De ce vezi roșu-PSD în fața ochilor

PSD a avut întotdeauna un scor mare și fără variații prea mari în România post-decembristă. A ținut mereu de știința partidelor așa-zis de dreapta să se alieze și să își umfle mușchii în fața acestui monolit care înroșește dominant cam toate hărțile electorale din 1990 încoace. În 2016, PNL, cel mai mare partid care se revendică de dreapta, se află la un nivel al acestei științe care se agață cu greu de genunchiul broaștei. Liberalii, infuzați cu rămășițele PDL-iste, au știut doar să strige GoCiolo și să i se urce-n cârcă venerabilului Leon Dănăilă.

Deci, ce s-a întâmplat? Nimic nou. Cu o prezență scăzută la vot, dintotdeauna partidele mari, cu electorat disciplinat și infrastructură în teritoriu, au doar de câștigat la scor. La o prezență de sub 40%, mai mică decât în 2012, PSD a avut doar de câștigat. Bun, atunci de ce nu a profitat de asta și PNL, partid mare și cu infrastructură? Vom vedea imediat. Pe scurt, pentru că PNL nu mai e așa de mare, iar infrastructura sa de partid scârțâie din temelii. Și, varianta mistic-religioasă, pentru că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.

De ce nu a ieșit lumea la vot? În primul rând, din aceleași motive pentru care nicăieri în lume nu se mai iese la vot, iar o prezență de peste 50% este considerată masivă. Lor li se adaugă o lege electorală croită parcă pentru ca alegerile să treacă pe furiș: fără afișaj stradal, fără personaje politice care să se lupte corp la corp în dezbateri, somnul a fost dulce. E drept, nici partidele nu s-au zbătut. De ce să strice apele? Un prieten care a votat pe ultima sută de metri duminică, m-a întrebat apoi distrat: băi, a fost vreo campanie, ceva, pentru alegerile astea? Nu pot să îl condamn. Sincer, cred că mulți oameni a căror viață nu include televiziunile de știri sau Facebookul conectat la actualitate habar nu au avut că sunt alegeri sau au aflat de ele pur întâmplător.

Unde este valul de tineri care după tragedia din Colectiv a umplut străzile în multe orașe mari din țară? A fost o altă întrebare pe care am auzit-o la aceste alegeri, în timp ce priveam (eu cu resemnare, alții mai puțini cinici, cu furie) cum, ca întotdeauna la orice scrutin, segmentul de vârstă 18-34 de ani este cel mai prost reprezentat la urne. Ei sunt acolo unde erau și înainte, și după Colectiv. Unii sunt la fel de scârbiți de toată lumea, alții, destul de mulți dacă privim la scor, și-au refugiat speranțele în USR sau măcar au zis să încerce ceva nou și care încă nu pute. Cei mai mulți tineri fie nu au absolut niciun interes pentru politică, fie trăiesc în bula lor pe Facebook, având impresia că lumea se învârte în jurul intereselor și convingerilor lor.

Bulă pe Facebook poate însemna orice, de la pisicuțe, copiluți și motivaționale, la clubăreală sau la încinse îndemnuri politice. Ca de obicei, viața de pe Facebook diferă de viața reală în sensul că cea din urmă necesită mai mult decât un mouse și o tastatură. La impactul cu strada sau mai rău, cu ulița, se sparge ca un balon de săpun.

Ca Facebook-ul să se reverse în stradă, e nevoie de o furie colectivă, în jurul unor principii de bază care să rezoneze cu mulți. Niciunul dintre partidele care au candidat nu au putut stârni așa ceva. Nici nu avea cum, sinceri să fim. Iar PSD-ul a fost partidul care a avut cel mai puțin nevoie de o mobilizare a tinerilor: grosul electoratului său tradițional nu are Facebook, nu o arde pe net și știe foarte clar ce trebuie să voteze.
Furia din noiembrie 2015 a trecut și, drepți să fim, chiar și acea furie de după Colectiv a fost tot o bulă izolată. A fost impresionantă doar pentru că a cuprins oameni care de obicei tăceau și pentru că un Guvern a ales să fugă din calea ei.

De aici sărim în alta. Cum să-i votezi tot pe ăia de și-au dat demisia după Colectiv? Nu e greu. Nu zecile de mii de revoltați de atunci au votat PSD, cum n-o făceau probabil cei mai mulți dintre ei nici înainte de Colectiv. Electoratul tradițional PSD nu s-a contaminat cu acel fenomen sau chiar a văzut în el, grație unor lideri PSD iresponsabili, o conspirație, o făcătură, un pretext. Oculta, Soros et cetera.

