Cum se împarte viitorul buget al UE: povești de succes și povești cu zâne

Precizarea este importantă, știind că la 2 mai va fi prezentată oficial în Comisia Europeană propunerea de buget pentru perioada 2021-2027. Țara în cauză e Grecia, pe care oficialii europeni o pregătesc acum pentru ieșirea, în august, din seria de programe de salvare după criza financiară, serie care a durat opt ani și a avut nevoie de 260 mld. euro în credite de la țările zonei euro și de la FMI. Sunt destule articole elogioase despre felul cum Grecia a reușit să se redreseze: bugetul are excedent de 4% din PIB, economia a crescut cu 1,4% anul trecut, iar guvernul mai are de îndeplinit până în august doar 88 de măsuri și gata, țara e liberă să se împrumute din nou de pe piețele externe. Mici detalii ar mai fi doar că șomajul trece de 20%, creșterea PIB de anul trecut e la jumătate din cât estimase UE, datoria publică e tot de 300 mld. euro și de 600% din încasările la buget, cât era și în 2010, iar printre cele 88 de măsuri figurează o nouă reducere a pensiilor și a plafonului de venit minim impozabil, liberalizarea pieței energiei și noi privatizări.

Dar da, Grecia trebuie să devină o poveste de succes. În absența unui nou program de salvare, pârghia pe care UE o poate folosi acum este bugetul comunitar, ca și în cazul altor foste PIIGS, dacă mai țineți minte acronimul (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania, cele mai mari victime ale crizei). Ar fi vorba mai exact de țările din sud, Italia, Grecia și Spania, care au nevoie de bani atât pentru că o serie de regiuni ale lor au rămas și acum printre cele subdezvoltate ale continentului, cât și pentru că au dus greul primirii și găzduirii celor aproape trei milioane de refugiați sosiți în UE în ultimii ani. De aici și articolele recente din presa occidentală care anunță că UE vrea să redirecționeze o parte din fondurile structurale (cele pentru reducerea discrepanțelor de dezvoltare dintre regiuni) de la statele din Europa Centrală și de Est, cele mai importante beneficiare în exercițiul 2014-2020, spre cele din Sud, legând acordarea fondurilor de numărul de refugiați primiți de fiecare țară.

Criteriul refugiaților este unul din cele care ar urma să înlocuiască simplul PIB pe cap de locuitor în discuțiile despre împărțirea banilor comunitari. Alături de el mai sunt de așteptat alte criterii de triere menite să compenseze golul de contribuție bugetară creat de Brexit (estimat la 12-13 mld. euro anual), atât la fondurile pentru agricultura comunitară, cât și la fondurile structurale – principalele două capitole ale bugetului UE. Fondurile pentru subvenții agricole ar urma să fie reduse cu 6%, iar la fondurile structurale fie se va reduce partea de finanțare de la UE (cofinanțările necesare din partea statelor vor fi mai mari), fie unele proiecte vor deveni neeligibile dacă nu vizează prioritățile stabilite de Bruxelles (reducerea șomajului în rândul tinerilor, educația, protecția mediului) sau dacă statul încalcă ori nu face destul pentru respectarea domniei legii.

ACTUALITATE Cât costă o călătorie cu celebra Mocănița din Maramureș. Parcurge 21 de kilometri, iar călătorii au o masă inclusă

21:32

EXTERNE Finlanda a CONFISCAT o navă „fantomă” a Rusiei care ar fi AVARIAT un cablu submarin de alimentare electrică din Marea Baltică

20:52

Acest din urmă criteriu pare nou doar fiindcă acum se vorbește mai mult de el, dar în realitate nu e nou. În raportul asupra politicii de coeziune pentru perioada 1988-2008, unul din oficialii Directoratului General pentru Politica Regională era citat cu precizarea că politica de coeziune nu trebuie privită drept un simplu mecanism de redistribuire a banilor, ci drept o politică de distribuire condiționată a banilor, cu trei niveluri de condiționalitate: 1) să contribuie la aplicarea priorităților definite de UE; 2) să nu înlocuiască efortul național și să vizeze investițiile; 3) să respecte obligațiile de transparență și bună administrare a banilor. „Trebuie să fie o politică pentru toți, nu doar pentru cei săraci”, spunea atunci Tassos Bougas, respectivul oficial, cu aluzie clară la statele nou-intrate în UE în 2005 și mai ales în 2007.

