culte. Gândiți-vă cât de important ar fi pentru România să aibă o biserică ortodoxă sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române în Istanbulul în care Brâncoveanu a fost tras între două cămile pentru că nu s-a lepădat de credința lui. Sau să ai o biserică ortodoxă românească nu foarte departe de Sfânta Sofia sau Biserica Albastră. E o anuÂme simbolistică, deci aici nu discutăm de capacități de cazare, facem și noi de un hotel, un loc de pelerinaj, nu, discutăm de simbolistică la nivel de state”.
În treacăt fie zis, Biserica Albastră din visurile ctitoricești ale lui Traian Băsescu e Moscheea Sultanahmet, zisă și Albastră, de la culoarea faianței de Iznik care plachează zidurile interioare.
Dorind să pompeze emoție în auditoriu, fostul Președinte al României îl confundă pe Constantin Brâncoveanu cu Ioan Vodă cel Cumplit (1521-1574), căruia, spune legenda, i-ar fi fost sfrâtecat trupul, după ce a fost ucis, nu între două, ci între patru cămile.
Că Băsescu n-a apucat să învețe istoria propriului popor nu e o noutate, n-a avut când, a dus-o tot într-o campanie electorală. Până în ziua de astăzi:
„Trebuie să fiu foarte deschis: nu mi-a plăcut nici poziția Bisericii Ortodoxe, care a spus: ei să ne dea un loc de pelerinaj, punem și noi de un hotel la Istanbul”.
Ce sugerează? Patriot cum îl știm, e singurul care s-a bătut cu turcii, în amintirea cămilelor lui Brâncoveanu, ba și cu Biserica Ortodoxă, care dăduse în patima tour operatoriei.
Adevărul – care nu slujește deloc argumentației fostului Președinte – este că, în 2004, Patriarhia Ecumenică a concesionat Patriarhiei Române biserica lui Constantin Brâncoveanu de pe malul de răsărit al Cornului de Aur, concesiune care se reînnoiește la fiecare cinci ani.
Ce ar mai fi de adăugat? Poate, pentru Băsescu, răspunsul la întrebarea de ce are cămila coada scurtă.