De ce „Free Gică!” – da, și „Free Gigi!” – nu?

Lista de semnături, depusă de doamna Becali la cancelarie, conține doar 60.000 de nume și CNP-uri. Nu o putem defini drept o „petiție națională”. Apoi, nici înșiruirea de motive cu impact emoțional, pentru care principiul legal ar trebui trecut în plan „secund”, nu este una foarte mișcător-naționalistă. Ba, dimpotrivă! Câteva voci au răspuns imediat și implacabil argumentației speculative potrivit căreia „Dacă pentru Gică Popescu se poate, de ce să nu se poată și pentru Gigi Becali?!”. „Cu Gică Popescu e cu totul altceva!” au replicat vocile.

Cum adică, „e altceva”?! Pentru ce principiile unui stat de drept, care, în mod normal, ar trebui să genereze funcționarea societății precum aceea a unui ceas elvețian, să fie luate „mai în ușor” în cazul lui Popescu, iar în cazul lui Becali, nu? Adică de ce e mai penetrant, mai vertical, mai verosimil un „Free Gică!”, iar un „Free Gigi!” să însemne doar un șpiț în peluză?!

Ba, dacă e să lăsăm principiile legale la o parte și să acționăm pătimaș și pasional, eu cred că majoritatea celor condamnați în „Dosarul transferurilor” plus Gigi Becali ar trebui avuți în vedere pentru grațiere.

Fără Becali, Copos și Borcea, fotbalul româneasc ar fi jucat, poate, și astăzi la matineele competițiilor europene. Greu am fi ajuns în situația de a ne distruge mobilele prin case, de a ne arunca televizoarele de emoție și supărare, urmărind un sfert de finală „UEFA Cup”, absolut românesc, urmat de o semifinală, în aceeași competiție, în care românii pierdeau în prelungiri. Atunci nu a cântat imnul și pentru finanțatorii care au scos fotbalul românesc din rahat, vorba lui Mitică Dragomir?! Nu au contat și ei, pentru Europa?

Apoi, impresarii, agenții, frații Becali, Giovani, așa cum a fost el, mafiot sau nu, cu legături pe sistem, n-au făcut nimic pentru țară? Dar n-au fost ei aceia care, prin talent și persuasiune, au dus în diviziile europene de top fotbaliști români care au devenit adevărate „bombe pe generic”, cum ar fi spus „Nea Vanea” Chirilă? Nu sunt ei aceia, datorită cărora, talente autentice, de la Hagi și Popescu, la Mutu, Chivu și Chiricheș, au ajuns idolii lumii fotbalistice? Ce ar fi fost toți aceștia fără ei? Ce ar fi fost fotbalul național și internațional fără ei?

Vedeți cum ne lăsăm luați de val? Vedeți cât de subiectivi și nedrepți suntem în acest context al manifestării emoției fruste? Cum îi uităm pe unii și ne luptăm doar pentru alții?

Păi, în aceste condiții, în care ne vine să-i grațiem pe toți, din patriotism, nu e mai bine, spre a nu păcătui față de nimeni – din dragoste, interese politice sau subiectivism -, să lăsăm principiile legale să guverneze statul de drept?

Altfel, eu zic că singurul care ar putea fi grațiat, potrivit cutumelor – dar care nu are „valoare politică” – e „Tata Jean” Pădureanu. E nedrept să mori în pușcărie dacă nu ești condamnat pe viață. Chiar dacă ești tu inventatorul „cooperativei”.  

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK MARIAN SULTĂNOIU