De ce divorțează femeile

Multe, incredibil de multe femei ajung să spună nu unei casnicii pe care și-au dorit-o inițial foarte mult și pentru care au luptat corp la corp cu partenerul până la ultima fărâmă de răbdare.

Acum divorțurile nu mai au drept cauză doar faptul că el și-a găsit pe alta mai tânără. Cuplurile se separă și pentru că se întâmplă ca femeia, descoperind relativ recent că poate să trăiască foarte bine și în regie proprie, să nu mai găsească un motiv întemeiat pentru care să persevereze într-o relație prea puțin mulțumitoare.

Eu nu cred în egalitatea femeilor cu bărbații, ci doar într-o egalitate în drepturi. Cele două sexe îmi par atât de diferite, încât, dacă ești în căutare de egalitate cu orice preț, riști în cazul lor să aduni mere cu pere. Mai degrabă cred că femeile și bărbații pot spera să se completeze fericit făcând acele lucruri diferite la care se pricep mai bine, și nu încercând să semene uluitor în atribuții, stil de viață și activități. Nu pot să nu observ însă că vremurile când bărbații dețineau pâinea și cuțitul într-un cămin, cel puțin prin părțile noastre de lume și prin alte locuri în care se trăiește în culturi și cu valori similare, au cam trecut. Emanciparea femeii a venit, nu-i vorbă, cu o grămadă de avantaje, dar și cu ceva pierderi.

Îmi place că putem să votăm, că primim pentru o muncă responsabilă salarii comparabile cu ale bărbaților și că decidem asupra timpului nostru liber și a viitorului nostru, așa cum avem noi chef să ni-l croim. Da, am căpătat libertate până la cer și un procent important de egalitate în drepturi, dar am dat la schimb, pe nesimțite, ideea de „împreună până când moartea ne va despărți”. S-a întâmplat cumva natural, încât aproape că nici noi nu ne-am prins. Putem și de fapt a devenit ceva normal să muncim până la loc comanda, că niște bărbați, dar avem și un grad de toleranță mult mai scăzut față de toanele și lipsa de afecțiune a partenerului sau față de eventuala dizarmonie în cuplu. Astfel, eu văd cum evoluția drepturilor femeii în societate și faptul că a ajuns să fie mai degrabă un partener decât un subordonat al bărbatului, au venit la pachet și cu o fragilitate mai mare a relațiilor de cuplu și căsătorie. Banul, ochiul dracului, are acum de-a face direct cu relațiile de lungă durată.

Acum nu multă vreme, femeile, în mod tradițional, erau într-o proporție destul de mare casnice și aveau grijă de cămin și familie, în timp ce bărbatul avea sarcina de a ține în spate aceeași familie cu tot ce are ea nevoie. Se mai întâmplă pe alocuri și astăzi, dar mai rar. Pe atunci, lucrurile între soți mergeau când mai bine, când mai rău, dar căsniciile rezistau în timp. Poate nu din cea mai mare dragoste împărtășită și nici din cel mai adânc respect reciproc, dar măcar din convingerea ambilor parteneri că trebuie să meargă cumva înainte în această formulă și asta e. Indiferent de nemulțumiri, femeia știa că nu poate schimba mare lucru, și că nu se poate descurcă singură. Fiind întreținută, modul în care era tratată de către soț era considerat ca fiind parte din acest pachet. Era obișnuită să îndure eventualele morocăneli, lipsă de tandrețe și atenție, și munci casnice, chiar cele grele, care cădeau în sarcina sa. Nu avea încotro. Căsnicia era o legătură atât de indestructibilă, încât când apăreau probleme, toată lumea depunea efort, nu doar familia, ci chiar și prietenii și comunitatea. Doar în situațiile cu adevărat dramatice, insuportabile, se ajungea la o despărțire, și asta se întâmpla atât de rar, încât ruptura era știută și condamnată public.

Oamenii căsătoriți de astăzi se despart însă pe bandă rulantă în primul rând pentru că se poate, căci nu mai întâmpină presiunea socială; procedura este destul de simplă, aproape de rutină. Trăim foarte alert și, dacă un anumit proiect nu răspunde rapid așteptărilor noastre, renunțăm sau schimbăm la fel de rapid, fără să ne mai uităm înapoi. Dar căsniciile se rup, cred eu, și pentru că femeia reușește să își câștige în zilele noastre destul de bine traiul și nu mai are aceeași motivație puternică de a se supune cu totul bărbatului ei.

O femeie măritată și totuși pe picioarele ei face permanent evaluări ale modului în care trăiește și își face planuri legate de cum ar putea să obțină rezultate și mai bune de la ea, de la copii, de la soț, de la context. Ea face constant socoteli pentru a vedea dacă relația actuală îi dă cu plus și, indiferent cât este de romantică, nici nu-i mai trece prin cap posibilitatea de a îndura toată viața ceva care merge tare prost. Dacă relația nu se desfășoară așa cum își dorește o femeie, ea încearcă să o îmbunătățească necontenit și, dacă tot nu obține cele trebuincioase în viața de zi cu zi, alege până la urmă să pună punct și să mai încerce încă o dată. Altă dată.

Femeile mai divorțează și pentru că, în entuziasmul începutului, au făcut un copil cu un bărbat care părea perfect dedicat, doar că între timp el s-a cam spălat pe mâini și preferă să se izoleze aproape fizic, cu un gărduleț de indiferență, la calculator sau la televizor; iar ele și-au dat seama că, de fapt, cresc singure nu un copil, ci doi copii.

Femeile divorțează și când constată, stupefiate, că într-o ceartă el manifestă apucături de violență de care nu părea capabil, dar care se îndesesc pe măsură ce vremea trece și el își însușește amintiri din copilărie, când tatăl lui mai soluționa problemele și cu scatoalce folosite pe post de argumente împotriva mamei, care nu protesta cum se cuvenea.

Femeile de modă nouă s-au cam săturat să considere că înșelatul e în natura bărbatului și n-au chef să mai închidă ochii când el calcă prin alte dormitoare.

Și de multe ori nu mai reușesc să închidă ochii nici la lucrurile aruncate prin casă, sforăiturile din miez de noapte, lenea de a se ridica de pe canapea sau lenea de a face planuri de orice fel și tergiversarea până în pânzele albe a ducerii gunoiului la ghenă. Toate lucrurile astea, și multe, multe altele, la fel de superficiale sau la fel de profunde, depinde cum le iei, atârnă greu și de multe ori fatal la cântar pentru o căsnicie.

O femeie nemulțumită nu se mai simte obligată să continue să reziste așa, de gura lumii și nici chiar de frica de singurătate, orice s-ar întâmpla. Sigur, o femeie nu ia decizia de a divorța ușor. De multe ori se gândește ani de zile la asta și nu ajunge să se hotărască până nu a încercat absolut tot ce a fost omenește posibil, din punctul ei de vedere. Alege să plece doar când constată că nu mai are ea ce oferi, și că nu i-a mai rămas niciun strop de energie. O femeie care s-a hotărât să divorțeze nu o face cu inima ușoară, și nici cu veselie. Își asumă că o să fie greu și se teme foarte tare, mai ales că are în jur multe exemple care îi arată clar cât de complicat este să fii singură din nou. Dar destule femei aleg totuși să iasă dintr-o căsnicie chiar dacă au copii, doar pentru a scăpa de niște relații care nu le satisfac care le sunt adevărate pietroaie atârnate de gât.

Sana Nicolau este redactor-șef la one.ro, parte a Mediafax Group. O puteți găsi și la www.sananicolau.ro