De ce sustenabilitatea celei mai mari creșteri a PIB din UE ar trebui să fie ultima noastră grijă?

A fost, la început, o știre legată de capitalizarea marilor instituții financiare americane Freddie Mac și Fannie Mae, supuse unor teste de stres care au dezvăluit că cele două bănci au nevoie de ajutoare de 50 până la 128 de miliarde de dolari. Cum situația celor două companii de creditare imobiliară a fost, în urmă cu nouă ani, unul dintre factorii de declanșare a crizei, multe persoane au avut, sunt sigur, un sentiment de deja-vu.

Respectivul sentiment a continuat în momentul în care statistica a anunțat că avem cea mai mare creștere economică din Europa; cum o serie de analiști vorbesc în ultima perioadă de o încălzire a economiei și de majorarea PIB doar în urma creșterii consumului, ministrul Finanțelor Anca Dragu a ținut să ne liniștească, asigurându-ne că este vorba de o creștere economică sustenabilă, bazată nu doar pe consum, ci și pe un avans cu 15% al cheltuielilor cu investițiile și de o creștere cu 9% a construcțiilor în trimestrul al II-lea.

La fel ca în urmă cu opt ani, ne comportăm și facem calcule ca și cînd am fi cumva izolați de restul economiilor din Europa sau din întreaga lume: economia duduie, bazele creșterii economice sunt, dacă selectăm atent cifrele, corecte, mai lipsește un premier care să ne spună că este momentul să cumpărăm proprietăți acolo unde acestea s-au ieftinit.

O să ocolesc idea că singur consumul este baza strictă de creștere a economiei, chiar dacă plusurile lunare din perioada ianuarie – iunie, de 16 – 18% induc asta.

Dar avem o productivitate a muncii situată pe o tendință de scădere în ultimii trei ani și cu minusuri importante în prima jumătate a anului 2016, iar o astfel de evoluție nu poate decât să alimenteze temerile scepticilor. Și nu, nu este vorba aici de lenea sau de râvna românilor în a lucra, ci mai degrabă de rezultatul și valoarea muncii lor.

Haideți să privim un pic spre capitolul inovație, acolo unde ne place să credem că excelăm, ca națiune. Cele mai recente date de la institutul de statistică indică o scădere cu 7,9 puncte procentuale a companiilor inovatoare în perioada 2012 – 2014, la 12,8%; companiile din sectorul industrial au cea mai mare scădere, de 9,9 puncte procentuale, la 12,6%, iar cele din sectorul serviciilor înregistrază o reducere de 5,6 pucte procentuale, la 13,1% din total.

Și mai trebuie spus că de cele mai multe ori ceea ce definesc companiile drept inovație nu sunt chiar ceea ce v-ați aștepta sau ne-am aștepta, ci trecerea, de exemplu, de la becuri cu filament la LED sau cumpărarea unui soft mai special pentru compartimentul de contabilitate.

Conform European Innovation Scoreboard 2016, România face parte, alături de Bulgaria, din categoria „inovatorilor modești”, un eufemism pentru o reducere semnificativă, în perioada 2008 – 2015 a performanței în inovație în raport cu media europeană. Dintre mulții indicatori care definesc inovația ne-am dovedit performanți doar la capitolul resurse umane, cu creșteri ușoare la numărul de absolvenți de studii superioare și la -de ce nu mă mir!? – numărul de persoane cu doctorat!

În rest, creșterile numărului de patente care nici măcar nu ne aparțin nu izbutesc să compenseze declinul investițiilor din fonduri cu capital de risc, mai mici cu 23%, sau reducerea numărului de IMM care dezvoltă produse inovatoare in-house (minus 17%).

În aceste condiții, și într-o economie mondială în care mizele nu mai sunt resursele sau capabilitățile forței de muncă, ci capacitatea inginerilor și proiectanților de a veni cu produse noi, care să surprindă piața și consumatorii, indiferent dacă vorbim de telefoane mobile sau automobile electrice, șansele economiei de a se înscrie pe linia unei creșteri economice continue de 5% pe an, bazată pe produse complexe și finite vor tinde spre zero. Iar simplul import de produse tehnologice din China și botezarea acestora cu nume și mărci românești va rămâne un paleativ fără efecte pozitive.

Și dacă e să privim peste granițe, tabloul nu este prea încurajator, și acesta este al treilea punct pe care vreau să îl pun în discuție.

Economia Europei se află, la nouă ani de la declanșarea crizei, în incertitudine. Nouă ani înseamnă foarte mult, înseamnă cronicizare; Asia și-a revenit, după criza din 1997, în numai doi ani. De fapt pentru mai toate crizele economice, din 1980 încoace, perioadele de recuperare nu au depășit doi ani, cu excepția economiei americane care a avut nevoie de trei ani și jumătate pentru a-și reveni după șocul celei mai recente crize.

Europei în schimb i-au trebuit nouă ani, repet, nouă ani, pentru a ajunge la un PIB comparabil cu cel de dinaintea crizei.

Iar prețul plătit este de speriat. Băncile centrale cheltuie în prezent 200 de miliarde de dolari lunar pe măsuri de stimulare a economiilor, un nivel mult mai ridicat chiar decât sumele uriașe care au fost aruncate în piețe în 2008 – 2009. Bank of Japan, cu 96 de miliarde de dolari pe lună, și European Central Bank cu 88 de miliarde de dolari pe lună sunt cei mai importanți susținători, dacă acesta este termenul corect.

Recent, Bank of England a anunțat, într-un pachet de măsuri menit să atenueze consecințele Brexit, că va intra în acest joc, cumpărând bonduri guvernamentale de 78 de miliarde de dolari în următoarele șase luni și obligațiuni corporatiste de alte miliarde bune.

Simplu spus, guvernele cumpără timp, pe bani grei, dar reformele durabile care ar trebui făcute în tot acest timp întârzie, vezi aici cazul Italiei și al băncilor italiene. Această bulă ar putea exploda oricând, și de efectele acestei explozii nu este nimeni ferit.

Sigur, față de 2007 – 2008 economia României stă pe baze mai solide la multe capitole – creditare și politici de creditare, cursul de schimb, deficite sau piața imobiliară, sau chiar restructurări ale companiilor, chiar și cele private.

Dar creșterea economică va deveni cu adevărat sustenabilă doar atunci când generația tânără își va găsi locuri de muncă și se va dovedi pregătită să le ocupe, și nu când aproape 300.000 de tineri apelează la ajutor social.

Creșterea economică se va dovedi sustenabilă atunci cînd companiile vor exporta produse și software „made in Romania” 100%, competitive și cerute de piață și nu când stimulăm economic reducânt TVA sau crescănd salarii în sectorul bugetar.