Cum se traduce „America first”

E prima oară când Administrația Trump încearcă să traducă în relațiile internaționale lozinca „America First”.

Tillerson și-a început expunerea de diletant erudit cu câteva considerații de ordin conceptual. Dorind să despartă clar „politicile” de „valori” – primele se schimbă și se adaptează, celelalte sunt imuabile – a formulat câteva principii și a sugerat câteva explicații pentru ceea a fost și este inconsecvența Statelor Unite în exigența cu care se raportează la un Stat sau la altul. (Mulți observatori s-au arătat deconcertați, de pildă, că în întâlnirea de la Mar-a-Lago cu președintele Xi Jinping, Donald Trump n-a făcut nici măcar o aluzie la respectarea drepturilor omului, în vreme ce, în relațiile cu state mai mici și mai derutate, drepturile omului devin condiție sine qua non).

„Cred că este important să rețineți că valorile fundamentale orientează toate acțiunile noastre în politica externă: valorile noastre în ce privește libertatea, demnitatea umană, modul în care sunt tratați oamenii. Acestea sunt valorile, nu sunt politicile noastre. Sunt valori. Iar acest lucru este important. Să ne înțelegem bine – politicile se pot schimba, se schimbă, ar trebui să se schimbe (…). Adevărata provocare pe care mulți o simțim când ne gândim la construirea și realizarea politcilor noastre este cum ne reprezentăm valorile. Și, în anumite circumstanțe, dacă condiționați eforturile noastre de securitate determinând pe cineva să adopte valorile noastre, făcând ca față de cineva care adoptă valorile noastre, probabil că nu ne vom atinge obiectivele de securitate națională sau interesele de securitate. Dacă îi condiționăm prea mult pe alții cu necesitatea adoptării acestor valori, la care noi am ajuns ca urmare a unei lungi istorii proprii, aceasta creează obstacole în calea capacității noastre de a avansa în interesele noastre de securitate națională, în interesele noastre economice. Nu înseamnă că lăsăm aceste valori deoparte. Nu înseamnă că nu susținem libertatea și nu aspirăm la ea, la demnitatea umană, la felul în care sunt tratați oamenii în întreaga lume. O facem. Și le vom avea pe umeri oriunde mergem. Însă cred că este cu adevărat important ca noi toți să înțelegem diferența dintre politici și valori și, în anumite împrejurări, ar trebui să condiționăm angajamentele noastre politice de modul cum se adoptă anumite acțiuni, de modul cum sunt tratați oamenii. Ar trebui să cerem asta. Dar nu înseamnă că se întâmplă în toate situațiile. Trebuie efectiv să înțelegem, în fiecare țară sau regiune a lumii cu care negociem, care sunt interesele noastre de securitate națională, care sunt interesele noastre de prosperitate economică, iar atunci când putem să susținem și să avansăm valorile noastre”.

După acest lung exordiu quasi-echivoc, Secretararul de Stat al Statelor Unite a trecut la ceea ce a considerat a fi subiectul cel mai fierbinte: Coreea de Nord. A vorbit pentru întâia oară, explicit și subliniat, despre negocieri. Și, tot pentru întâia oară, ca parte în rezolvarea problemei, pe lângă aliații principali, Coreea de Sud și Japonia, alături de China, invocă Rusia. Obiectivul comun: denuclearizarea Peninsulei Coreea. Dar, adaugă Tillerson, nu se pune problema răsturnării regimului de la Phenian – aspect, de asemenea, nou și important, care vădește că președintele Xi a reușit să-și impună punctul de vedere.

Un alt subiect – China însăși. Din punctul de vedere al Statelor Unite, a declarat Tillerson, Coreea de Nord este un test pentru Beijing. Relațiile bilaterale sunt gândite de Administrația americană chinezește… pe o jumătate de secol de acum înainte!

Cât privește Rusia, reconstruirea relațiilor e definită ca prioritate, cu argumentul că nu-și pot permite să se afle în conflict „cele două cele mai mari puteri nucleare ale lumii”.

În mai puțin de o oră, cât le-a vorbit funcționarilor Departamentului de Stat, Tillerson a atins, firește, dar cu mai puțină acuratețe, problematica legată de Orientul Mijlociu.

E lăudabil efortul, însă – la 90 de zile de la preluarea mandatului – întreg speech-ul șefului diplomației americane nu conturează o opțiune politică fermă, coerentă, ci ascunde elegant un ghem de paradoxuri.

Asta îmi amintește fraza lui Churchill: „Poți avea o politică de temeritate sau una de prudență, dar e fatal să încerci să adopți o politică de temeritate și una de prudență în același timp”.