„Democrație? Stat de drept? Astea cu ce se mănâncă, frate?” Ce am văzut la mitingul din Piață

La zeci de minute după ora de start a mitingului organizat în Piața Universității, împotriva „ordonanței primarilor traseiști”, la fântână erau, cu indulgență, vreo 60 de oameni; la două ore, vreo sută și jumătate; la trei, cel mult 200, din care: 20 de ziariști și cameramani, 10 jandarmi în civil, alți 10 de la „Uniți, Slavăm…” de această dată nu doar Roșia Montană, ci „Toată România”.

În rest, „societate civilă”, ca să spunem așa, puțin peste o sută de tineri, cu tot cu picii din landouri. Dezarmant! Și nu din cauză de parti-pris, ci pentru că a venit timpul ca, dincolo de fițe și impresii de popor cu vocație democratică, să recunoaștem că habar n-avem cum se construiește și se apără valorile unui stat de drept și cum se menține pe linia de plutire o democrație costeliv-dâmbovițeană.

Dacă până ieri, Viorică s-o fi temut că electoratul o să-i impute că legiferează precum „Lică Ceang” pe propria moșie, de azi omul poate guverna liniștit după cum îl taie capul și lipsa lui de conștiință democratică. Poate da cele mai nebunești ordonanțe de urgență și cele mai sonate legi din UE, întrucât e limpede: pe nimeni nu mai interesează abstracțiuni de genul „democrație europeană”, „domnia legii”, „stat de drept funcțional”, „societate civilă”, „drept social”, „statutul aleșilor publici”.

Formula e uluitor de simplă: pe român îl scoți în stradă dacă-l atingi la buzunar – îi iei sau îi dai -, ori îl stârnești la emoții imediate, la șoc și groază, la „breaking news”, la atacul direct împotriva percepțiilor lui simbolice – cum a fost mitingul pro-Arafat sau mai nou cel pentru Antena 3.

Restul – doctrine, construcții social-europene, coerență politică, funcționarea statului de drept -, nimic altceva decât noțiuni golite de sens. Nimeni nu mai dă doi bani pe noianul acestor „cuvinte furajere” pe care le rumegăm în răstimpuri.

În acest ansamblu al fugii de realitate, mediul online creează decorul perfect al derobării de la implicația socială directă. „Și eu susțin acțiunea…”; „Sunt alături de voi…”; Vom fi acolo…” a vuit facebook-ul înainte de miting. Reverberații virtuale, războaie mici, postări inutile. Din 4000, au ieșit 200.

„Fenomenul galeriei” nu e nou. Cine a fost în Piața Universității – precum și la multe alte mitinguri ulterioare -, în 21 decembrie 1989, își amintește șirurile lungi de oameni, întinse de o parte și de cealaltă a bulevardului Magheru, de la gura metroulului până la baricada din dreptul străzii Batiștei. Oamenii vorbeau, scandau în răstimpuri, fumau, mai făceau doi pași stânga, doi pași dreapta. Trăiau într-un fel de suspendare virtuală – nu voiau să pară nici la revoluție, dar nici departe de ea. Făceau pur și simplu galerie, în timpul în care, ceilalți se luptau în baricadă pe viață și pe moarte.

Așa s-a întâmplat duminică, în Piața Universității. Galeria a dat impresia, ba, mai mult, a creat convingerea că vor ieși la miting mii de cetățeni, ca să apere „statul de drept”; să le ceară lui Ponta și lui Dragnea să respecte regula jocului democratic; să se „lupte” pentru anularea „ordonanței primarilor traseiști”. A ieșit a 20-a parte.

Și nu mă îndoiesc că, mult după aceea, galeria a continuat să comenteze pe net, aspectele importante ale evenimentului. Că la vorbit, nu ne mai întrece nimeni, de câteva orânduiri încoace.