Prima pagină » Puterea Gândului » Dacă aș fi prietenul lui Victor Ponta, i-aș da următorul sfat

Dacă aș fi prietenul lui Victor Ponta, i-aș da următorul sfat

Dacă aș fi prietenul lui Victor Ponta, i-aș da următorul sfat
Fără să fi pretins că l-am admirat vreodată în vreun fel, mie a început să îmi provoace milă acest personaj, sentiment dublat de unul de pericol pe care îl reprezintă pentru România
Scriam, anul trecut, la două zile după al doilea tur al alegerilor prezidențiale, despre motivele pentru care Victor Ponta nu avea altă soluție în afară de aceea a demisiei din postul de șef Guvernului.

Au trecut mai bine de 3 luni de atunci, iar Victor Ponta a rezistat miraculos asaltului venit din interiorul partidului, problemei bugetului adoptat foarte târziu, capitolului nestins cu plagiatul dovedit din cauza căruia a modificat Legea Educației prin Ordonanță de Urgență între sărbătorile de iarnă, anchetei cu votul din diaspora care este pe masa DNA. Printre toate acestea, Victor Ponta a schiat ca la slalom.

Asistăm, în ultimele săptămâni, la o înșiruire de scandaluri și anchete care, încet-încet, duc spre Victor Ponta însuși. Negarea evidenței, replica atât de des pronunțată „nu știu, nu cunosc” mai ales atunci când este vorba de rude de gradul întâi și prieteni de pahar nu mai stă în picioare.

Procurorii „care au beneficiat de sprijinul SRI” se apropie tot mai amenințător de prietenul cel mai bun al lui Victor Ponta. Astăzi, anchetatorii au început să cerceteze un program finanțat de UE care a fost inaugurat cu mare gălăgie de însuși premierul României, în decembrie 2013, venit să vadă și să laude cu ochii lui „minunea românească” .

Victor Ponta va ieși pe rețelele de socializare astăzi sau zilele acestea și ne va spune senin despre cum „justiția trebuie să își facă treaba până la capăt”, despre cum el nu avea habar de eventuale ilegalități făcute de cel mai bun prieten de pahar în Dubai, acest „om de afaceri” apărut pe tăcute, dar care a pus stăpânire pe România. Îmbătat de putere și bani, Sebastian Ghiță și apropiații lui s-au abonat la propriu la fondurile publice. Îmi spunea un apropiat că dacă toți funcționării și oamenii de afaceri care ar fi fost presați de Ghiță și anturajul sau ar ieși în față, indicând fapte concrete și legături clare, am descoperi că modul de acțiune se apropia foarte tare de cel al unui clan mafiot.

Cu șeful acestei găști bea cafeaua premierul României, cu el a fost în Dubai să-și lingă rănile prin cluburi după alegerile pierdute atât de rușinos. Cu el se sfătuia dimineața și seara despre „următoarea execuție”, dacă e să dăm crezare membrilor PSD care vorbesc pe la colțuri.

În toată această poveste, oameni din PSD, jurnaliști și analiști se întreabă dacă Victor Ponta va avea, totuși, acel moment de luciditate să plece la inițiativă sa, până a suferi umilință de a fi fugărit, la propriu, de la șefia Guvernului.

De remarcat că Victor Ponta și apropiatul sau, Sebastian Ghiță, au fost atacați de instituții exact acolo unde și-ar fi imaginat puțini. În fieful lui Ghiță și clanul Cosma de la Prahova, acolo unde puțini ar fi crezut că vor fi atinși.

Zilele lui Victor Ponta la conducerea Guvernului sunt numărate, fie că va fi îndepărtat de o anchetă care va duce direct la el acasă, fie că va pica la o moțiune de cenzură. Întrebarea este dacă devine conștient de asta și va ieși cu demisia, ca să-i ia prin surprindere pe toți.

Fără să fi pretins că l-am admirat vreodată în vreun fel, mie a început să îmi provoace milă acest personaj, sentiment dublat de unul de pericol pe care îl reprezintă pentru România: se zbate ca peștele pe uscat, rupe relația cu FMI, aruncă pe piață o propunere de Cod Fiscal irealizabil, postează pe Facebook și Twitter despre cât de bine este în România.

Mi-e milă pentru că nu are pe nimeni apropiat și în care să aibă deplină încredere care să îl sfătuiască, la modul cel mai sincer, cu putință, că trebuie să plece și că mai are câteva zile în care să facă asta singur. E păcat că nu are pe nimeni care să îi spună că în funcția de premier nu îl mai vrea aproape nimeni: nici președintele Klaus Iohannis, nici membrii partidului său, nici instituțiile statului, nici românii care au votat covârșitor împotrivă domniei sale și care mâine, potrivit sondajelor, ar da puterea PNL. Și că e foarte important ca un om politic, indiferent cum se numește el, să plece de bună voie, chiar și pentru o perioadă, tocmai pentru a mima, măcar, o ieșire demnă din scenă.

Astăzi, pentru o clipă, am să fiu acel prieten, acea voce a rațiunii pentru politicianul și omul Victor Ponta. Și am să îi spun, omenește, fără supărare și ranchiună, că eu, dacă aș fi în locul său, aș ieși public și aș demisiona din funcția de premier al României. Despre cum și ce va face la PSD, e problema sa și nu îmi permit să îl învăț cum să facă și ce să facă.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Cum îți pot afecta căștile sănătatea auzului și ce poți face pentru a te proteja