De ce greșelile trebuie plătite
Sunt un om rău. Și ranchiunos. Tocmai de aceea nu sunt de acord cu schema de ajutor a guvernului pentru cei care nu-și mai pot plăti creditele.
Nu sunt de acord dintr-un singur motiv: educația. Vedeți dumneavoastră, din greșeli trebuie să înveți ceva. Ca să înveți din greșeli, trebuie să suferi. Să fii pleznit peste mâini. Să ți se spună care e problema. Și să fie consecințe. Ca să înveți din greșeli trebuie ca greșelile să nu fie automat acoperite de alții, la schimb pentru un vot.
Cei care și-au luat credite iresponsabil, peste puterile lor, trebuie să tragă ponoasele. Nu să li se spună că au dreptate și, din taxele altora, care n-au făcut greșeli, să se repare consecințele tampeniilor lor! Iar cei din jur, tentați să facă aceeași greșeală, trebuie să vadă practic consecințele.
Altfel spus, viața trebuie să fie nedreaptă pentru ca societățile să meargă bine. Alminteri ajungem iar un popor de leneși, în care unii se fac că muncesc și alții, că-i plătesc.
Am trăit epoca asta. Nu-i credeți pe profeții marxismului că a fost cool. Nu a fost. A fost o idioțenie din care provine mare parte din sărăcia de azi. A fost o iluzie, aceea a egalității realizată cu forță, mai bine descrisă sub numele de nivelare.
Vedeți dumneavoastră, viața nu e dreaptă. La fel cum Olimpiada nu e dreaptă. Nu toți câștigă premiul I. Dar cu toții încearcă a€“ și de asta avem recorduri doborâte și performanță. Pentru că nu există un for care să dea tuturor premiul I. Pentru că nu există o soluție de a obține ceva fără a te bate pentru asta.
Știu, ce spun pare o ticăloșie. Oamenii își pierd casele, confiscate de bănci, pentru că nu le mai pot plăti. De ce? Pentru că au fost scumpe. Și, dacă continuăm să investim în asta, tot așa vor rămâne. Dacă statul continuă să pompeze (prin acest gen de subvenție) bani pe piața imobiliară, încă o generație de tineri va fi nevoită să-și facă credite scumpe, pentru case și mai scumpe. E un cerc vicios din care nu putem ieși fără suferință. Sau o putem prelungi, și crește în același timp.
Ce e de ales? E greu. Umanismul și economia sunt greu de împăcat. Dar un lucru e ușor de explicat: nu din mărinimie face guvernul gestul ăsta. Ci dintr-un calcul electoral. Unul în care, din nou, oamenii sunt din nou asmuțiți unii împotriva altora. Cei de succes împotriva celor care încă îl mai caută. Cei care înțeleg doar ce li se spune la televizor. Și cei care pricep exact bătaia de jos deghizată în mărinimie.
Recunosc, mi-ar fi greu să-mi iau și eu catrafusele și să plec cu copiii din casa noastră, încă neplătită complet la bancă.
Dar oricât de greu mi-ar fi nu m-aș duce niciodată să cer mila statului. Pentru că eu nu vreau să câștig Olimpiada vieții împins de la spate. Și mai ales pentru că n-ar fi în nici un caz cea mai bună lecție tocmai pentru copiii mei.
Vedeți dumneavoastră, eu încă sper că vor trăi într-o lume în care efortul individual, munca și mintea te vor duce mai departe.
Exact ceea ce impostorii care ne conduc acum încearcă să desființeze.