Despre polița RCA, fără mânie proletară

Neîntrebați de nimeni și fără a avea vreo idee concretă despre ce este vorba, dar abili în a găsi capital de imagine, domnii Vâlcov și Ponta s-au trezit să ceară Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să taie prețurile polițelor RCA vândute tinerilor de sub 25 de ani. De parcă ei ar fi șefii ASF și de parcă ASF, în timpul liber, când nu reglementează și supraveghează piețe cu o valoare totală de peste 10 miliarde de euro, se ocupă de fixarea prețurilor într-o economie de piață.

De parcă statul condus de politicieni funcționează atât de bine, încât poate da lecții mediului privat. De parcă greșelile din conducerea statului nu ar afecta direct politica de prețuri din privat.

Din păcate și-au găsit urechea potrivită să-i asculte, astfel că organismul de reglementare face acum presiuni pe față pentru modificarea politicii de preț a firmelor pe care tot el le verifică și le penalizează. Pur și simplu pentru că așa au cerut doi politicieni cu funcții.

Faptul că ministrul Finanțelor este atât de preocupat de buzunarele tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani este de aplaudat, până la un punct. Dar nu are soluții. El cere soluții de la mediul privat în loc să le emită, cum ar fi cazul, din propriul birou, după propriile posibilități și conform funcției pe care o deține.

În sfârșit se gândește cineva la cei 1,65 de milioane de tineri din această categorie de vârstă dintre care mai puțin de 33% au un loc de muncă (calcule pe baza datelor INS și ale Ministerului Muncii pe 2013).

De fapt nu se referă la ei, ci la acea parte dintre cei peste un milion de tineri de până la 25 de ani (aproximare după datele DRPCIV pe 2013 – aproximativ 1,6 milioane de persoane cu vârsta între 18 și 30 de ani care au „B-ul”) care au permis de conducere, respectiv la acea parte dintre ei care au ținut să „își treacă mașina” pe numele lor și nu pe al părinților sau rudelor mai în vârstă.

Dar șeful Finanțelor nu a zis nimic de noi locuri de muncă, de mai mulți bani pentru cercetare și dezvoltare sau de facilități fiscale consistente pentru cei care ar dori să-i angajeze. Nu. Problema zilei este RCA. Problema este privatul. Întotdeauna pentru stat problema este privatul care-l plătește și care îi alimentează financiar abuzurile, corupția, furturile, neperformanța și lipsa de respect față de cei care îl plătesc pentru a trăi, în final, mai bine.

Asta nu înseamnă că tarifele RCA sunt „bune”, în sensul de foarte accesibile, sau că firmele de asigurări sunt cele mai cinstite instituții din mediul privat în relația cu clienții. Nici pe departe. Poate chiar opusul, mai ales în cazul despăgubirilor.

Dar statul intervine în preț prin fiscalitate și prin cadrul de dezvoltare pe care îl asigură mediului privat, nu prin cereri directe. Prețul ar trebui determinat de piață. Dacă piața nu funcționează, atunci organismul de reglementare trebuie să intervină.

Firmele de asigurări profită și ele, cât pot, de faptul că polița RCA este obligatorie. În primele nouă luni ale anului trecut pe RCA au încasat 1,94 miliarde de lei și au plătit daune de 1,39 de miliarde de lei. Vorbim despre un val de scumpiri în cazul unui business care merge.

Dacă ASF tot este foarte preocupată acum de această industrie, poate ar trebui să găsească măsuri prin care să o scoată din epoca de piatră și să ajungă în sfârșit la normalitate prin personalizarea la modul serios a ofertelor. Cei „cuminți” plătesc pentru cei care provoacă daune pe bandă rulantă. Grilele de risc ale asigurătorilor nu au logică, dar necesită investiții și resurse umane pentru a fi schimbate, iar foamea de profit este acum mai mare decât cea de cotă de piață, ca în anii trecuți.

Exemplu concret: trei posesori de autovehicule, A, B și C. Primul are 29 de ani, are permis de 11 ani, un Seat Leon cu motor de 1,6 litri, diesel și plătea, pe an, circa 1.000 de lei pentru RCA. În cazul lui B, suma este de 550 de lei, vârsta fiind de 53 de ani, cu permis de 33 de ani, mașina fiind un Peugeot 107 cu motor de un litru, pe benzină. C are 32 de ani, are permis de 11 ani, are un Sandero Stepway cu motor de 1,6 litri pe benzină și a plătit pe un an tot circa 550 de lei.

Niciunul dintre ei nu a fost implicat în vreun eveniment auto înainte cumpărării polițelor, fiecare luată de la o altă firmă, firme care sunt din categoria mijlocie în ceea ce privește politica de prețuri.

Concluzia? Vârsta contează mai mult decât scopul efectiv al asigurării: acoperirea riscului provocării unui eveniment auto. Nici importanța mașinii deținute nu este clară în contextul în care riscul asigurat este al accidentului provocat de titular, pentru care ulterior se plătesc despăgubirile.

Da, piața asigurărilor, a celor auto (nici cu asigurarea obligatorie a locuinței situația nu este tocmai roz) în special, trebuie să evolueze. Trebuie ca firmele de profil să nu penalizeze la pachet zeci de mii sau sute de mii de șoferi fără incidente în trafic din cauza celor care provoacă daune. Industria de profil trebuie să investească în polițe personalizate, pentru a-și asigura clienții că își plătesc acoperirea propriului risc, nu al altora.

Pentru asta ar trebui să muncească ASF în loc să execute cererile neavenite ale unor politicieni dornici de capital de imagine.