De ce să fie majorate salariile din administrația publică?
Consiliul Fiscal a calculat efortul bugetar pentru aceste majorări: 910 milioane de lei pentru 2017, adică 10% din valoarea tuturor majorărilor salariale și a nișelor fiscale aprobate de guvern în ședința din 6 decembrie.
Dacă, în cazul medicilor sau al profesorilor au fost invocate salariile mici pentru majorările salariale din ultimii doi ani, nu acest lucru se poate spune despre angajații din administrație, pentru că mulți dintre funcționarii statului – cel puțin 150.000 – au salarii medii mai mari cu 45% decât media pe economie.
Toți beneficiază de majorări, nu doar cei cu salarii mici, cum s-a întâmplat în trecut cu medicii noi intrați în sistem. Este sub semnul întrebării demersul în sine. El nu este în măsură să corecteze nedreptăți ale sistemului, ci seamănă bine cu o mulțumire a vârfului sistemului față de baza lui. Doar că astfel de „mulțumiri” riscă să zdruncine întreaga economie.
Funcționarii din administrația publică locală primesc de la 1 februarie majorări cu 20% ale salariilor.
Sunt 282.825 de angajați în această poziție, după cum arată datele Ministerului Finanțelor. Unii – arată declarațiile lor de avere – au salarii modeste de 1.500 – 1.600 de lei. Alții au salarii peste medie, 3.700 – 4.000 de lei. Toți vor prim un plus de 20% la salariu de la 1 februarie.
Consiliul Fiscal a calculat efortul bugetar pentru aceste majorări: 910 milioane de lei pentru 2017, adică 10% din valoarea tuturor majorărilor salariale și a nișelor fiscale aprobate de guvern în ședința din 6 decembrie.
Dacă, în cazul medicilor sau al profesorilor au fost invocate salariile mici pentru majorările salariale din ultimii doi ani, nu acest lucru se poate spune despre angajații din administrație, pentru că mulți dintre funcționarii statului – cel puțin 150.000 – au salarii medii mai mari cu 45% decât media pe economie.
Toți beneficiază de majorări, nu doar cei cu salarii mici, cum s-a întâmplat în trecut cu medicii noi intrați în sistem. Este sub semnul întrebării demersul în sine. El nu este în măsură să corecteze nedreptăți ale sistemului, ci seamănă bine cu o mulțumire a vârfului sistemului față de baza lui. Doar că astfel de „mulțumiri” riscă să zdruncine întreaga economie.
Guvernul vorbește în programul de guvernare de o creștere a salariilor bugetarilor de la 7% din PIB la 9,5% din PIB, în doi ani. Dar nu spune nimic despre restructurarea sistemului.
Institutul Național de Statistică înregistra la 31 octombrie 2016 (ultimele date disponibile) peste 200.000 de angajați din administrație (administrația centrală și locală) și apărare având salarii medii nete de 3.000 de lei lunar, într-o lună în care salariul mediu net a fost de 2.108 lei lunar – un plus, așadar, de 45%. INS nu face distincție aici, nu spune câți angajați de acest fel sunt în administrația publică și câți în apărare, socotindu-i pe toți în rândul funcționarilor publici. Dar, păstrând proporția angajaților din instituțiile de apărare în total angajați ai statului – în jur de 300.000 dintr-un total de aproape 1,2 milioane – putem deduce că în jur de 150.000 sunt funcționari din structuri nemilitarizate. Așadar, în medie, 150.000 de funcționari ai statului, dintr-un total de 558.547, au salarii medii nete de 3.000 de lei lunar. 43% din cei 558.000 de funcționari lucrează în administrația locală. Și aceștia beneficiază de majorări cu 20% ale salariilor de la 1 februarie.
La începutul anului profesorii și medicii beneficiază de noi creșteri salariale de 15%. Deja, la nivelul lui octombrie, salariile medicilor și ale profesorilor depășiseră salariul mediu pe economie. O depășire nesemniÂfiÂcativă, de câteva zeci de lei, dar o depășire. După majorarea de la început de an un salariu mediu net al unui profesor va depăși 2.500 de lei. A ajuns în ultima vreme de invidiat să lucrezi la stat.
Un salariu net de bugetar (media salariilor funcționarilor, medicilor și profesorilor) era în octombrie 2015 de 2.058 de lei, față de salariul mediu pe economie 1.871 de lei. Un an mai târziu, în octombrie 2015 acesta era de 2.446, față de o medie a salariului mediu net pe economie de 2.108 lei; o creștere de 16%, față de un avans al salariului mediu pe economie (care este influențat însă de majorările salariale de la stat) de 12,6%. Și asta înainte ca profesorii și medicii să primească 15% în plus la salarii, iar pentru funcționarii publici din administrația locală să fi fost decisă o majorare de 20%.
Programul de guvernare face tam-tam pe marginea majorării salariilor bugetarilor: „Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public va fi de 20% până la 1 iulie 2017, alți 20% începând cu 1 iulie 2018 și 8% începând cu 1 iulie 2019. Vom ajunge astfel, de la o alocare de 7,8% din PIB astăzi, pentru cheltuielile de personal din sistemul public, la 9,5% din PIB în 2019.”.
Așadar, cheltuielile statului cu bugetarii cresc ca pondere în PIB de la 7,8% la 9,5%, dar programul nu vorÂbește de o restructurare a sistemului. Avem azi 1.189.921 de angajați la stat. Aproape la fel la în 2014, 2015, 2016. Între timp însă alte sute de români au plecat din țară.