De Ponta ne mai scapă doar mascații cu duba

Publicat: 05 06. 2015, 17:03

E un început în tot sfârșitul.
 
Câtă impostură și cât tupeu: președintele PSD, șeful Executivului României, este, începând de astăzi, 5 iunie 2015, suspect în dosare cercetate de Direcția Națională Anticorupție. 
 
Șeful Guvernului, Victor Ponta, este urmărit penal pentru fals în înscrisuri, spălare de bani și complicitate la evaziune, pe vremea când acesta presta servicii juridice pentru cabinetul bunului sau prieten- Sova. De asemenea, conflict de interese, din funcția se premier. 
 
Parcurgeți comunicatul DNA, care oferă detalii concludente din anchetă . 
 
Veți înțelege care a fost miza salvării lui Dan Sova de la arestarea de către DNA, de două ori în Senat. Era vorba de o luptă la baionetă, pentru că Victor Ponta este suspectat că a participat la ilegalitățile lui Sova. Om cu care a împărțit banii capusati de la stat, om pe care apoi l-a uns ministru la Transporturi.
 
Iată acuzațiile procurorilor:

„Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

– fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni);

– complicitate la evaziune fiscală în formă continuată

– spălarea banilor

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o parte însemnată din sumele obținute de către SCA „Șova și Asociații” de la cele două complexe energetice (Turceni și Rovinari) a fost destinată exclusiv interesului personal al lui Șova Dan-Coman și a persoanelor din sfera sa relațională.

În aceeași cauză, procurorii au constatat că se impune continuarea urmăririi penale față de Ponta Victor-Viorel și sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de conflict de interese, dintre care una în formă continuată (două acte materiale) fapte aflate în legătură cu funcția sa de prim-ministru al României, având în vedere că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de prim-ministru al României, Ponta Victor-Viorel l-a desemnat pe Șova Dan-Coman, în luna august 2012, în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul, în luna decembrie 2012, în funcția de ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine, în luna februarie 2014, ca ministru interimar al Transporturilor și în luna martie 2014 ministru al Transporturilor, în condițiile în care Ponta Victor-Viorel a beneficiat în trecut de foloase din partea lui Șova Dan-Coman, constând în sume de bani (în total aprox. 250.000 lei) și dreptul de folosința gratuită a unui autoturism”.
 
Câtă impostură și cât tupeu: Prim-urlătorul împotriva evaziunii fiscale, personajul care punea ștampila de „evazionist” folosind instituțiile măciucă din subordinea sa, politicianul care a pus tunurile ANAF pe bacșișurile ospătarilor, este parte într-un dosar de evaziune și spălare de bani, dar și conflict de interese, ca șef al Executivului.
 
Acest plagiator dovedit, scăpat ca prin urechile acului din dosarul Duicu, când baronul de Mehedinți făcea trafic de influență lângă el, trecut pe lângă interzicerea votului în diaspora, cu un guvern plin de penali, de la vicepremier până la ministrul de finanțe, acest impostor începe să dea socoteală.
 
În mod evident, Victor Ponta și PSD vor susține, sus și tare, că e o manevră politică. Iar șeful Executivului a postat, deja, pe Facebook, un document de la Turceni, cum că nu ar fi colaborat sau luat bani de la complexul energetic. Corect, domnule Ponta. I-ați luat indirect, prin și de la Șova și Asociații. Puteți obține o hârtie și de acolo?

În luna decembrie 2014, Victor Ponta, omul care spune o minciună la câteva secunde cu o artă perfecționată zi de zi, spunea că dacă va fi pus sub urmărire penală, va demisiona. 
 
După 25 de ani de democrație exersată mai bine sau mai rău de o clasă politică aflată într-un refuz continuu de a se reforma, România merită un moment de maturitate: demisia premierului țării, care este anchetat pentru complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, fals în înscrisuri și conflict de interese.