De ce n-au evreii cuvântul „tragedie”

Astăzi, 14 Nisan 5778, când soarele va dispărea din vârfurile copacilor, când primele trei stele se vor aprinde pe cer, începe seara de Seder, Ajunul Pesah-ului, Inima Sărbătorilor.

Zilele trecute, lordul Jonathan Sacks, fostul Rabin Șef al Congregațiilor Ebraice Unite din Commonwealthul britanic, le-a vorbit studenților săi de la University College din Londra despre Pesah, praznicul care amintește eliberarea din robia Egiptului.

„Rabbi Sacks: (…) Vreau să încep cu modul evreiesc de a spune o poveste. La Pesah, noi istorisim povestea poporului nostru. Există un mod evreiesc de a rosti o poveste? Răspunsul scurt e că eu cred că există. Și e foarte interesant. Priviți la toate lucrurile triste și tragice suferite de națiunea noastră. De la exil și sclavia din Egipt la Holocaust și mai departe. O mulțime de lucruri rele s-au petrecut. Care e cuvântul evreiesc pentru tragedie? Sunt și israelieni printre doi? Care e cuvântul evreiesc pentru tragedie?

Auditorul: Tragedie.

Rabbi Sacks: Exact. Tragedie e cuvântul evreiesc pentru tragedie. De ce? Fiindcă nu există nici un cuvânt evreiesc pentru tragtedie. Nici unul. Ceea ce e extraordinar, având în vedere toate lucrurile cumplite care ni s-au întâmplat. Avem cuvinte pentru relele care s-au întâmplat, avem pentru catastrofă. Avem pentru distrugere. Dar tragedie, în sensul etnic grecesc al lui Eschil și Sofocle, n-avem un cuvânt pentru asta. Și există un motiv. Pentru că tragedia nu e calea evreiască de a spune o poveste. Tragedia e legată de o idee greacă potrivit căreia, într-un fel sau altul, o carență în caracterul eroului va conduce inevitabil la rezultate proaste. Asta e ceea ce grecii numesc sau : inexorabilul, implacabilul, destinul orb. Nu poți învinge destinul. Dacă aveți acea carență de caracter, relele se vor petrece, mai ales dacă vă numiți Oedip. Evreii n-au avut un cuvânt pentru tragedie, în sensul acela grecesc, în ciuda tuturor lucrurilor tragice care li s-au întâmplat, și există un motiv pentru asta: un mod evreiesc de a spune povestea (…). Ca în Haggadah – începem cu veștile proaste și terminăm cu cele bune. Deci, începem cu veștile proaste, exilul, sclavia și așa mai departe, dar finalul e că am devenit liberi. Prin urmare, modul evreiesc de a spune o poveste e mereu plin de speranță. Mă urmăriți? Pentru tot răul de la început, nu sfârșim povestea fără o notă pozitivă. N-o să vă plimb prin toate sursele, ar dura prea mult, dar dacă veți dori să vă aruncați o privire asupra surselor veți găsi doi maeștri – Rav și Shmuel, din secolul III, care se contrazic asupra modului de a spune povestea Pesah-ului. Care e vestea rea și care cea bună? (…). Calea evreiască de a opri doi rabini când se ceartă o știm, dar nu funcționează niciodată”.

Sir Jonathan Sacks le-a mai vorbit studenților săi despre Legi (în Tora, motivația acestora e „pentru că te-am scos din robia Egiptului”) și despre Libertate (invocând eseul lui Isaiah Berlin care identifică „libertatea pozitivă” și „libertatea negativă”, dar și despre „dificila libertate” a lui Levinas).

În final, le-a spus o poveste în stil evreiesc, cu rabinul său preferat, Levi Yitzchak din Berditcher. Iese Rabbi Levi din casă de Shabbat și vede un enoriaș fumând. Se apropie de el și-i zice: Frumosule evreu, trebuie să fi uitat că e Shabbatul. Iar omul răspunde senin: Nu, știu că azi e Shabbatul. Rabbi insist: Suflete minunat, ai uitat, probabil, că de Shabbat nu se poate fuma! Acela răspunde la fel de senin: Știu că nu se poate fuma. Rabbi Levi nu se dă bătut: Nu-i așa că n-ai realizat ce faci, când ai scos țigara și ți-ai aprins-o? Enoriașul, imperturbabil: Ba știam foarte bine ce fac. La care Rabbi Levi ridică ochii spre cer și strigă: Ribbono shel Olam! Creatorule și Stăpâne al Universului! Unde mai găsești pe lume oameni ca ăsta? I-am dat toate șansele să spună o minciună și nu s-a lăsat!