În anul post-Colectiv, PSD a știut să se conserve, acesta fiind și motivul (pe lângă luptele intestine, care s-au soldat cu victoria aripii Liviu Dragnea și aruncarea în dizgrație a lui Victor Ponta) pentru care guvernul PSD a demisionat în toamna lui 2015. Desigur, în acel moment de furie masivă, ce sens ar fi avut să se agațe de scaune? Ar fi avut doar de pierdut. Ca să înțeleagă asta, pe săracul de Victor Ponta a trebuit să-l sperie generalul Oprea că vin maidanul de la Kiev și furioșii de la Istanbul peste Capitală și se lasă cu omor. El s-ar fi agățat de putere, căci știa ce-l așteaptă în afara Palatului Victoria: dizgrația și zâmbetul triumfător al mustății teleormănene.

Această fandare a costat PSD doar un an de guvernare, dar s-a dovedit salvatoare: lumea a uitat de neajunsurile guvernării sale, iar torpilele s-au ațintit pe Dacian Cioloș, al cărui guvern oricum era la mâna PSD în Parlament. Nimic de pierdut din electoratul său tradițional, doar de câștigat. Între timp, a lansat (sau tolerat) și iepurele naționalist-extremist PRU, de pe urma căruia nu a avut decât de câștigat – lumea l-a asociat cu PSD-ul, din cauza lui Ponta și a foștilor PSD-iști care îl hrănesc, fără ca PSD-ul să se coboare oficial în șanțul cu soros-isme.

Ce a făcut în tot acest timp PNL, care spre deosebire de PSD începuse deja să sângereze mai demult la infrastructură și simpatizanți? Nu aș ști să vă zic. Altceva decât că a făcut din prost în mai prost, din stupid în mai stupid. Incapabili să producă un lider de forță, s-au agățat de locomotiva externă Dacian Cioloș. Cât să care în cârcă un om care nici măcar nu își asumă acest partid, știind prea bine ce putregai ascunde în el, chiar dacă mai redus ca al PSD? Și care mai este revendicat și de rising star-ul USR?

PNL a privit cum își pierde hălci de electorat către USR, către PMP, către ALDE. A rămas în negare sau în stupoare după palma primită în București, la alegerile locale din iunie, când a pierdut în fața nou încropitului USB. Nu a înțeles nimic sau pur și simplu nu a fost în stare să producă o revenire într-un timp atât de scurt. A produs o campanie electorală absolut cretină pe internet, s-a asociat cu Coaliția pentru Familie, mișcare care mai mult a scârbit decât a câștigat electori. Fie a tăcut când trebuia să vorbească, fie a pierdut fiecare ocazie să vorbească coerent. Din doi lideri cu viziunea și carisma unor borduri, pe unul l-a trimis în judecată DNA pentru corupție, iar celălalt vorbea încă aseară, cu un PNL abia agățat de pragul de 20%, despre coaliții de guvernare cu Cioloș premier și de meciuri care încă se joacă. Iar azi, șeful de campanie, ilustrul Falcă, care a pierdut și Aradul la PSD, a reușit să și găsească vinovatul: Dacian Cioloș. Da, aici a ajuns paralelismul cu realitatea al acestui partid, sub bagheta magică a Alinei Gorghiu. Pentru că, de la un partid structurat și viciat cam în aceleași moduri ca și PSD, doar că mai slab ca forță, nu te poți aștepta să se reformeze și să se trezească peste noapte.

Ce am câștigat la aceste alegeri? O a treia voce ca mărime în Parlament, USR, care a pornit la drum acum vreo doi ani și care a reușit performanța să capitalizeze succesul din București și din marile orașe, de la locale. O voce care deocamdată pleacă la drum cu niște figuri în mare curate, care poate că nu promit mult, dar cărora nici nu ai ce să le reproșezi altceva decât lipsa de experiență. Ceea ce în politica românească poate fi privit ca un atu. În patru ani, USR poate să dispară în irelevanță sau să se umfle decisiv pentru rivalitatea directă cu PSD.

Alte motive de bucurie, care ar trebui să arate că electoratul român nu este chiar atât de turmă oarbă cum îl consideră unii, este că extrem de gălăgiosul PRU cărat în spate de Sebastian Ghiță și Victor Ponta, cu susținerea unei televiziuni și cu mesaje care s-au pliat perfect pe naționalismul, xenofobia și apetitul pentru cele mai rudimentare teorii ale conspirației care capătă proporții nu de ieri, de azi, nu doar în România, dar și în Europa și în SUA, a scos un pipernicit 3%. Din acest punct de vedere, nu pot decât să mă bucur că România a rămas opacă la trendul occidental.

Alt exemplu grăitor: Elena Udrea, cu toată notorietatea și expunerea ei, cu toate zecile de mii de likeuri și share-uri la inepțiile mistice postate pe Facebook, a fost votată de vreo 3.000 de bucureșteni. Institutul Fericirii i-a închis porțile în nas.