Cum s-a sinucis Tăriceanu în direct
Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, am întrebat la centru – nimic. Toți, buimaci. Se vedea după cum își trăgeau vorbele pe nas. Stăteau perplecși cu fruntea-n plasme. Câte unu” repeta mecanic: „Dragă Crin…”, pauză; și iar: „Dragă Crin…”. „Ce-i dom”le cu ăsta, a dormit în cap?!”
Ce să spun… Am trăit momente de panică. Mă uitam la Tăriceanu să-i văd ochii; dacă se mișcă natural. Și când a spus el: „Eu nu voi accepta așa ceva”.
Cum să vii la tv, a doua zi după ce partidul tău a hotărât, în cvasiunanimitate – bine ori rău, asta-i treaba lui -, ieșirea din USL, și să spui că tu, unul singur, nu accepți asta și te duci la Ponta să-l iei de nodul din gât, ca să-ți dea ministerele-napoi?! Cum să faci asta?
Nimeni nu știe ce i s-a întâmplat lui Călin Popescu Tăriceanu, ieri dimineață. Pentru că, deși pare limpede ca lumina zilei, nimănui nu-i vine să creadă că liberalul s-a lăsat atras într-un scenariu atât de grosolan, și atât de manelist pus în scenă de Victor Ponta, de colegii și de consilierii săi. Cum a putut intra el, Tăriceanu, în distribuția unui astfel de șmen, făcut pe la „spatele partidului”, vorba lui Antonescu?
Adică, eu aș vrea să știu – a crezut Popescu Tăriceanu, măcar o secundă, că poate lua USL-ul de la început? Că-l poate convinge pe Ponta să accepte pretențiile PNL? Că-l poate convinge, apoi, pe Crin Antonescu să revină în brațele lui Ponta, spășit și umil? Plângând îmbrățișați, cu lacrimi de telenovelă, până în weekend, când ar fi urmat să-i dea afară pe unguri din guvern?!
A putut crede, măcar o clipă, ceva din toate astea, marele învingător al lui Băsescu? Păi, dacă da, atunci e bizar. Dar dacă nu, atunci, oameni buni, am asistat la cea mai penibilă sinucidere politică în direct.
Cu alte cuvinte, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre fondatorii postrevoluționari ai liberalismului autohton, a bătut palma cu liderul stângii unite, acceptând ideea scindării PNL doar în speranța absurdă că-l va propune cineva drept candidat la Cotroceni?! Încercând, poate, să-și ia revanșa în fața lui Antonescu, după patru ani de marginalizare? Urmărind a-și „regula conturile” și a-și recupera partidul cu ajotorul lui Stroe, David și Chițoiu?
Putea fi acesta momentul în care să-și plătească polițe vechi, cu riscul ditrugerii partidului? Nu mai vorbesc de imagine, nu mai vorbesc de demnitate, nu mai vorbesc de istorie. Nu mai vorbesc de cariera sa politică…
Unii spun că Tăriceanu este prizonier într-un joc de șantaj și că este mult mai inteligent decât felul în care acționează. Pot fi de acord. Cred însă că i-a cedat caracterul. Altfel, dând dovadă de demnitatea necesară, ar fi demisionat, cu orice risc, înainte de a fi atras în acest joc mărunt, de marionete.
Iar dacă Victor Ponta s-a dedat și la această ridicolă încercare, atunci, cu siguranță, e foarte speriat de ce i se poate întâmpla în noua guvernare.