Decizia strategică a lui Putin. BUK, făcătorul de pace?

BUK, lansatorul de rachete antiaeriene rusesc, poreclit „ursul” Grizzly de către occidentali, poate că a stat la baza acestei tragedii (sau nu, ancheta de la fața locului, care se desfășoară extrem de anevoios din cauza lipsei de cooperare a separatiștilor proruși, o va spune), însă poate că va servi în mod cinic și unui scop mai înalt. Pacea la granița Ucrainei cu Rusia. Oricum ar fi, planurile lui Vladimir Putin pentru estul Ucrainei, oricare or fi ele, nu mai pot merge înainte ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Asemeni unui făuritor de bombe de prin Orientul Mijlociu, Vladimir Putin este un lider mondial căruia îi place să se joace cu focul. Tot asemeni unui artizan de explozibil, este inevitabil ca uneori să se ardă. E natura meseriei și de cele mai multe ori sunt arsuri mici, bașca câte un deget lipsă. Alteori însă, jocul cu bombele îi explodează în față, în propriile mâini, chiar atunci când este mai sigur că deține controlul. După primele aparențe, asta se poate spune că s-a întâmplat pentru Putin în aceste ultime zile, când într-un conflict local, gestionat de peste graniță, 298 de civili din toate colțurile lumii, inclusiv unul plecat din România în Canada de ceva vreme, impun acum, absolut fără echivoc, un răspuns: ei de ce au murit?

De câteva luni, Vladimir Putin aplică în estul Ucrainei o politică geostrategică des folosită de Rusia încă de la prăbușirea URSS: gestionarea instabilității într-o fostă republică sovietică (cea mai apropiată de inima istorică a Rusiei, pe deasupra, în care Donbasul estic este văzut drept „acasă” de ruși și de Kremlin), al cărei guvern a luat calea Occidentului, a NATO și a UE, amenințând să iasă din sfera de influență a Rusiei. După ce a obținut Peninsula Crimeea fără să tragă un singur foc de armă, în martie, acum, de peste graniță, Rusia susține, antrenează, înarmează și unii spun chiar că și coordonează trupele separatiste care doresc ruperea Donbasului de Kiev și intrarea în ograda Moscovei, asemeni Peninsulei Crimeea. Este greu altfel de explicat cum câteva mii de presupuși ucraineni cu sentimente proruse au devenit peste noapte soldați atât de bine antrenați și înarmați, încât pot ține piept de luni de zile armatei regulate a Ucrainei, ba chiar reușesc să le doboare avioane (un Antonov-26 și un Sukhoi-25, cel puțin).

Scopul urmărit de această politică a Rusiei este cultivarea instabilității în Ucraina și, după ratarea obiectivului politic de a avea un președinte prorus la Kiev, la alegerile din mai, slăbirea economică a Ucrainei, menținerea ei în menghina economică, energetică și comercială a Moscovei și poate, într-un final, obținerea unui nou câștig teritorial, prin cedarea sau federalizarea Donbasului.

Acum însă, s-a întâmplat (sau nu, investigația internațională o va arăta) că 298 de civili nevinovați au intrat în bătaia focului. În jocul de-a războiul al unui vlăjgan (Rusia) și al fratelui său mai mic (Ucraina), s-au trezit ca niște petale căzute din cer târâte Olanda, Malaezia, Australia, Indonezia, Marea Britanie, Germania, Belgia, Filipine, Canada, Noua Zeelandă. Este inevitabil ca, în vâltoarea sângeroasă a ultimelor luni de la granița ucraineano-rusă, acesta să fie un moment de blitz, în care lucrurile să înghețe în loc, iar luptătorii să cadă un pic pe gânduri. Ca atunci când, printre două tancuri inamice trece un miel.

Președintele SUA Barack Obama a spus vineri un lucru esențial: Vladimir Putin se află acum în fața unei decizii strategice, pentru că el deține cel mai puternic control asupra a ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei și poate decide să continue sau să spună stop afluxului de armament, know-how și sprijin militar acordat separatiștilor.

Nu se întâmplă prea des ca Moscova să tacă în astfel momente de criză, însă reacțiile de până acum sunt palide (Putin a spus că responsabilitatea aparține Ucrainei, pentru că avionul s-a prăbușit pe teritoriul ei, iar un alt oficial rus a acuzat SUA că dovedesc încă odată că nu înțeleg mai nimic din ce se petrece în Ucraina, grăbindu-se să arunce vina pe Rusia pentru prăbușirea avionului), inclusiv dezinformările (scenariul cu avioanele ucrainene care urmăreau cursa malaeziană sau cel cu avionul lui Putin care a fost confundat cu MH17 de ucrainenii însetați de răzbunare). Această cvasităcere poate fi un semn că Moscova se gândește la calea pe care o apucă acum. Și există doar două astfel de căi.

Vladimir Putin poate continua pe drumul pe care a pornit încă de anul trecut, când a început revoluția la Kiev, iar fostul președinte Ianukovici a fost debarcat, cu prețul vieții câtorva mii de oameni. El poate continua acest joc murdar și sângeros al implicării camuflate în destabilizarea Ucrainei, folosind tot arsenalul din dotarea puternicelor servicii secrete rusești. La cum se desfășoară până acum lucrurile, este greu de crezut că vor apărea dovezi irefutabile care să lege Kremlinul de doborârea cursei Malaysia Airlines. Însă Putin și Rusia vor rămâne de acum încolo cu o mare pată de sânge pe haine, și anume că au girat și au închis ochii la moartea a 298 de civili nevinovați, iar acest lucru va atârna extrem de greu în relațiile internaționale ale Moscovei cu Occidentul, care și așa sunt la un minim al perioadei recente. Nu e un scenariu implauzibil, civili nevinovați mor mereu la război, iar Putin a arătat în ultimii 10 ani că nu cunoaște limite și reguli.

Vladimir Putin poate însă întoarce în favoarea sa această tragedie. Prin stabilizarea situației în estul Ucrainei și întreruperea susținerii separatiștilor proruși (care trebuie spus că au ajuns și ei să scape deseori din controlul Moscovei, fiind conduși de fanatici naționaliști care consideră că Rusia ar trebui să pârjolească toată Ucraina în numele Novorossiei, ceea ce nu este tocmai pe placul jocurilor de influență mai rafinate ale Kremlinului), Putin și Rusia ar putea prelua inițiativa și dovedi că sunt cu adevărat o mare putere, care își domină străinătatea apropiată – scopul inițial, pentru care Rusia a și declanșat de altfel tot acest maelstrom cu Ucraina. Mai mult, in extremis ar putea implementa o altă politică strategică dragă Rusiei în spațiul ex-sovietic, și anume negocierea unor trupe de menținere a păcii în această zonă, în condițiile în care ar fi în stare să obțină așa ceva la ONU, ceea ce ar implica și prezența altor trupe străine de peacekeeping în estul Ucrainei.

Vladimir Putin trebuie să aleagă acum: poate rămâne unul dintre băieții răi ai acestui secol, menținându-și pe moment popularitatea electorală de acasă, dar sacrificând viitorul Rusiei și inflamând necontrolat mizeria și fanatismul naționalist până când îi va exploda în față, sau face un pas în lateral și arată că poate să fie puternic și fără tanc, BUK și Sukhoi.