Destui pentru o închisoare VIP
Sună sarcastic, dar apelul omului de afaceri, condamnat pentru șantaj și favorizarea infractorului, este de mare actualitate. La câte persoane cu faimă, avere și funcții se duc la DNA ori umblă-n cătușe, este nevoie de o pușcărie V.I.P. Doamna Monica Macovei a numărat, în campania electorală, 37 de parlamentari urmăriți penal pentru fapte de corupție, condamnați în prima instanță sau arestați. 38, dacă îl adăugăm pe Dan Voiculescu, 42, dacă îi punem la socoteală pe Dan Nica, Ion Diniță și alte două „prospături”. Încă puțin și aleșii penali ating procentul de 10 la sută, uriaș pentru alte state, dar, pentru posibilitățile noastre, modest. Compensează însă baronii locali – președinții de consilii județene -, 21 dintre aceștia, potrivit Mediafax, fiind anchetați pentru corupție, 6 aflându-se în arest preventiv sau la domiciliu. Așadar 50 la sută din județele României au capii urmăriți penali. Urmează primarii și mari, și mărunți, dar mulți și greu de contabilizat. Chiar și fără evidența riguroasă a acestora, rezultă că avem cel mai corupt parlament și cea mai coruptă administrație din Europa. Și lucrurile nu se opresc aici. Odată cu baronii, pică șefi din poliție, judecători, directori, oameni de afaceri. O parte din deținătorii celor mai mari averi sunt în detenție, în arest la domiciliu sau la dispoziția DNA, iar procurorii lucrează din plin, combaterea corupției fiind, ca să folosesc un verb plăcut dlui Tăriceanu, singurul sector care „duduie”. Doamna cu balanța a devenit implacabilă și de multe ori mă întreb cine mai rămâne în urma sa.
O închisoare VIP de 150 de locuri, poate mai multe, mă gândesc că ar fi o investiție binevenită. Statul ar putea închiria celulele dotate și decorate minimalist, la preț de penthouse în București, zona Floreasca, cu vedere la lac. Dacă vor fi prea mulți doritori, atunci vor fi ocupate prin licitație. În cel mult zece
ani, Administrația Penitenciarelor își amortizează cheltuielile și trece pe profit. Cât despre întreținere, mi se pare firesc ca deținuții VIP să muncească ori să plătească ei pentru ea și nu contribuabilii, fiindcă sunt copii, în țara asta, care tremură de frig și consideră meniul din pușcărie, un festin. Iar corupții care nu se mai termină tocmai viitorul acestor copii l-au păpat.