Despre suveranitate națională, intervenționism și alte trăznăi

Într-o carte, care – înaintea invaziei Irakului, când a fost tipărită – a făcut vâlvă („Despre Paradis și Putere. America și Europa în noua ordine mondială”), istoricul și analistul american de politică externă, Robert Kagan s-a referit insistent la o o serie de probleme care revin în actualitate. Ce înțelesuri capătă, în lumea posmodernă, sintagma „suveranitate națională”? Mai are vreo noimă „principiul cardinal al Cartei Națiunilor Unite – egalitatea suverană inviolabilă a tuturor națiunilor”? Cu ce argumente poate fi susținut intervenționismul?

Foarte pe scurt. În discursul său despre Crimeea, din Duma de Stat, (meșteșug de propaganda, care merită studiat cu atenție de profesioniști), Vladimir Vladimirovici Putin a vorbit și despre Carta ONU (scriptura după litera căreia pretindea că a acționat la anexare), dar și despre „precedentul Kosovo”. La ce s-a referit? La anul 1999, când, pentru a evita genocidul sârbilor asupra albanezilor din Kosovo, NATO a forțat secesiunea regiunii respective, ceea ce a dus la crearea așa-numitei Republici Kosovo (recunoscută ca un stat suveran de mai mult de jumătate dintre țările membre ONU, nu și de România).

Atunci, în 1999, într-un editorial din Washington Post, „Henry Kissinger a avertizat că

Atunci, în 1999, „comandantul american, generalul Wesley Clark (consilierul pe probleme strategice si de securitate al premierului Ponta, n.m.), asemenea majorității colegilor săi americani, și-a exprimat o anumită desconsiderare iritată față de

De acest precedent (mai cu seamă) s-a legat Putin, ca să justifice anexarea Crimeii, ocolind argumentul legalității, principiile dreptului internațional.

Din momentul anexării Crimeii, pe scena internațională se poate întâmpla orice. Întrebarea dacă se va opri Putin aici, mulțumindu-se cu atât, este, deocamdată, prea timpurie.

Vom intra într-o lume dezlegată de orice noțiune de ordine, legalitate sau alte principii, cum avertizase Kissinger? Răspunsul ar putea fi atât de lung și de încâlcit și de confuz, încât nici nu mă încumet.

Prefer să închei cu una dintre zicerile fabuloase ale aceluiași Chesterton: „Jurnalismul constă, în mare, din a spune