Așa se explică numărul mare de proiecte cu bani europeni care pe atunci erau blocate sau aflate sub ancheta OLAF: 2008 a fost anul când CE a înghețat proiecte cu fonduri de aproape 500 mil. euro pentru Bulgaria și a cerut drept condiție pentru deblocarea lor o reformă a sistemului judiciar care să facă posibilă combaterea corupției și a crimei organizate. România a scăpat atunci de puțin de o sancțiune similară. Acum însă, la zece ani de la ultima extindere a UE spre Est, problema cinstei cu care sunt folosiți banii europeni se pune în continuare, doar că înțelesul noțiunii de fraudă a evoluat: din punctul de vedere al oficialilor UE, tot incorect e și dacă banii europeni sunt direct băgați în buzunar de un mafiot anonim, și dacă partidele de guvernământ din Est îi folosesc ca să finanțeze reduceri de taxe sau majorări de alocații care să le asigure susținerea electorală pentru un nou mandat.

Probabil că o asemenea extindere de sens nu s-ar fi întâmplat dacă esticii ar fi rămas la fel de cuminți precum sunt acum „poveștile de succes” Grecia sau Portugalia, care s-au ținut de disciplina fiscală cerută de UE, n-au avut veleitățile de independență ale Poloniei sau ale Ungariei în materie de împărțire a costurilor crizei cu băncile și multinaționalele și nici nu beștelesc zilnic Bruxellesul pe motiv că le stârpește tradițiile sau le vinde mâncare cu E-uri. Acum însă, ce se vede din statistici este că ambele state, cele mai răzvrătite din Est, sunt și cele mai bogate și mai stabile economic din regiune, astfel încât e firesc ca principalii contribuabili la bugetul UE, Germania și Franța, să-și pună problema dacă nu cumva această rebeliune e în fond finanțată și din banii lor.

Concret, oficialilor UE nu le-a scăpat că Polonia și Ungaria sunt printre cei mai mari beneficiari neți de fonduri europene. Potrivit Politico, clasamentul alocărilor din 2016 arată așa: Polonia – 7,13 mld. euro, România – 5,99 mld. euro, Grecia – 4,35 mld. euro, Ungaria – 3,63 mld. euro, Cehia – 3,34 mld. euro, restul fiind țări care au încasat sub 3 mld. euro. Fondurile de coeziune și alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională în actualul exercițiu bugetar depășesc 63 mld. euro pentru Polonia, în timp ce pentru următoarele clasate se situează la puțin peste 20 mld. (Italia, Spania), respectiv sub 20 mld. (Cehia, România, Ungaria), Portugalia sau Grecia fiind în urma lor. Înțelegem deci și mai bine logica redistribuirii de fonduri de la Est spre Sud și cum de a devenit așa de important criteriul extins al domniei legii, nu numai în Polonia și Ungaria, ci și în România, altminteri un stat mult mai sărac și mai tăcut decât vecinii ei.

Într-un asemenea context, pe cât de păguboasă e tendința politicienilor de la putere de a se îmbățoșa și de a considera România drept o victimă a Vestului, pe atât de păguboasă e și tendința de a vedea în acest conflict bugetar o poveste cu zâne, unde UE trebuie mai întâi să-i pedepsească pe politicienii cei răi și pe votanții lor pentru ca apoi să-i poată răsplăti cumva pe cetățenii cei buni pentru cinstea și proeuropenismul lor. Lansarea procedurii de retragere a dreptului de vot în Consiliul European pentru Polonia sau cererea europarlamentarului Cristian Preda de retragere a dreptului de vot pentru România au fost la noi salutate pe net cu obișnuitele comentarii gen „oricum a fost o greșeală extinderea UE în est” sau „UE ar trebui să ne excludă de tot”. Abia după ce s-a vehiculat un zvon cum că în bugetul viitor al UE ar urma să fie reduse și niște fonduri pentru programul Erasmus de care ar fi beneficiat tinerii din Est, unii au început timid să se întrebe dacă nu cumva birocrații UE aruncă și copilul odată cu apa din albie, adâncind astfel tendințele centrifuge din Uniune.

În realitate, dacă prin bugetul european 2021-2027 ar câștiga cu adevărat bani cineva de pe urma încălcărilor domniei legii în statele membre, acestea n-ar mai putea fi decât ONG-urile militante pentru drepturile omului, dacă ne uităm la o propunere recentă a europarlamentarei germane Terry Reintke de înființare a unui Fond European pentru Drepturi Fundamentale, destinat să finanțeze organizațiile societății civile din UE care luptă pentru statul de drept și drepturile omului, fie că e vorba de combaterea negaționismului în Germania, de promovarea dreptului la avort în Irlanda sau de ajutorarea refugiaților în Ungaria. În rest însă, peste tot unde se pune problema tăierilor de fonduri sau de drepturi pentru o țară și indiferent din ce motiv au loc aceste tăieri, toată lumea pierde. Filozofia de construcție a bugetului european nu spune povești cu zâne, ci povești de succes.