De ce a pus Dragnea batista pe țambal?

„Așa se vede de la distanță: ca un blat de tort cu cacao, între Iohannis și Dragnea”, a descris situația Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier al lui Băsescu.

Cum ar veni, ca un Spirit al Snagovului, reînviat în an centenar. Ca o „cuba” bătută între cei doi, de hatârul Europei și al Americii, al căror procuror preferat e LCK, cu o revanșă ulterioară pentru Dragnea, pe tărâmul Kiseleff-ului.

Ei, nu cred. Cred, mai degrabă, invers: că nu e nici blat, că nu e vorba nici de vreun parteneriat strategic, cât timp lui Dragnea îi e mult mai aproape cămașa, decât crucea comunitară pe care ar trebui s-o care-n cârcă în regim semideschis.

ACTUALITATE Cum petreceau românii Revelionul în comunism. Era singura noapte din an când nu se întrerupea electricitatea

16:59

ACTUALITATE Reacția lui George Simion, după decizia Curții de Apel de a respinge contestația lui Călin Georgescu: „Voi cere mai departe repetarea alegerilor”

16:44

Dragnea doar se face că-i pasă, atunci când afirmă: „Nu trebuie să îmi asum eu și nici PSD nu își asumă asta, aici nu e vorba de asumare. Este o procedură instituțională foarte clar definită în lege, (…) nu are ce să caute PSD aici și nici nu vrea să se implice”.

Întrucât, știm că atunci când Ștefănescu a cerut intempestiv „Tudorele, fă ceva!”, n-a făcut decât să vorbească, în opinia șefului său, „mult și prost”. Iar atunci când chiar șeful a răspuns, persuadând ironic, „Aștept să nu se facă de râs!”, întrebat fiind „Ce așteaptă de la ministrul de Justiție, vizavi de finalitatea raportului pe „cazul” Kovesi”, n-a făcut decât să producă un „panseu de imaginație”.

Nici vorbă, că Dragnea nu i-ar fi cerut imperativ lui Tudorel să scape țara de Codruța, bonus, într-un an, cel mult până la alegeri, și de DNA.

Și atunci? De ce a pus batista pe țambal și pe toate instrumentele tarafului? Păi, ca să fie limpede că afacerea „Revocarea lui Kovesi” nu mai e „o oportunitate politică” pentru PSD, și nici pentru el, personal.

De aia s-a și nedumerit, când, după ce a cerut ca PSD să „joace” indiferența, la matineu și seara, s-a găsit Iohannis să-și dea frâu liber la oportunități.

„Cred că președintele a făcut o afirmație greșită. Nu pot fi de acord cu politizarea acestei proceduri. Ori a vrut să spună altceva, ori nu, dar nu sunt de acord cu această afirmație. Nu putem vorbi de oportunitate politică. Se vorbește de independența Justiției și de neimplicarea politicului în Justiție. Atunci, cum putem vorbi de oportunitate politică aici? PSD și eu ca președinte am stat deoparte în toată această perioadă în legătură cu acest subiect și așa vom face în continuare”.

Ați văzut? Păi, așa e! Unii stau deoparte, iar alții, nu!

Iar cei care, acum, „nu”, o fac pentru că le vine mai bine ca ei să „nu”, pe de o parte, iar pe de altă parte, să-l arate cu degetul pe Iohannis, care se bagă la joc. Care o susține pe Codruța Kovesi, până-n pânzele albe. Care are o obsesie, un fetiș. Care joacă neconstituțional (prietenii-juriști i-au spus lui Dragnea că președintele nu are nici un drept – decât să dea din cap, că „da”, când Tudorel a spus „și acuma, șo pe ea!”. Care o susține, vezi bine, tocmai pe nașa sistemului.

Sigur că e revoltător, dar nu acum! Și nu aici! Păi, ce a spus, azi, premierul Dăncilă? Și de ce s-ar face Congres, dacă nu, în primul rând, pentru asta? Ia uite:

„În ceea ce privește alegerile, avem două rânduri de alegeri europarlamentare și prezidențiale în 2019. Este normal ca un partid să se gândească la aceste două rânduri de alegeri, să vedem cum ne pregătim, dar eu cred că a discuta despre candidatul la prezidențiale este prematur. Va trebui o dezbatere în cadrul partidului, o discuție în cadrul Comitetului Executiv Național. Din punctul meu de vedere, am văzut că întotdeauna președintele partidului a candidat la președinția României. Nu am discutat acest lucru în partid, dar în mod normal aceasta este procedura în cadrul partidului și am văzut cu nu numai în cazul PSD, ci și alte partide politice au mers pe aceleași considerente„.

Și cum să se bată, în 2019, cu Iohannis, dacă românii l-ar reconfirma cu doar un an înainte de prezidențialele la termen, printr-un referendum? Și ce să-i reproșeze, atunci, în campanie, când e lupta pe viață și pe moarte, dacă nu tocmai faptul că „a fost omul sistemului, pe care l-a susținut, în paralel, cu tot cu nașă lui?

Așa e că-i posibil să nu fie blat-blat?