Cum să-L mituiești pe Dumnezeu

Prin 2007, Cardinalul Bergoglio vorbea ca un Arhiepiscop de București: „Există o anestezie zilnică, pe care acest oraș știe să o folosească ca niciun altul, și care se numește . Cu această anestezie își amorțește conștiința. Buenos Aires este un oraș care prizează mită”.

Ieri, dimineață, la Vatican, la Sfânta Liturghie, Papa Francisc a revenit asupra ideii, luminând-o dintr-un alt unghi: nu poți fi binefăcător al Bisericii cu bani furați de la Stat. Cine crede că, făcând danii – oricât de generoase – își cumpără iertarea păcatelor, se înșeală: „Unii spun: . Însă cu mâna cealaltă fură, fură de la Stat. De la săraci fură. E nedrept, duc o viață dublă. Cei care comit astfel de lucruri scandaloase ar merita – (o spune Isus, n-o spun eu) – să-și lege de gât o piatră de moară și să se arunce în mare. În cazul lor, Isus nu vorbește despre iertare”. Ei nu păcătuiesc, ei scandalizează. Care e diferența? „Diferența este că acela care păcătuiește, iar mai apoi se căiește și se roagă să fie iertat, se simte slab, se simte fiu al lui Dumnezeu, se smerește și cere mântuirea de la Isus. Dar cel care scandalizează, coruptul, nu se căiește. Continuă să păcătuiască, prefăcându-se că este creștin. Trăiește, de fapt, o viață dublă (…). Iar acolo unde este impostură nu există Duhul lui Dumnezeu”.
Faptul că Papa Francisc identifică dintre toți păcătoșii pe corupți e încă unul dintre demersurile sale menite să șocheze și să pună pe gânduri. Privind în istoria bisericească universală, din cele mai vechi timpuri până astăzi, cercetând tablourile votive – o mulțime de personaje, mai mult sau mai puțin prestigioase, au sperat că-L pot mitui pe Dumnezeu.

Cu ce se singularizează corupții între ceilalți păcătoși? Explică Sfântul Părinte: „Și noi trebuie să ne considerăm păcătoși – cu toții! Toți suntem păcătoși! Dar să nu fim corupți, căci cel corupt se află într-o stare de autosuficiență, el nu cunoaște umilința. Celor corupți, Isus le spune că vor să apară frumoși în exterior, asemenea mormintelor văruite (în Evanghelia după Matei, Hristos îi mustră pe farisei, cu apelativul „morminte văruite”, n.m.), însă pe dinăuntru sunt plini de necurățenie și nelegiuire. Un creștin care se laudă că este creștin, însă nu are o viață creștinească, se numără printre acești corupți… Cât de mult rău fac ei Bisericii! (…) Toți cunoaștem câte unul dintre aceștia – creștini corupți, preoți corupți (…). Să-i cerem Domnului harul de a ne recunoaște păcătoși și de a nu ajunge să fim corupți”.

L-am iubit pe iezuitul acesta care și-a luat nume de franciscan, din clipa când l-am văzut ieșind în balconul Vaticanului. Dumnezeu i-a dat curajul lui Paul al VI-lea, carisma lui Ioan Paul al II-lea și îndârjirea lui Benedict al XVI-lea.

În urmă cu câteva săptămâni, adresându-se membrilor Jandarmeriei Vaticanului (Gărzile Elvețiene au misiunea de a-l apăra pe Papă), Francisc le formula o rugăminte aparent surprinzătoare: „Aș vrea să păziți nu doar ușile și ferestrele, o muncă necesară și importantă, ci să păziți și ușile inimilor celor care lucrează la Vatican, unde tentația pătrunde ca în alte părți (…) E o tentație care place diavolului, împotriva unității (…) Diavolul caută să declanșeze războiul intern, un fel de război civil și spiritual (…) Un război care se duce prin vorbe (…) Dacă aud pe cineva că bârfește, îl arestez!”.

Am scris prea puțin, de când s-a așezat în tronul papal, despre acest erou al noului aggiornamento, pe care îl urmăresc cu admirație. Priviți-l, ascultați-l, citiți-l, omul acesta va schimba lumea noastră secularizată.