De ce a fost exmatriculat studentul Dragoș Alecsandru?

Nu-mi pot defini, exact, starea pe care am avut-o în momentul în care am auzit, în trecere, probabil în mașină, pe un post de radio, știrea că un student din anul cinci la Arhitectură a fost exmatriculat, pentru că, potrivit motivării conducerii universității, „a avut mai multe abateri pentru care a fost sancționat cu mustrare scrisă, nu a solicitat conducerii universității analiza și rezolvarea solicitărilor prezentate în reclamație, a dezinformat, instigat și înșelat colegii studenți și a adus prejudicii grave de imagine” – cum ar fi, de exemplu, îndrăzneala de a „caricaturiza”, într-un afiș de curs, „Anuala de Arhitectură”, care, în viziunea sa, îi părea o toaletă.

Cert este că nu mi-a fost foarte clar ce se-ntâmplase, dar bănuiam că, evident, ceva extrem de grav, din moment ce consecința fusese – radicală și fără drept de apel – exmatricularea.

Abia ulterior, când am aflat „amănunte”, am simțit un gol în stomac, iar măsura, în sine, mi s-a părut a fi, mai degrabă, una „vintage”, scoasă din debaraua comunismul „cinzecist”.

Ei bine – pentru că tot vorbim de câteva săptămâni despre libertatea de exprimare -, n-aș fi crezut că după 25 de ani de când securitatea a împrăștiat creierii câtorva tineri pe zidul Universității de Arhitectură, pentru tupeul de a fi scandat „vom muri și vom fi liberi”, se va mai trezi careva, fie el și decan al Facultății de Arhitectură, să distrugă viață unui om, cu atâta ușurință. De ce? Pentru că ar fi săvârșit o crimă? Un furt? Vreo tâlhărie? Un plagiat ordinar? Nu! A fost exmatriculat pentru că a spus unor lucruri pe nume, într-un fel sau altul.

Pe scurt, tânărul, pe numele său, Dragoș Alecsandru, a redactat și postat pe net – site-ul universității, facebook, twitter, sau mai știu eu ce alte rețele de socializare – o plângere către Ministerul Educației, care a stat acolo, bine mersi, câteva luni fără să cutremure mintea vreunui cadru de „nădejde” din conducerea Arhitecturii sau a Asociației Studenților din universitate.

În timpul ăsta, petiția a fost semnată, spun studenții, de vreo 700 dintre colegii săi – 18 dintre aceștia, prin „inducere în eroare”, potrivit conducerii instituției -, ceea ce denotă, totuși, o nemulțumire colectivă, veche și substanțială.

Iată ce spunea scrisoarea, între altele: „Cursurile sunt ținute în săli subdimensionate. O serie are aproximativ 150 de studenți, iar ambele au aproximativ 300, în timp ce, în facultate, sălile cu cele mai multe locuri sunt Amfiteatrul (214 locuri) și „Sala Frescelor” (211 locuri), unde de obiei se fac cursuri cu ambele serii”.

Și urmează: „Există situații la anumite materii, precum Materiale de construcție, unde se prezintă materiale ce nu se mai fabrică, fiind un curs din anii ”80. Un alt exemplu este cursul de Finisaje, în cadrul căruia înșiși asistenții de seminar ne indică documentația pe Internet”.

Și mai mult: „Se pot remarca și anacronisme la unele materii, rămase chiar din anii ”80, în care informațiile furnizate și problematicile puse sunt depășite, acest lucru fiind evident din vechimea cursurilor tipărite (majoritatea sunt mai vechi de 20 de ani, conținând chiar și fraze amuzante ca: partidul nostru are grijă de păduri)”.

Ei bine, odată ajunsă prin birourile Ministerului Educației, reclamația, în loc să atragă atenția vreunui birocrat, s-a întors în capul tânărului expeditor, ca un bumerang pe care scrie, pirogravat, „exmatriculare”.

Decanul Marian Moiceanu a justificat, inițial, măsura – după care a tăcut mormânt, fără a mai binevoi să dezvolte vreo explicație -, susținând că Dragoș Alecsandru este un tip violent cu colegii și „un student care din punct de vedere al adaptabilității, al acceptării unor lucruri care sunt evidente, eu cred că are niste probleme, este un student a căror rezultate sunt submediocre„.

Personal, nu înțeleg prea bine ce înseamnă „adaptabilitate” și „acceptarea unor lucruri evidente”. Este obligat vreun student să se adapteze la condiții improprii de învățământ și să accepte evidența meschină, fără să cârtească?! Și, apoi, ce înseamnă că „are niște probleme”?! Și ce legătură au „rezultatele submediocre” cu exmatricularea?

Motivația decanului mi se pare forțată și, vorba ministerului, cât se poate de neconcludentă, iar dacă tânărul s-a dovedit a fi violent cu colegii, reprezentând, astfel, un caz antisocial, de ce nu s-au luat măsurile necesare înainte de redactarea scrisorii?!

Cum poate sacrifica un profesor universitar, așa de abrupt și de revanșard, un student în care s-au investit bani, muncă și experiență?! Întrucât mă îndoiesc că se poate ajunge în anul cinci, la Arhitectură, altfel decât prin muncă cinstită și examene corecte.

Cum poți pune între paranteze, atât de violent și de obtuz, cel puțin șase ani din viața unui tânăr, care, mai presus de toate, se dovedește a fi interesat de ce se-nvârte în jurul său, de vreme ce a semnalat câteva lucruri în neregulă, pecum și folosirea unor cursuri complet depășite, pe care facultatea le mai bagă, încă, pe gât studenților săi europeni?

Până la urmă, cadrele universitare poartă, în bună măsură, răspunderea morală și profesională față de studenți, pentru întreaga lor viață următoare. Absolvenții lor vor reuși în viață, se vor realiza în profesie, vor face cinste școlii românești de arhitectură – una de tradiție -, în Europa, în America și aiurea, numai cu ajutorul lor corect și substanțial.

Eu cred că un student, care este posibil să nu fie cel mai bun și nici vreo ușă de biserică, dar care cere mai mult de la profesorii săi, și nu mai puțin, este, totuși, unul conștient și de luat în seamă, nu de anihilat psihic și moral.

Cu atât mai mult, reacția Asociației Studenților Universității de Arhitectură din București, la fel de târzie și de stranie, m-a făcut să simt, și mai abitir, frisonul comunist pe șira spinării.

Studentul Dragoș Alecsandru nu a fost exmatriculat pentru curajul pe care l-a avut să sesizeze o serie de probleme, ci din cauza abaterilor strict disciplinare pe care le-a însumat în perioada în care a fost înscris…