Desene pe asfalt de „Iurie D.”

Iura a plecat dincolo, cu toate desenele noastre. Ne-a lăsat cu un blanc în cap. O parte a copilăriei mele s-a șters brusc ca desenul de cretă pe asfalt, recompus de mine, în alb, după crochiurile lui în negru, în cărbune. Duminică de duminică, desenând la tv, Iura năștea în capul meu ideea că desenul este, de fapt, o ștergere a albului care dezvelește negrul într-o mie de forme. Căței, pisici, case, munți…

Abia apoi, a intrat în viața și în mintea mea Iura, actorul. Ca o completare, ca o întregire, ca o săvârșire a artei până la capăt, după minunea desenului, care mă făcea să scriu, sub fiecare crochiu al meu „Iurie D.”.

Iar acum, toate tușele noastre s-au șters. Ca-ntr-o luni, după duminica desenului, când priveam, de la balcon, cu lacrimi în ochi, cum o ploaie de vară, infernală, îmi ștergea desenele lui de pe asfalt.

Drum bun, Iura, și desenează-ne cu nori!