De cine vrea să ne apere NATO
În schimb, are loc un război înăuntrul țării.
Așa cum se întâmplă începând cu vara lui 1958, când trupele rusești s-au retras din România, agresiunile împotriva românilor sunt comise de români. În clipa de față, nu Rusia sau Coreea de Nord ne atacă, ci Popescu Tăriceanu și senatoarea Anghel.
Cunoscuta artistă a foamei a înaintat un proiect de lege vizând activitatea Agenției Naționale de Integritate, prin care orice ins declarat vinovat de incompatibilitate sau conflict de interese poate să ocupe, în anii următori, orice altă funcție eligibilă în afara celei în care a fost găsit în culpă. Adică, dacă avem, să zicem, un primar incompatibil, declarat incompatibil de Justiție, el poate să candideze pentru Parlament. Dacă a călcat legea, de ce să nu i se asigure în mod democratic posibilitatea s-o mai calce o dată, la un nivel mai înalt? Chiar! De ce nu!? Și-a zis Camera Deputaților în sinea ei, adoptând tacit, ieri, modelul de integritate al distinsei Anghel.
Însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite, ambasadorii Marii Britanii, Olandei și un reprezentant al Ambasadei Germaniei au cerut o întâlnire cu Tăriceanu și Zgonea. De ce? Pentru că NATO încearcă să apere România de agresorii ei interni, cei care se străduiesc, din răsputeri, să pună piedică Justiției în lupta la baionetă pe care aceasta o duce cu corupția. Un dușman mai făcător de rău decât o rachetă cu cap nuclear.
„Statul de drept nu înseamnă întărirea instituțiilor represive ale statului, ci înseamnă instituții puternice, care să fie capabile să apere libertățile și drepturile cetățenești în fața abuzurilor pe care unii le pot face, vedem, la adresa cetățenilor”, a cuvântat cunoscutul traficant ordinar de influență al bilețelului roz, Călin Anton Popescu Tăriceanu, actualmente militant anticătușe și apărător înfocat al modificărilor Codului Penal, menite să ajute infractorii.
Da. Are dreptate domnul Tăriceanu. Justiția trebuie să apere cetățenii de abuzuri. De abuzurile nemernicilor reprezentați de domnia-sa, aceia care, furând cu sutele de milioane, cu miliardul de euro, fac ca oamenii cinstiți din țara asta să fie mereu mai săraci, mai bolnavi fără speranță, lipsiți de șansa educației, lipsiți de apărare în fața jegmănitorilor, gata să-și ia câmpii la muncă în străinătate. Căci străinătatea e cea care, de 150 de ani încoace, determină în România schimbările esențiale menite să-i apere pe români de ei înșiși.