De ce nu are nevoie România

Publicat: 22 07. 2019, 22:33

Zice inegalabilul sprinter de la locul faptei, „fostul (premier) Ponta”: „România are nevoie urgent de un Guvern mai bun/nu de ceartă pe cine candidează la Prezidențiale! Oricine este ales Președinte (Iohannis, Dăncilă, Barna, Tăriceanu, Firea sau Sorin Cîmpeanu) nu poate să facă nimic pentru viața oamenilor dacă nu avem un Guvern mai bun! Românii (chiar și cei care nu au votat niciodată cu PSD) consideră Guvernările „Năstase” și „Ponta” ca fiind cele mai eficiente și profesioniste/deja PSD a pierdut 2 ani și jumătate cu lupte sterile și războaie stupide (vinovat fiind Dragnea dar și toți care au stat lângă el și i-au „cântat în strună”)!

USR nu vrea să guverneze țara (au guvernat în 2016 și au făcut un dezastru) – PNL nu poate/așa că PSD-ALDE TREBUIE să guverneze mult diferit și mult mai bine în următoarele 14 luni – altfel vor dispărea și România va avea de suferit!

ProRomânia strânge oameni profesioniști și construiește politici publice pentru buna guvernare a țării! Pentru că de asta are nevoie România!”.

Ce să zic, lacrima lu” Ovidiu – ți se zbârcește pielea pe gât…

Eu l-am mai întrebat, cândva, pe acest lider derutant – sigur, cu alte vorbe: „Ce înseamnă aia, Victor Ponta, că deja PSD a pierdut 2 ani și jumătate cu lupte sterile și războaie stupide (vinovat fiind Dragnea dar și toți care au stat lângă el și i-au „cântat în strună)?!

Păi, cine l-a adus/acceptat pe „camaradul”/„prietenul”/„siamezul” Dragnea în fruntea partidului? Ți l-am adus noi, smulgându-l de sub aripa lui Băsescu? Ți l-a plantat SRI, ca sula-n coaste, după sacrificiul porcesc înfăptuit de tine, și de el (la fel), cu junghere de fier, cu unturi și dâre de sânge pe mâner?! Ți l-au dat Coldea și Kovesi de sufletul repauzatului stat paralel?!

Ce vorbă-i aia „și toți care au stat lângă el și i-au „cântat în strună?!”.

Păi, mata în ce i-ai cântat?! În pavilionul urechii? I-ai băgat „la”-ul pe nas? I-ai împins „re”-ul pe trompa lui Eustache, până i s-a prelins „si”-ul pe limbă?

Și, hai, dacă ai fi venit cu el și cu „ai lui” dinspre PD și PRM, mai ziceam, dar ai fost promovat de la tineretul pesedist, pe „vremuri” în care/precum și după, te dădeai în „spectacole grotești, coproducții” chino-cubaneze, cu Mazăre și cu niște ultraviolete fidele doctrinei, pe plajă, „prin” școlile de vară ale TSD, de le-ncrețeați mințile tinerilor, care chiar credeau că trăiesc într-un soi diliu de democrație PreMilitară!

Auzi, că: „USR nu vrea să guverneze țara (au guvernat în 2016 și au făcut un dezastru) – PNL nu poate/așa că PSD-ALDE TREBUIE să guverneze mult diferit și mult mai bine în următoarele 14 luni”.

Serios?!

Și cine l-a-nălțat în grad pe Cioloș, până-n creierii „guvernului lui”, nu cumva PSD la un loc cu PNL și cu Iohannis?

Și când ai semnat cu Antonescu alianța contra-naturii PSD-PNL, de-i zicea USL, n-ai știut că PNL nu poate?! Ați pus doar de-un parteneriat civil platonic?

Și dacă PSD-ALDE trebuie să guverneze mai bine, de ce-i tot întorci creierii pe dos „amăgitului” de Tăriceanu, încercând să-l întorci/rupi de la țâța guvernării?

Păi, Victor Ponta, dacă așa „strânge ProRomânia oameni profesioniști și construiește politici publice pentru buna guvernare a țării”, cu amnezii, prefăcătorii, duplicități și fățărnicii, precum cele scris/citite mai sus, atunci n-am făcut nimic, și nu așa cred că vom avea parte de o guvernare mai bună.

„Pentru că (nu – n.a) de asta are nevoie România!”.